Rezultate Finala Naționala GBOB România 2016

Pe data de 10 decembrie 2016, a avut loc finala națională a concursului GBOB România. Evenimentul a avut loc în Kruhnen Musik Halle, cea mai mare locație pentru evenimente indoor din Brașov.

În cadrul acestei seri, pe lângă trupele participante, a avut loc și un recital al băieților de la Hteththemeth, formația care a câștigat și reprezentat România la finala mondială de la GBOB din anul 2016, unde a obținut locul 2. Fiecare formație a fost premiată într-un fel sau altul, clasamentul fiind în felul următor:

  • Locul I – Paper Magik (București) – va reprezenta România la finala mondiala GBOB de la Atena din octombrie 2017. Totodată, a câștigat „Premiul GuerriLive” oferit de Radio Guerrilla și „Premiul ArtMania Festival” ce constă în participarea trupei în cadrul festivalului de la Sibiu.

https://www.youtube.com/watch?v=HC6oExtpYWI

  • Locul II – Riot Monk (Baia-Mare) – a câștigat „Premiul Măgura Wave Festival” ce constă în dreptul de participare în cadrul aceluiași festival din Simeria. Totodată, a mai câștigat „Premiul OLi! Management„. Acest premiu face trupa Riot Monk cap de afiș la festivalul „Eurock Christmas 2016„, ce va avea loc pe 23 decembrie 2016 în Jazz & Blues Club din Târgu Mureș. Richard Constantinidi, organizatorul principal al evenimentului GBOB România, a garantat că ei vor fi reprezentanții României la finala GBOB de la Atena din caz de trupa Paper Magik va avea probleme și va absenta.

  • Locul III – BEAR (Simeria) – a câștigat „Premiul La Dâmburi – Satu Mare„, ce constă în dreptul de participare în cadrul festivalului. Totodată, a mai câștigat „Premiul Universal Music Romania„, ce constă într-un contract de distribuție digitală a formației.

  • A.L.L. Friends Band (Timișoara) – a câștigat un voucher de reducere de la magazinul Uman. Totodată, a câștigat „Premiul De Promovare” al postului de radio din Timișoara altRadio.

  • The Wax Road (Ungheni – Republica Moldova) – a câștigat dreptul de participare la festivalul Electric Castle 2017.

  • B.P.C (Iasi) – a câștigat un concert la Aby Stage Bar din Râmnicu Vâlcea.

  • Blue Night Shadow (București) – a câștigat o ședință foto profesională de la revista online de muzică The Intermission.

  • Recursive Delusion (București) – a câștigat un voucher de reducere de la magazinul Uman. Totodată, a mai câștigat „Premiul Anglo-Saxon Booking” care constă într-un contract de impresariat cu Graham Robinson.

  • Adamo Caduco (Suceava) – a câștigat un voucher de reducere de la magazinul Uman.

  • Sonic Distilery (Cluj-Napoca) – a câștigat un voucher de reducere de la magazinul Uman.

  • Hybrid Symphony (Sighetu Marmației) – a câștigat un voucher de reducere de la magazinul Uman.

  • Warhanger (București) – a participat într-o formulă incompletă. Bateristul trupei nu a putut participa la finala din motive medicale și a fost înlocuit de basistul trupei. A câștigat un voucher de reducere de la magazinul Uman.

  • Late November (Timișoara) – a câștigat un voucher de reducere de la magazinul Uman.

  • Funk’e Fetish (Cluj-Napoca/Brăila) –  a câștigat un voucher de reducere de la magazinul Uman.

  • Black Ice (Râmnicu Vâlcea) – a câștigat un voucher de reducere de 30% de la magazinul Uman.

  • Camera 107 (Satu Mare/Chișinău) – a fost singura trupă care nu a participat la decernarea premiilor.

Următorul eveniment GBOB România va avea loc în aprilie 2017, la Casa Tineretului din Timișoara. Pentru mai multe noutăți, accesați pagina de Facebook a concursului GBOB România.