Ultimul Sfârșit” de Paul Pișta

Depresie-n gândurile mele
Și prin poeziile mele,
Subit ele apar,
Subit ele dispar.

Am regretat și am oftat,
Mă credeam un scelerat,
Un veșnic singuratic
Tuturor antipatic.
 
Lucrurile s-au schimbat,
Mintea mi-ai clacat.
Peisajul s-a distorsionat
Pofta de viață mi-ai adăugat.
 
E ciudat cum dintr-o înmormântare
S-a transformat în sărbatoare,
E ciudat… cel mai ciudat
Momentul când te-am sărutat.
 
Acel infim moment,
A fost prima piatră-n paviment,
Lipită cu mult sentiment,
Lucrul ăsta-i iminent.
 
Iar momentele ce vor urma
Cu bitum cald se vor placa,
Un drum lung prin sentiment
Ce continuă permanent.
 
Numai gândindu-mă la tine
Flux mai mare-n vene vine,
Nimic nu ne desparte
Chiar dacă ești departe.
 
Nici nu vreau să mai insist
Să mai fiu vreodată trist,
Era aceea-i sfârșită
Prin apariția ta subită.
 
Singurătatea mea dispare
Și e data spre uitare,
Aprinsă ca o lumănare
Se stinge-ncet și moare.
 
Visele mi se trezesc,
Și devin un corp ceresc,
Un corp ceresc ce nu mai moare
Într-o lumină căzătoare.
 
Visul meu nu se complică,
În realitate se aplică,
Lumina mea cade treptat
Pe un chip cu păr roșcat.
 
Lumina mea cade încet,
Luminează-acum un zâmbet,
Îmi luminează pavimentul
Și-mi amână testamentul.
 
Mi-era un dor nebun să te întâlnesc,
Mi-era un dor nebun să zâmbesc,
Mi-era un dor nebun să înroșesc
Atunci când versul nu-l greșesc,
Când spun: “pe bune, TE IUBESC!!!”

One thought on “Ultimul Sfârșit” de Paul Pișta

Leave a Reply