Razboiul Gandurilor X

  http://embed.trilulilu.ro/muzica-electronica/portishead-numb-3

Salutare dragi hoinari printre litere. A trecut ceva timp de cand n-am mai scris ceva pe acest blog. Ultimele postari au fost dedicate integral „Hoinarizator„-ului, probabil cel mai dement proiect pe care l-am demarat alaturi de „hoinari”.

Ma simt dator sa va spun de ce n-am mai scris. Raspunsul e simplu: sunt instabil psihic. Nu sunt declarat clinic, dar, cand intru intr-o stare ciudata de anxietate, parca n-as mai vrea sa ies de acolo. Am 20 de ani abia, si e ciudat cum persoanele din jurul meu incep sa fie din ce in ce mai aseamatoare intre ele. Persoanele din prezent au calitatile si defectele celor din trecut, ceea ce ma face sa-i urasc si sa-i iubesc in aceiasi timp. Imi vine sa rad ironic, pentru ca uneori am senzatia ca Dumnezeu face farse cu mine si-mi arunca in fata aceleasi personaje, dar alti actori. E ciudat sentimentul, dar e si mai ciudat atunci cand iti dai seama de acest lucru. Sunt de parere ca in viata asta nimic nu e accidental, nimic nu se produce fara un anumit scop. Tot ceea ce se intampla in jurul nostru se numesc „semne” care ne vor duce catre ceea ce numim noi „fericire”.
Viata asta este o mare „hoinareala”: mergem din gara in gara, din sat in sat, din tara in tara si remarcam ca totul se repeta. Cadrul si actorii difera (si m-am repetat, dar nu-mi pasa). E fain sa hoinaresti printre oameni, sa-ti dai seama ca ei sunt un amalgam de ce iubesti si urasti mai mult, e fain sa crezi in anumite semne norocoase, sa te increzi in miracole care nu se vor putea produce vreodata…
Ajungem intr-un punct al vietii in care dorim sa mai stam putin doar cu noi, fara sa avem pe cineva in jurul nostru. Nu poti cunoaste lumea daca tu nu te cunosti pe tine insuti. Nu poti sa judeci fara sa-ti faci singur o judecata in cap. Uneori aceste procese ne amortesc, ne pun rau pe ganduri, ne lovesc din plin cu biciul si ajungi sa-ti dai seama cat de prost esti defapt. Lumea din jurul tau poate va vedea exact contrariul, dar, ce rost are atata timp cat tu stii ca esti mult mai slab decat pari in realitate. Am venit singuri pe lumea asta, si plecam singuri din ea. Norocul e pentru ratati, ni-l facem singur, nu depindem de el. Nu exista destin, exista doar multa munca si perseverenta. Nu exista multe lucruri, dar ceva dincolo de lumea asta, exista. Simt asta, stiu asta, si cred asta.
Am batut campii destul la „deceniul” de razboaie ale gandurilor pe care-l implinesc odata cu aceasta postare. E cazul sa ma apuc de treaba, e cazul sa scriu mai des. A venit timpul sa hoinaresc mai des printre litere, pentru ca eu chiar cred ca ma pricep la asta. Daca aveti alta opinie, puteti lasa un comentariu…
Hoinareala placuta!

Lasă un răspuns