Menționez de la bun început că această postare a rămas neterminată timp de un an de zile. Toate gândurile, ideile și notițele menționate în toată aceasta postare sunt din perioada 7 martie 2020, sau din zilele de după acest concert. Unele idei probabil că mi le-am mai schimbat între timp, dar, „părerile la rece” rămân.

Unele trupe din underground nu reușesc niciodată să ajungă în mainstream. Iar dacă o fac, este pentru o perioadă scurtă sau a făcut parte dintr-un val al genului ce-l abordează. Putem spune asta și despre Coma. A fost la TV, și, înca este într-o mică sau mai mare măsură. Face parte din primele trupe de rock alternativ postdecembriste, e din aceiași generație cu trupe precum Vița De Vie, Omul Cu Șobolani sau AB4. E mai mult considerată o trupa underground, dar una destul de cunoscută și de mare. E mereu un „cap de afiș” al concertelor sale, publicul fiind mereu numeros. Concertele fie sunt sold-out sau cu săli ce devin neîncăpătoare.

Așa a fost și-n seara de 7 martie 2020. Un club ieșean numit Underground devenea din ce în ce mai neîncăpător. Pe la ora 21:00 au început să intre fanii în sală. N-am să înțeleg niciodată de ce pe fundal se auzea glam metal înaintea unui concert de rock alternativ. Au fost, până la începutul primei trupe, doar piese din genul ăla, sau din anii ’80, în condițiile în care rock-ul alternativ s-a consacrat prin anii ’90. Înțeleg că piesele de fundal sunt pentru „încălzirea publicului”, dar, ar trebui totuși să fie măcar din același gen sau zonă muzicală.

Pe la ora 21:30 a început prima trupă a serii. Nightmarion a fost singura trupă din deschiderea acelui concert. Aceasta nu era străina clubului Underground, ea reîntorcându-se pe aceiași scenă după doar 6 luni. Ultimul concert susținut a fost tot în deschiderea unei trupe, mai exact în cadrul concertului Trooper, ce a avut loc pe 11 octombrie 2019. Diferența în schimb, a făcut-o publicul. În sală, se aflau deja fani prezenți, dar nu erau nicidecum pentru prima trupă, sau, dacă erau, numărul era extrem de mic. Erau predominant fanii trupei Coma. Nightmarion, a profitat din plin de chestia asta, și a făcut un concert al naibii de bun. Stilul trupei este ancorat în zona rock-ului alternativ, cu câteva influențe metal pe ici pe colo. N-aș zice deloc că ar fi apropiați de Coma, ca și stil, dar, au fost pe aceiași lungime de undă cu publicul. Fanii prezenți erau strict din zona rock-ului alternativ, iar aceștia i-au primit cu căldura pe băieții din Nightmarion. De altfel, și băieții din trupa au avut un vibe bun pe scenă, fiind extrem de energici pe toată durata concertului. Chiar s-a văzut că băieții îsi dădeau silința pe scenă. Playlist-ul în sine al trupei, era similar cu cel din concertele anterioare, auzindu-se în seara de 7 martie piese precum „Front Line„, „Ce Vrei Să-mi Iei?” sau „Ultima Zi„. S-a auzit și o piesă nouă numită „Omul Din Oglindă„, iar în seara respectiva a fost în prima audiție în concertele trupei.

Pentru Nightmarion, momentul serii a fost la piesa „Lumea Lor„. Adrian Jureschi, solistul trupei, a întrebat publicul „Presupun că aveți telefoane, nu?!„. Fanii au înțeles că vor să fie lanternele telefoanelor aprinse la momentul respectiv. Inclusiv luminile de pe scenă s-au stins pentru a completa momentul. Nu a durat mult faza cu lanternele, dar luminile scenei au tot oscilat pe durata piesei. Nu au fost aprinse cum erau ele în mod obișnuit.

„I’m Walking” a marcat sfârșitul concertului pentru Nightmarion după vreo 40 de minute. Trupa e bună pentru ceea ce cântă, dar, în general, nu prea aveau activitate din partea fanilor. De cele mai multe ori cânta în deschiderea altor trupe, iar nu totdeauna aceștia rezonează cu prestația trupei. În seara de 7 martie 2020 a fost diferit, publicul a ridicat total nivelul concertului, văzându-se acest lucru și pe chipurile membrilor din Nightmarion. Dacă exista vreo trupa de rock alternativ care va citi acest articol și are nevoie de o trupă în deschidere, vă recomand cu căldură Nightmarion. Piesele se aud impecabil cap-coadă, au momente extreme, au momente lente și nu te lasă indiferent când le auzi. Te manifești într-un fel sau altul pe acestea.

După concert, glam metal-ul se auzea în continuare în clubul Underground. Se recunoșteau ușor piese precum „Panama” de la Van Halen sau „We’re Not Gonna Take It” de la Twisted Sister. Și ca să fie și mai completă imaginea, Hefe, DJ-ul din trupa Coma, preluase controlul muzicii la probele de sunet. Acesta nu a pus piese glam metal, ce-i drept, dar a pus o piesă mult mai veche. Pe fundal se auzea piesa „L-O-V-E” de la Nat King Cole. Majoritatea erau ca mine, la modul „WTF, dude?!„. După piesa respectivă, a început Coma. Putem spune clar că a fost o diferență monstru de la „L-O-V-E” la „Orizont” de la Coma. Aceasta fost prima piesa a serii (sau cel puțin așa-mi amintesc). Nu a fost diferit setlist-ul trupei față de concertele anterioare, auzindu-se de la bun început piese precum „Document„, „Hectic” sau „Coboară-mă-n Rai„.

În aceasta parte a „părerilor la rece”, trebuie s[ povestesc o întâmplare personală. Sunt unele trupe care și-au făcut un tipar la concerte. Adică, știi cumva ce piese urmează. Coma a avut fete, în mare parte, în fața scenei. Ceea ce nu e un lucru rău. Dar mai în spatele acelor rânduri, se afla și un altfel de public. Coma s-a obișnuit să aibă inclusiv un public mai energic și cu tendințe „violente”. Nu vă gândiți că se iau la bătaie, dar, vedeai mereu un pogo sau un mosh-pit. La concert, mă întâlnisem cu diferite persoane. Acestea veniseră ca și mine la concert pentru aceleași chestii pentru care eram și eu pe acolo: ne plăcea maxim Coma, le știam piesele, dar știam că există și ceva „mișcare”. A fost piesa „Coboară-mă-n Rai„, am avut o tentativa să pornesc un mosh-pit. Nicio reacție din partea fanilor prezenți, așa că, ne-am oprit. A urmat piesa „Chip„, o piesă și mai extremă. Aceiași poveste, nimic. Aveam senzația că „publicul vechi de la Coma nu mai e prezent”. Am pățit chestia asta și la ultimele concerte cu Implant Pentru Refuz sau Dirty Shirt. Sunt instigator la pogo, ce pot spune, m-am obișnuit ca la unele concerte în care se obișnuia să fie asemenea manifestări să se tot continue, iar eu „duceam tradiția mai departe”. Eu numesc „efectul bulgărelui de zăpadă”, în care începe cu foarte puțin și se tot adună „zăpada” până e unul imens. Doar că la Coma nu părea să funcționeze asta.

Apoi a urmat piesa „Bine„, o piesă cu și despre bullying. Mi s-a părut al naibii de ciudat că am încercat o ultimă dată și atunci ne-a ieșit. Publicul începea să intre în mosh pit-ul format de mine și câțiva oameni prezenți, „efectul bulgărelui de zăpadă” părea să aibă efect. E puțin ironic că am pornit primul mosh pit/pogo al serii pe o piesă despre bullying, la care nu m-aș fi așteptat niciodată. Și așa a fost după la toate piesele cu tendințe extreme ale trupei.

În seara respectivă, Coma nu a dezamăgit deloc, a cântat piesele deja cunoscute de cei prezenți precum „Nu Vreau Fetițo Acasă„, „Biz” sau „Culori„. A existat inclusiv o parte mai lentă. Îmi place la Coma că are un echilibru din punctul acesta de vedere. Nu are un concert strict cu piese energice. Trupa are exact ceea ce cântă: alternanță între piese. Există piese energice, cumva violente, urmate apoi de piese lente, sau cu tendințe de acest fel, trecând iar la piese energice. Această „trecere” se face mereu prin piesa „În Mine În Șoaptă„. Începe lent pe vocea lui Cătălin Chelemen, solistul trupei, încât te aștepți să fie o variantă acustică, dar, niciodată nu e. Apoi apare vocea lui Dan, celălalt solist al trupei care prevestește faptul că e o piesa extremă. Așa a și fost, fără doar și poate, cea mai extremă piesă a serii. S-a făcut un imens mosh-pit/pogo în fața scenei. Bine, nu chiar în fața scenei, acolo se aflau acele rânduri de fani loiali formate predominant din fete. Nu s-au mișcat deloc rândurile respective. Dar, în spatele acestora, era acel mosh pit de la stângă la dreapta. Mai exact, aprope de intrarea clubului Underground până în apropierea barului, aflat în cealaltă parte a clubului. Acolo nu mai conta cine ești sau ce vârsta ai, s-au aflat literalmente toate generațiile posibile. Erau puștani, studenți până-n 20 de ani, epave de peste 26 de ani, cum eram și eu, și bikeri, săriți demult de prima tinerețe. Nu știu din ce club de motocicliști făceau parte, dar puteai să-i recunoști ușor după ținută. Erau acolo, și le plăcea să fie acolo și să vadă că încă mai există tineri ce merg la astfel de concerte și au manifestări de acest fel.

Concertul s-a terminat aproape de miezul nopții, ultimele piese fiind „Un Semn” și „Cântă-mi Povestea„. Având în vedere că a fost glam metal toată seara, prima piesa ce se auzea pe fundalul clubului după concert era una de la Whitesnake, „Now You’re Gone” să fiu mai exact.

A urmat o sesiune destul de îndelungată de poze și autografe, soliștii trupei Coma fiind cei mai solicitați. E de apreciat că au stat la toate cererile din partea fanilor, indiferent cât de bizare erau unele dintre ele. Era inclusiv o fană cu bani către unul dintre soliști. Nu am înțeles deloc contextul, dar, de la distanța la care mă aflam, se vedea tare ciudat chestia asta.

Concertul din 7 martie 2020 nu m-a dezamăgit deloc. Am fost plăcut surprins de prestația celor de la Nightmarion din deschidere, iar Coma a dus un concert bun până la capăt. E genul de trupă pe care o auzi sau o vezi de foarte multe ori, și, chiar dacă se repetă playlist-ul și știi prea bine ce urmează, ca și cum ți-ai da singur un spoiler, tot rămâi până la capăt. Se va mai întoarce în Iași, cu siguranță, acum rămâne de văzut când și în ce context.

Poze de la acest eveniment găsiți pe pagina blogului de Facebook.