Primele confirmări la prima ediție de Spellground Festival
Posted on
Anul 2016 va reprezenta debutul unui alt festival muzical în România: Spellground Festival. Acesta va avea loc în perioada 12-14 august 2016 pe malul Dunării, mai exact în zona ruinelor Cetății Capidava din județul Constanța. Va fi un festival asemănator cu Electric Castle, unul ce combină stilurile muzicale, în cadrul său participând trupe de mai multe genuri muzicale, atât rock cât și muzică electronică sau de club. Până la ora actuală, s-au confirmat 12 nume, capul de afiș fiind Awolnation. Ceilalți artiști sunt Amber Run, Oscar and The Wolf, Wolf + Lamb, Soul Clap, Pillow Talk și trupele românești byron, Les Elephantes Bizzares, Loungerie II, Karpov not Kasparov, The Brad Pits sau Robin and the Backstabbers.
Awolnation se reîntorc în România după 2 ani, ultima dată participând la Blaj aLive în 2014. Este o trupă americană de rock electronic înființată în 2009. Aceștia au început să fie recunoscuți la nivel mondial după piesa „Sail„, de pe primul lor album, „Megalithic Symphony„. Trupa are două materiale discografice, ultimul fiind „Run” lansat în 2015. Pe lângă „Sail„, trupa mai are piese precum „Run„, „Hollow Moon (Bad Wolf)„, sau „I Am„.
Amber Run este o trupă de indie pop/rock alternativ din Marea Britanie, înființată în anul 2012. Au până la ora actuală un album intitulat „5am„, lansat în anul 2015. Au piese precum „I Found„, „Spark” sau „Just My Soul Responding„. Aceștia se vor afla pentru prima dată într-un concert în România.
Oscar and The Wolf este o trupă de electro pop din Belgia, înființată în anul 2010. Au la activ un album de studio intitulat „Entity” și piese precum „Strange Entity„, „Princes” sau „Undress„. Aceștia se vor afla pentru prima dată într-un concert în România.
Soul Clap este un duo de producții și mixaje de origine americană înființat în anul 2001. Au piese precum „Extravaganza„, „Puppy Crack” sau „Misty„.
Wolf + Lamb este un duo de producții și mixaje de origine americană înființat în anul 2001. Sunt asociați cu Soul Clap, ei făcând parte din casa lor de producție. Au piese precum „Therapist„, „Must Be Brooklynn” sau „Weekend Affair„.
Pillow Talk este o trupă dance asociată cu casa de discuri fondată de trupa Soul Clap. Au piese precum „Strange Love„, „Far From Home” sau „Street Walker„.
Robin and the Backstabbers este una dintre cele mai apreciate trupe de rock alternativ din România, la ora actuală. Trupa a devenit cunoscută publicului larg odată cu lansarea albumului „Bacovia Overdrive vol. 1„, un album ce conține piese cunoscute de-ale trupei precum „Spnzrtr„, „Vânătoarea Regală” sau „Soare cu dinți„. Ultimul album al trupei, „Bacovia Overdrive vol. 2” a devenit în scurt timp apreciat de public, piese precum „Regele Verii„, „Imperatrix” sau „Minciună mai mare nu am” fiind aclamate de public la fiecare concert semnat Robin and the Backstabbers.
Les Elephantes Bizzares este una dintre cele mai cunoscute trupe de indie pop/rock din România. Au devenit cunoscuți publicului larg odată cu lansarea piesei „Hello! (Says The Devil)” în anul 2010, de atunci trupa lansând alte piese ce-au devenit cunoscute precum „Nu mă opri„, „În culori” sau „Necunoscut„, ultima menționată fiind folosita într-o reclamă de la Grolsch.
Karpov not Kasparov este un duo de muzică electronică cu ritmuri de anii ’80 și muzică orientală, înființat în București în anul 2009. Au la activ un EP lansat în anul 2011 intitulat „Soundtrack for a Game of Chess„. Au piese precum „Elisabeta„, „The Trouble with Time” sau „Bad Bishop„.
byron este una dintre cele mai recunoscute trupe de rock alternativ din România. Trupa are 10 ani de activitate, primul lor album, „Forbidden Drama” fiind lansat în octombrie 2007. Au la activ 6 albume de studio, ultimul fiind „Eternal Return” lansat în anul 2015. Au piese precum „Cu capu-n nori„, „Songul pușcăriasului” sau „Melancolic„, ultima menționată fiind o piesă folosită ca și coloană sonoră în serialul „Rămâi cu mine” de pe HBO.
Loungerie II este o trupă de rock experimentală cu influențe de jazz și indie rock, toate acestea formând o fuziune progresivă. Au luat naștere în octombrie 2011 în București. Au împărțit scena de-a lungul timpului cu artiști precum Asian Dub Foundation, Morcheeba, Krema Kawa, Controllar sau Mick Harvey. Au la activ două materiale discografice, ultimul fiind „Devaro” lansat în octombrie 2013. Au piese precum „Orașul„, „Eve” sau „Doina Jazz„.
The Brad Pits este o trupă de rock alternativ înființată în Iași în februarie 2013. Solistul trupei este Bobo Burlăcianu, la tobe fiind Alex Neagu, membrii trupei Fără Zahăr, iar la chitară se află Vladimir Ivanov, solistul trupei Pinholes. Au la activ piese precum „Melodiuța„, „Ajută-mă” sau ceva mai recent, „You too„.
S-au pus 2000 de abonamente la vânzare la un preț special. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.