Ratacit prin Torino (III)

Dar lucrurile nu aveau sa fie asa, pentru ca am iesit din zona parasita, si am intrat din nou zona populata, prilej pentru care am pozat cateva cladiri din centrul istoric.

In drumul meu, am gasit un pepene spart langa trotuar, semn ca nu am fost singurul roman care a trecut pe aici (puteau fi oameni si de alta nationalitate, de ce sa exageram ). Am vazut ceva ce nu vad prea des prin Bacau. Printre cladiri in constructie, si pereti pictati de graffiti-uri, am vazut oameni citind. Am ramas pe ganduri putin, stiind ca mai exista oameni in lumea asta de cocalari. Iar brusc, respiratia aproape ca mi s-a taiat, pentru ca eram la nici 50 de metri de Mole Antonelliana. Brusc am trecut de la ingandurare la extaz total. Mi-am indeplinit hoinareala. Am mai vazut o statuie ULUITOARE, foarte aproape de Mole. Nu degeaba Mole e muzeul cimenatografiei, ecourile lui deja se auzeau. Si am ajuns intr-un final. Cea mai mare cladire de caramizi din lume era chiar in fata mea, iti taia respiratia cand te uitai de jos in sus la ea. Parca mai mult meditam la ea decat sa fiu uluit de inaltimea ei. Ma uitam si-mi spuneam : astea-s adevaratele placeri ale vietii (cel putin pentru mine), hoinaritul. Aveam un sentiment bizar ca am gasit aceasta cladire, ma simteam oarecum mandru ca am gasit-o fara ajutorul nimanui, doar de hartile din statiile de transport public m-am ajutat, dar in rest, doar eu cu mine.


Fata-n fata cu Mole Antonelliana, am vazut un perete pe care se afla un afis, cu propozitia „Muzeul National de Cinema”, dar in toate limbile principale din lume, printre care si limba romana. M-am simtit usor patriot cand am vazut ca scrie si in romaneste. Langa, acel zid, era o cladire veche, nerestaurata, dar care avea pe toate ferestrele afise cu marii actori ai tuturor timpurilor (doar era muzeul cinematografului nu).

Am lasat in urma Mole Antonelliana, dar parca usor mai fericit (pentru ca l-am gasit). Acum pentru mine reincepusera aventura, pentru ca trebuia sa-mi gasesc drumul inapoi spre casa, si l-am gasit. Am trecut iar prin locuri si strazi pustii, iar prin locuri pline de romani (de toate genurile : cocalari, muncitori, cersetori, turisti etc. ). Intr-un final am ajuns acasa, aventura mea se terminasera, iar pe strada mea se afla pe un zid un mesaj de dragoste pentru o fata, dar scris in romaneste. Bizar nu ?!


Am mai vazut eu monumente bizare, dar asta-i cel mai bizar dintre ele. Data viitoare cand vreau sa fac un monument, am sa fac unul din din fiare vechi. Am sa le pun unul peste altul, le voi lipi si voi spune ca-i monument in cinstea…


One thought on “Ratacit prin Torino (III)

  1. ii super……pers mai nebuna ca tn nam mai vazut….sa nu stii decat ca vrei la mole ii absurd….stiind ca nu sti strada de intorcere…..ii „bizar”….vreau si eu sa hoinaresc ….sa ajung in rom singura ma ajuti?………

Lasă un răspuns