Salutare, dragi hoinari printre litere. Cred că în fiecare an trebuie să scriu un „război al gândurilor”, singurul gen de postări în care nu respect ordinea ideilor, aranjarea în pagină, nici măcar gramatica. E postarea în care îmi dau cu ciocanul peste portița minții și-mi las gândurile să vorbească.
Recent, am realizat o chestie, că am contul de Facebook de 6 ani. O perioadă lungă, mult prea lungă, dar pot spune cu mândrie că am blogul înaintea contului de pe Facebook. Bineînțeles, nu sunt genul de om care să șterg poze prea des, rar dacă am făcut acest lucru. Așa am dat de poza din partea stângă de mai sus, postată pe 23 octombrie 2011. Știam exact locul și am vrut să rememorez acea perioadă, în felul acesta apărând poza din partea dreaptă. Același loc, aceiași îmbrăcăminte aproape, același păr, prins altfel. Diferența este că tura asta m-am culcat între șine pentru câteva secunde. O liniște mai mare nu am putut să am în ultima vreme. Mi-am amintit de ce făcusem poza aia în 2011. Era o perioadă tulbure, în care paginile de socializare începeau să fie dezvoltate „artistic” și cumva voiam să fac și eu parte din „efectul de turmă” provocat de asta, și mi-am luat cartea ce încercam să o citesc atunci și m-am dus în locul care mă liniștea și atunci: șinele de cale ferată.
Anul 2011 a fost unul al naibii de tulbure, oamenii importanți din viața mea mă părăsiseră pentru că i-am alungat eu prin micile mele greșeli. Așa mă părăsise și prima mea iubită, cumva am alungat-o, dar gândindu-mă în urmă, mi-a făcut un bine. Era o aventurieră, în cel mai rău sens al cuvântului, nu în sensul de „hoinăriță”.Îmi zicea de multe ori ca sunt „prea bun (la suflet) pentru una ca ea„. Își descoperise greșeala, iar din motivul ăsta era rece. Făcusem greșeli la rândul meu, ca într-o primă relație în care nu știi cum să te comporți, dar avea și ea părțile ei rele. Mereu am fost necrofil, mereu mi-au plăcut tipele reci, încă de la prima iubită am remarcat acest lucru. Dar nu mi-au plăcut să fie ele reci cu mine, mereu le-am luat ca pe o provocare, mereu am încercat să transform acel bulgare de gheață într-o mică buturugă ce începe să emane căldură. În multe cazuri, am reușit, chiar dacă asta a însemnat să dispar eu din viața lor. Încă aud chestii despre „foste” iubite și foști prieteni că o duc bine și au o stare de spirit bună. Într-un fel, vă dați seama, mă deranjează, dar în proporție de 90% mă bucură că ei sunt fericiți. Mereu am considerat că Dumnezeu nu-mi aruncă oameni în cale fără motiv, personalitatea formându-se pe baza acestora. Iar acuma o să vă întrebați de ce l-am adus pe Dumnezeu în discuție, nu?! Comparativ cu alții, eu chiar cred în existența Lui, pentru că atunci când am început să am discuții cu el și am început să fiu sincer cu cine sunt, mereu am avut revelații, și culmea, mereu le am în biserică, unde găsesc liniștea pe care am găsit-o și între șine. Coincidența e modul Lui de a rămâne anonim, și cred cu tărie lucrul asta, la fel cum cred că încă mai există oameni buni, minuni și respect. Tocmai de aceea mă și bucur pentru fericirea altora, pentru că dacă ei sunt fericiți, asta e tot ce contează, fericirea mea n-a contat vreodată, nici n-o să conteze. Ideea aceasta o am de cel puțin 5 ani, mereu sunt un liant între persoane dar niciodată între mine și altă persoană. De aia am început să mă consider „moartea”, pentru că asudarea a mai multor persoane duce la fericire, iar fericirea duce încet dar sigur către moarte. Mă intitulez sugestiv „Negri”, traducerea în română a lui Grim din „The Grim Adventures of Billy & Mandy”, unul dintre cele mai faine desene animate produse vreodată. Uitându-mă în urma acelor 5 ani, sunt mulțumit de ceea ce am făcut, pot privi în urmă cu multă nostalgie și fericire, chiar dacă regretul vine tare din urmă și încearcă să se facă prezent. Cum ar zice Fake, „n-a fost să fie așa, unl00cky„.
Înainte de-a face poza „comemorativă” de 5 ani din partea dreaptă, m-am plimbat puțin pe acele căi ferate, amintindu-mi multe idei neschimbate din perioada liceului. Una dintre cele mai faine este cea în care eu chiar cred că dacă renunți la orgoliu, ai mai multe de câștigat. Am fost orgolios, sunt în continuare, dar pot să iert, pot să trec cu vederea, pentru că mă simt mai bine dacă fac asta, iar dacă sunt persoane potrivite în jurul meu, sunt în stare să-mi dau viața pentru ele. E amuzant că în toată această perioadă de „redescoperire a propriei persoane” pe care am început-o acum ceva timp, îmi dau seama ce sunt și am fost dintotdeauna: ceea ce am vrut sa fiu. „Sunt sticla arsă din pământ„, cum ar spune un vers din „Chihlimbar” de la Luna Amară, piesa ce o ascultam înainte să plec la școală în clasa a XII-a, terminată în 2011. Sunt Negri, și n-am creierii integrii, nici nu vreau să-i am. Continui să fac ceea ce-am făcut până acuma, scriu, promovez, nu fumez. Dacă din toată harababura scrisă aici veți rămâne cu ceva întipărit în cap, postarea aceasta și-a făcut datoria. Dacă nu înțelegeți, vă înțeleg, pentru că nici eu nu mă înțeleg de multe ori, simțindu-mă pierdut în agitația asta umană numită „viață”. Pentru cei ce au fost prezenți în perioada asta de 5 ani în viata mea, vă doresc eu vouă ceea ce-mi doriți voi mie și să vi se întâmple tot vouă. Pentru restul, care încă mă suportă, urmează alte caterinci și momente în care vom râde din cauza anumitor lucruri tâmpite sau inteligente pe care le vom face.
Țineți minte câteva lucruri: dacă ești singur nu înseamnă că viața ta s-a terminat, o să te rogi să mai ai astfel de momente. Dacă ești realist, nu înseamnă că ești depresiv, doar cauți soluția cea mai eficientă și n-ai timp de glume, automat nu ai când să zâmbești, pentru că preferi să fii încercănat și lipsit de somn decât să ajungi într-o stare deplorabilă. Dacă ești bun cu toată lumea, nu aștepta o recompensă, nu o vei primi imediat, o primești în timp, iar răsplata e muuuuuuuuuuuuult mai mare. Viața nu se termină înainte de a începe, își face doar încălzirea pentru a contracara și lovi cu brutalitate în cap încercările ce vor fi aruncate de-acum înainte. Nu contează cât de mult poți fi lovit, contează cât de mult te ridici de pe jos și ripostezi după acele lovituri…
