Salutare, dragi hoinari printre litere. Pe data de 1 aprilie 2010, mi-am făcut blog. Probabil că așa era „trend”-ul de atunci, habar n-am. Nu erau platformele de socializare atât de bine dezvoltate ca acum. Majoritatea aveau bloguri, fie pe platformele Blogspot sau WordPress, gagicile sensibile aveau profil de Tumblr, cocalarii aveau Hi5 iar trupele aveau MySpace. Erau vremuri interesante, cel puțin pentru mine. Am început blogul ca pe o glumă (știu, zic duma asta în fiecare an), dar, așa este. Nu s-a numit de la bun început „Hoinar Printre Litere”, am tot încercat diverse denumiri. Dar, asta a fost cea mai bună dintre toate.
Am avut blog înainte de multe chestii. Blogul ăsta l-am avut înainte de contul de Facebook, înainte de a merge la primul concert, înainte de a avea primul sărut sau prima gagică. Nici măcar nu eram major și eu încercam să scriu pe blog. În schimb, colecția de albume o începusem, aveam foarte puține cd-uri și casete la momentul respectiv. În 11 ani, s-au tot adunat, multe, foarte multe albume. Ceea ce vedeți în poza de mai sus e doar un fragment din colecția mea.
Ar trebui să spun dume de genul „pe vremea mea„, sau „mă simt bătrân„. Nu, nu mă simt deloc așa, ceea ce e ciudat, încă am aceleași idei ca și puștiul de 17 ani ce mergea pentru prima dată la un concert într-un club și a rămas blocat acolo. La multe faze, înca e acolo. E fain că încă am aceleași reacții pe care le aveam și acum 11 ani. Blogul ăsta a fost mereu aici, ca un jurnal, atât de la concerte, cât și din viața mea personală. Am unele chestii scrise de vreo 10 ani în care încă mă regăsesc. Și, am să mă regăsesc mereu. Da, pot spune că sunt nostalgic, dar nicidecum îmbătrânit. Îmi place să spun că sunt un „vulpoi bătrân” sau o „epavă”, dar strict să fac mișto de mine. Nici eu nu cred dumele alea. Cum încă fac mișto de mine că „pot face parte din clubul 27”, pentru că încă am vârsta respectivă și am timp să mă sinucid. Glumesc, normal, aș fi pus un emoticon aici ca să vă dați seama, dar, pe blogul ăsta n-am folosit niciodată așa ceva și nu voi face asta.
Mi se recomandase la un moment dat să-mi fac vlog în loc de blog, pe motiv că „lumea nu mai citește atât de mult„. Probabil că așa este, dar, atunci când fac o „părere la rece”, lumea știe prea bine la ce să se aștepte din partea mea. Oricât de tentant ar fi, n-am să fac asta, cel puțin nu prea curând. N-ar mai fi „hoinar printre litere”, ar fi „hoinar printre cadre”, sau orice alt nume imbecil ce mi-ar veni în cap gândindu-mă la asta. Satisfacția din scris nu mi-o va lua nimeni, indiferent că scriu 10 articole într-o zi sau 10 în toată luna. Merg pe principiul „calitate, nu cantitate”, oricât de arogant ar suna asta. E un blog, mereu a fost un blog, mereu va fi un blog. Nu vreau să se simtă privilegiați anumiți oameni că au ajuns prin postările mele, dar, tot ceea ce vedeți pe aici, indiferent dacă sunt trupe noi, piese noi sau albume noi, cu toate au trecut printr-un filtru. Eu sunt acel filtru, îmi place să consider în continuare asta, îmi place să cred că încă am gusturi bune când vine vorba de muzică sau de orice altceva. Când îmi place maxim ceva, scriu, când sunt extrem de depresiv, scriu. Pentru că, nu o să înțeleagă mulți chestia asta, dar, scrisul salvează, mereu o va face. Nu am menținut niciodată blogul ăsta ca să fiu „celebru” sau să fac bani sau alte imbecilități care nu mă satisfac în niciun fel. Pagina asta a rămas și va rămâne mereu un hobby, e singurul lucru ce m-a menținut sănătos mintal în toți acești ani. Au ajutat și persoanele ce au fost, sunt și vor rămâne în jurul meu. Știți voi prea bine cine sunteți. Mereu ați știut și mereu veți ști.
Ca încheiere, vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați spus cuvinte frumoase de-a lungul timpului, mi-ați dat hate, mi-ați apreciat munca, mi-ați dat share sau mi-ați folosit materialele în scopuri personale. Încă e plăcut să auzi că „faci treaba bună„, contează chestia asta pentru mine și, mereu va conta. Îmi place să știu că măcar un om a rămas cu o informație sau cu ceva în cap după ce a citit chestii de aici.
Momentan, atât, tura asta nu mai am cuvinte. Le țin pentru câteva articole pe care trebuie să le fac, am niște promisiuni de ținut pentru anumiți oameni, știți prea bine cine sunteți. Până data viitoare…
Hoinăreală Plăcută!
P.S: titlul e inspirat din piesa „Psh” de la Kazi Ploae. Dar, la cât de întunecată e piesa aia, nu pot să o las ca piesă de încheiere. Vreau ceva „relaxant/meditativ”. Sper să vă placă alegerea făcută.