Concert Bucovina în Underground Pub, Iași – Păreri la rece (video)

Pe 7 martie 2020 a avut loc concertul trupei Coma în clubul Underground din Iași. Nu știa nimeni la momentul respectiv că avea să fie ultimul concert pentru o bună perioadă de timp în acest loc. Era exact înainte de începerea pandemiei, nu preconiza nimeni la ce să se aștepte la momentul respectiv. Nu s-ar fi preconizat niciodată că timp de aproape 2 ani de zile nu vor mai avea loc concerte în aceasta locație din Iași. Asta până aseară, 5 martie 2022, când a avut loc concertul trupei Bucovina, deschizând din nou scena pentru astfel de evenimente.

Când vorbim de concerte în orașul Iași al anului 2022, numărul locațiilor este limitat. Vorbim strict de locații fizice, nu festivaluri, acolo lucrurile sunt diversificate și active într-o oarecare măsură. Cluburile unde încă se întâmplă evenimente rock/metal rămân în continuare clubul Underground, respectiv clubul Rocknrolla. Mai sunt și alte locații, unde se țin concerte acustice, cum e cafeneaua Chez Les Amis, de exemplu, sau concerte din zona rock-ului alternativ, în special în pub-urile din zona Palas Mall, cum e The Trumpets. Înainte de pandemie, se mai țineau concerte la o scară mai mică inclusiv în barul The Gate, aflat în vecinătatea clubului Underground, dar, locația respectivă mereu o văd închisă de ceva timp.

Pe 5 martie 2022, a avut loc concertul trupei Bucovina. Excluzând prezența trupei din cadrul festivalului Rock’N’Iași „Open Air” ce a avut loc în toamna anului trecut, ultima prezență de club din Iași a avut loc în urmă cu 2 ani, mai exact pe 1 februarie 2020. Locația a fost aceeași: Underground Pub din Iași. Inițial, acest eveniment trebuia să aibă loc pe 28 ianuarie, ulterior pe 5 februarie. Au fost amânate în ambele dăți, motivele fiind medicale. Mai exact, concertul din 28 ianuarie 2022 a fost amânat din cauza că Luparu, solist și chitarist al trupei Bucovina, făcuse o formă ușoară de Covid-19. A urmat apoi cel din 5 februarie. De data aceasta, a fost implicată cealaltă voce și chitară a trupei, Crivăț. El doar intrase în contact cu persoane ce au avut Covid-19, dar, legile în vigoare spun că oricum trebuie să stai în izolare chiar dacă nu ai nimic, iar perioada respectiva coincidea cu data de 5 februarie. Putem zice că „a treia e cu noroc” în cazul trupei, pentru că s-a ținut evenimentul pe data de 5 martie 2022.

Fiind în continuare pandemie, inclusiv restricțiile au fost tot de pandemie. Numărul biletelor disponibile în avans a fost limitat. Cei din Underground au fost obligați să reducă din capacitatea clubului pentru astfel de evenimente. Totuși, se mai puteau găsi bilete la intrare, doar că prețul era de 80 de lei/bilet. Prețurile de la concertul din anul 2020 nu au diferit prea mult, atunci era 50 de lei la intrare. Totuși, când sari de la 50 la 80, îți atrage instant atenția și, mulți spun „pas” din start. Probabil din acest motiv nu au venit fani. Nu mă înțelegeți greșit, au fost oameni la acest concert, dar, nu puteai să nu remarci absența unor fani ce-i vedeai mereu la Bucovina în public. Publicul prezent a fost majoritar tânăr, aflat pentru prima dată la un concert de-al trupei, dar tot te lasă să te întrebi „ceilalți unde sunt?! Au plecat cu toții din Iasi?!„.

Concertul propriu-zis a început pe la 19:50, aproximativ. Eu personal am ajuns mai târziu, după ce trupa începuse să cânte primele piese precum „Luna Peste Vârfuri„, „Stahl Kennt Keinen Rost” sau „Tăriile Văzduhului„. Am renunțat demult să mai preconizez câți au fost în public, că nu mă pricep la asta. Dar, dată fiind mărimea clubului, care, fără restricții poate ține până la 300 de persoane, aș putea spune că au fost garantat mai mult de 100 de persoane. Îți dai seama de câți sunt după cum te plimbi prin public. În cazul meu, mai ales că fac poze de regula la concerte, mereu mă plimb prin public, nu am niciodată o poziție stabilă. De regulă, intri printre oameni, dar, nu era cazul. Între oameni era un spațiu „de un om” să zic. Chiar am crezut câteva minute bune dacă publicul stă așa nemișcat că li s-a impus de la bun început să nu se manifeste sau pur și simplu așa au decis fanii prezenți. De data aceasta, fanii luase decizia. E ciudat tare să vezi că publicul nu se manifestă în modul obișnuit unui concert Bucovina, cu headbang sau mosh-pit constant. Apoi am văzut ce categorie de fani erau prezenți. În fața scenei, era un public tânăr, iar când zic „tânăr” chiar erau puștani de liceu. În spatele lor, începeau să fie fanii săriți de 20-25 de ani sau din zona mea de vârstă. Am remarcat un număr foarte mare de persoane ceva mai în vârsta, sărite lejer de 45-50 de ani după aspect. În mintea mea chiar mi-am pus întrebarea dacă persoanele respective sunt părinții fanilor din fața scenei. Sincer, încă mă mai întreb acest lucru.

Lăsând la o parte „recensământul” fanilor de la concert, am rămas plăcut surprins să remarc că majoritatea celor prezenți aveau tricouri sau hanorace cu Bucovina. A fost inclusiv o masă de merchandise cu produse ale trupei și, toate au cam același tipar: culoarea neagră, un model/artwork diferit, iar logo-ul trupei mereu pe font alb. E imposibil să nu remarci logo-ul ăla, e atât de bine proporționat pe tricou încât îl poți vedea de oriunde. Bineînțeles, dacă nu ai probleme de vedere.

Unele persoane prezente s-ar fi plâns de sonorizare. Sincer să fiu, mi s-a părut ok, s-au înțeles piesele, volumul era potrivit pentru un astfel de eveniment. Sonorizări executate slab au mai fost la concerte, inclusiv în Underground, dar, din punctul meu de vedere, nu a fost cazul. În schimb, am ceva de comentat când vine vorba de lumini. Nu am înțeles din ce cauză nu a existat o lumină pe trupa din partea frontală. Trupa a fost luminată cumva din spate. Proiectoarele erau efectiv pe spatele lor, apărând din fața scenei mai mult ca niște umbre. Așa a fost de cele mai multe ori, mai existau momente în care erau cumva luminați, dar nicidecum din față. Din toată seara, cea mai puternica lumină a fost la masa de merchandise. Masa în sine a fost poziționată aproape de ușa de backstage a clubului și, într-un fel, lumina aia se răspândea până la scenă, membrii trupei fiind vag luminați de aceasta.

Comparativ cu concertele Bucovina din ultimii ani, playlist-ul nu a fost cine știe ce schimbat. Singurele prezențe noi din punct de vedere al producțiilor au fost cele de pe viitorul album al trupei, care se va intitula „Suntem Aici”. Mi s-a părut interesant că la masa de merchandise era de vânzare un „album presale card”. Pe românește, un cartonaș efectiv. Acesta era cu coperta viitorului album. Ideea acestui card este un fel de rezervare al albumului viitor în format fizic. Acesta va putea fi expediat cu prioritate imediat după lansarea efectivă a albumului. Printre acele piese noi, s-a aflat una în primă audiție, intitulată „Vara Toamnei„. Nu sună diferit față de producțiile anterioare semnate Bucovina, diferența o va face versurile, atunci când va fi disponibilă o variantă de studio și va putea fi ascultată în detaliu.

Totuși, cel mai memorabil moment a fost cover-ul după piesa „La Fereastra Ta” de la Semnal M. Crivăț a ținut să menționeze istoria acestui cover. Bucovina a fost invitată în urma cu ceva timp la Rock FM, în cadrul campaniei „România Are Sânge De Rocker„. În cadrul acelei campanii, cei de la Rock FM promovează importanța donării de sânge. Inclusiv în această perioadă se desfășoară, în special pentru ucrainenii care în acest moment luptă să își apere țara. În cadrul acestei campanii, sunt invitați artiști din muzica românească, indiferent de genul abordat, care să facă un cover sau să interpreteze o piesă din repertoriul muzicii ușoare românești vechi. Au fost diverse cover-uri, iar cei de la Bucovina au făcut după piesa „La Fereastra Ta„. Dacă nu știați piesa dinainte, chiar ați fi zis că e o piesa de-a trupei, nicidecum de la Semnal M. Playlist-ul trupei Bucovina nu prea are cover-uri de fel, iar dacă există, și-au pus demult amprenta muzicală personală. Nu e o preluare cap-coadă exact la fel ca piesa originală, este adaptată în stilul caracteristic al trupei. Mi-a plăcut că în anumite părți, suna a power metal în adevăratul sens al cuvântului.

Un alt lucru de punctat la acest concert a fost prezența lui Manu pe scenă. El cântă părțile de clape prezente pe piesele trupei Bucovina, nefiind un membru cu normă întreagă a trupei. Acesta își făcea prezența de regulă doar la piesa „Mestecăniș” sau, în orice caz, spre final. Nu a fost cazul, tot concertul a fost pe scenă, cel puțin de când am ajuns eu. Publicul s-a manifestat mai puternic la piesele de mosh pit ale trupei. Au început timid, pe piesa „Cărări În Suflet” iar la piesele de final se manifestau în adevăratul sens la cuvântului. S-a menținut tradiția, iar la „Sub Piatra Doamnei” s-a făcut un wall of death cu puștanii din fața scenei, în principal. Au fost inclusiv căzături, momente de crowdsurfing chiar și reprize de headbang la comun. Într-un moment era un culoar de oameni ce stătea unit și dădea din cap la unison.

Printre piesele de final a fost și „Mestecăniș„. Mi-a plăcut aluzia lui Crivăț inaintea piesei, spunând că „dacă ar exista autostrăzi în Moldova ar trebui să ocoloească…ah, stai, poate să treacă și prin ei, mai exact prin Mestecăniș„. Cred că mi-a plăcut mai mult momentul de claritate pe care l-a avut în secunda aia decât mesajul în sine, pe care oricum îl auzim cu toții. După „Spune Tu, Vânt„, concertul în sine s-a terminat. Bineînțeles, s-a strigat „bis”, dar totuși nu mai venea. Cei de la sunet au pus inclusiv „Sweet Child O’ Mine” de la Guns’N’Roses pe fundal pentru o scurtă durată, dar publicul striga mai tare. A urmat inclusiv piesa de vis, „Luna Peste Vârfuri” (dacă mai țin bine minte). Concertul s-a terminat pe la ora 21:40. Publicul încă striga „bis”, și a fost câteva minute în care s-au auzit numai „bis” sau „Bucovina”. Cei din Bucovina au stat la poze și autografe, în special Crivăț, care a stat minute bune cu fanii prezenți și care voiau poze pe playlist-urile luate de pe scena sau chiar pe alte materiale sau tricouri.

În câteva minute parcă s-a făcut o „rocadă” la public. Fanii prezenți la concert au ieșit, iar înăuntru clubului începeau să fie alte persoane care voiau să vina la un party în Underground. Pentru mine, s-a terminat oficial concertul când s-au trecut de la piese de la Limp Bizkit și Linkin Park la „Organ Donor” de la DJ Shadow.

Având în vedere restricțiile, concertul a fost ok per ansamblu. E bine că se redeschide o altă scenă în Iași pentru concerte, atât de absente și de rare în ultimii 2 ani, cel puțin în Iași. Am rămâs cu o impresie plăcută, mai ales că erau fani extrem de tineri la concert, ceea ce arată că în Iași încă mai poate exista public pentru asemenea evenimente. Îmi era dor să revăd afișele de la intrarea din Underground cu viitoarele concerte, de aglomerația ce se forma după concerte la garderoba dinafara clubului și, de clubul Underground în general, e o locație dragă mie. Au mai fost party-uri în ultimul an, dar, concertele îți dau cu totul altă stare de spirit, cel puțin în cazul meu. Nu se știe când va fi următorul concert Bucovina din Iași, dar se știe că vor avea loc alte concerte în club, cel puțin în viitorul apropiat. Abia după ce nu mai ai un lucru îți dai seama cât conta pentru tine. În cazul meu, concertele, îmi lipseau, și reîncep să apară și mă bucură chestia asta.Sper să nu mai fie restricții fără noimă, și, sper doar să fie mai mulți oameni la următoarele evenimente, contează foarte mult, mai ales pentru trupă. Crivăț a mulțumit tuturor pentru prezență în nenumărate rânduri, a făcut inclusiv glume de genul „mulțumim, băieți, fete, bețivi pentru prezență„. Puteați să faceți cu totul altceva, dar, ați decis să fiți aici cu noi„. Am văzut de multe ori Bucovina, de cele mai multe ori din greșeală, dar, nu pot să nu remarc interacțiunea sinceră pe care o are cu cei prezenți de fiecare dată. Îmi plac genul ăsta de trupe, care apreciază publicul prezent, indiferent cat de numeros sau rarifiat ar fi.

Poze de la acest eveniment găsiți pe pagina de Facebook a blogului.

Lasă un răspuns