Gândurile-mi joacă feste,

Vor acum să-ți dea o veste,

Urâtă, faină, tu decizi,

Dac-o ierți sau o ucizi.

Vera, dulce, te salut,

Scriu acum un gând plăcut,

Un gând despre o nemiloasă,

Ce zâmbește bucuroasă.

Știu că nu zâmbești prea des,

Sper să nu te obosesc,

În preajma noastră zâmbim,

Și încet, sigur, murim.

Murim mereu în lipsa noastră,

Te vreau aici, neagră crăiasă,

Distanța asta ne omoară,

Fantomele ne înconjoară.

Distanța trebuie omorâtă,

Crunt bătută, doborâtă,

Distanța trebuie scurtată,

Legătura împreunată.

Toporul tău în gât îmi stă,

Încrederea mi-o redă,

E un banal însemn,

Ce-mi provoacă un îndemn.

Prin flăcări și văpaie,

Prin durere chinuită,

Toporul ăsta nu mă taie,

Toporul tău doar mă alintă.

Prin perioada asta tristă,

Stai acolo și aștepți,

Dorul ăsta tot insistă,

Să fiu cu tine-ntre pereți.

Să ne chinuim cuplați,

Să stăm stupid să ne privim,

Dar să fim apropiați,

Și să ne privim zâmbind.

Veselia asta-i tripantă,

Dar ești departe și mă doare,

Realitatea-i deprimantă,

Ființa mea încetul moare.

Ființa mea te privește,

Distanța asta-i mult prea mare,

De multe ori privesc orbește,

Dar ești muza călătoare.

Călătorești în mintea mea,

O pictezi cu mult roz,

Tu te joci râzând în ea,

Și o scoți de sub moloz.

Precum într-un festival,

Mintea mea-i în carnaval,

Ea nu stă nicicum în umbră,

Stă și admiră Tipa Sumbră.

Stă și admiră nemiloasă,

Casa de cadavre arsă,

Ce era zidită-n mintea mea,

Nepăsându-i cuiva.

Până să apari tu, Vera,

Multe mi-au tulburat sfera

Și zona de confort

Provocându-mi disconfort.

Dar tu le-ai ucis,

Cu toporul tău ai zis:

„Cine vrea ceva din tine

Tre’ să treacă-ntâi prin mine!”

Ai privirea inocentă,

Dar gândești ca o dementă,

Dementă ce-mi mușcă din buze,

Fără să își ceară scuze.

Dacă alții m-ar răni,

În adâncul tău ai suferi,

Dar tu când mă rănești,

Îmi arăți că mă iubești.

Buzele mele zâmbesc,

Când mă gândesc la tine,

Vera, sincer, te iubesc,

Un tren spre tine acuma vine…