Salutare dragi hoinari printre litere. Astăzi am chef să scriu despre adevăr. Vă spun din start, sunt un mincinos al naibii de bun ce vrea să vorbească despre adevăr. Că e adevarat sau nu, voi decideți. Sunt exact ca-n versul din „Sad but true” de la Metallica: „I’m the truth telling lies„.
Ce mă determină să scriu aceasta postare?! Nu știu (bine, știu, dar nu vreau să fiu atât de evident, că unii se prind din prima). Sunt într-un punct al vieții în care îmi analizez propriile greșeli, și, le recunosc. Faza e alta: încep să-mi recunosc greșelile față de alți oameni despre care spuneam minciuni cândva, chestii ce m-au marcat sau îmi pot marca într-un fel sau altul actuala prezență. Și, încep cu întrebări de bază precum „Cine sunt?!”, „Ce vreau?!” și „Ce urmăresc?!”.
Cine sunt?! Un om, înainte de toate, oricât de psihopat, pedofil, urât, dubios, rece, cald, iubitor, nepăsător sau păsător m-ar considera unii sau alții. Și, da, mi s-au reproșat toate chestiile respective cândva, cumva, undeva. Spun acele cuvinte din rândurile de deasupra strict ca să fac o introspecție asupra propriei existențe. Unele chestii pot fi minciuni, altele pot fi adevăruri, dar, un lucru e sigur: omul e același – eu.
Ce vreau?! Stau de multe ori și mă întreb de chestia asta. Adică, serios, ce vreau?! Vreau doar să știu adevărul despre mine. De multe ori, auzi chestii adevărate de la apropiații tăi, și, le crezi, te fac să te simți mai bine, chiar și atunci când apropiații tăi nu cred asta. Alteori e nevoie de intervenții apărute din neant, din tot felul de locuri pierdute prin nopți și tramvaie ce se retrag în refugiul lor. Ajungi în punctul în care ai vrea să fii într-un tramvai cu oameni pe care nu i-ai văzut de multe ori sau niciodată. Apoi ajungi în acel tramvai, și nu mai știi cum să reacționezi, începi să te întrebi dacă lucrurile pe care le spui sunt sau nu adevărate. Ce vreau?! Vreau doar să știți că lucrurile respective sunt adevărate, ceea ce simți nu poți minți și nu poți ascunde la infinit.
Ce urmăresc?! Pentru prima data „in forever” urmăresc să mă eliberez. De aceea apar postări cu un puternic conținut lăuntric în ultima vreme și puține postări legate de concerte sau de muzica. Sunt conștient că pot pierde anumite persoane pentru chestii pe care le credeam în trecut la un moment dat despre ele. Are sens ultima propoziție?! Nu, dar ați înțeles ideea. Știți care-i chestia?! Crezi multe căcaturi pe parcursul vieții tale, la fel cum acele căcaturi se pot întoarce împotriva ta și te pot lovi mai tare, exact când nu te aștepți. Prefer să mă urască lumea pentru ceea ce am gândit sau gândesc decât să mă adore pentru ceea ce nu voi fi niciodată, probabil. Suna al naibii de clișeic tot ceea ce am scris, dar, mai bine de atât nu știu dacă pot expune aceste lucruri. E sentimentul ăla că, „the end is near”, iar ție îți pasă, vrei să vezi adevăratele reacții despre oamenii cărora chiar îți pasă, cumva îi pui la încercare făcând…nimic. Mă rog, spunând adevărul din trecutul tău fantasmagoric. Mai devreme sau mai târziu, adevărul tot se află. Prefer să se afle de la bun început, prefer să știe lumea nămetenia ce sunt, ce am fost și am rămas. Dar, persoanele cărora le pasă de adevăr, vor rămâne, mereu rămân, doar cele cărora nu le-a păsat dispar definitiv. Mai devreme sau mai târziu, toată lumea dispare, noi la rândul nostru dispărem din viața multora, sau, apărem în viața altora. Chiar dacă suntem doar niște pioni pe o tablă de șah imensă, căutam din răsputeri să știm adevărul despre ceea ce suntem.
Cine sunt?! Știi prea bine cine sunt. Ce vreau?! Totul. Ce urmăresc?! Să spun adevărul până la capăt, oricât de dureros și nasol ar fi să redactez gândindu-mă la aceste lucruri.
