Ultima ediție „O Dată Pe Lună” pe acest an din orașul Iași
Posted on
Vineri, 20 decembrie 2019, Underground Club din Iași vă invită la „O Dată Pe Lună”. Va fi o petrecere ce are ca temă celebrarea rap-ului românesc. Este al cincelea eveniment și ultima petrecere de acest tip ce va avea loc în orașul Iași în anul 2019. Prima petrecere a avut loc pe 6 aprilie 2019, tot în Underground Pub. Invitații de atunci au fost băieții din trupa La Familia. Al doilea eveniment a avut loc pe 28 septembrie 2019 și l-a avut invitat pe Phunk B. Al treilea eveniment a avut loc pe 19 octombrie 2019 și l-a avut invitat pe Stres. Al patrulea eveniment a avut loc pe 9 noiembrie 2019 și l-a avut invitat pe Mimi. La toate aceste evenimente, la platane s-au aflat și se vor afla în continuare DJ Gharaa și gAZAh.
Fiind ultima petrecere de acest tip din anul 2019, invitatul special al serii va fi Macanache. Acesta este un MC, din România, București, originar din Cartierul Titan (Zona Poarta 4 FAUR). Numele său este Dinescu Constantin-Bogdan, născut pe data de 25 Mai 1988. S-a lansat în muzică în anul 2015 cu cântecul „Asta sunt eu„, ca artist independent. Stilul său este relaxat și foarte sincer cu accente de limbaj vulgar bagabonțesc, pe un ton comic educativ. Este un maestru în arta rimelor pe loc în stilul liber, un personaj autentic al vremii sale și totodată unul dintre cei mai simpli și pasionați interpreți de muzica rap din cultura hip-hop. Până la ora actuală are 5 albume de studio, ultimul fiind „Legea” lansat în martie 2019. Este recunoscut pentru piese precum „Ăsta Sunt Eu„, „Sofia„, „Șefu„, „Non Stop” sau „Ghinion„.
Evenimentul din Underground Club va începe undeva după ora 22:00. Biletele mai sunt disponibile doar la intrare la prețul de 25 de lei. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.
One thought on “Ultima ediție „O Dată Pe Lună” pe acest an din orașul Iași”
One thought on “Ultima ediție „O Dată Pe Lună” pe acest an din orașul Iași”