Prima confirmare oficială de la Rockstadt Extreme Fest 2019
Posted on
În anul 2019, Rockstadt Extreme Fest va reveni pentru al șaselea an consecutiv. Locația, mai mult ca sigur va fi în zona Râșnovului, ca în edițiile anterioare. Prima trupa confirmată a fost anunțată în ultima seară a festivalului din anul 2018, pe ecranele amplasate în zona scenei mari, chiar înainte de concertul băieților de la In Flames, trupa ce a închis ediția din anul 2018.
Paradise Lost revine după 5 ani în Romania, ultima sa prezență fiind pe 27 Septembrie 2014, atunci când a cântat în cadrul festivalului Metalhead Meeting de la Arenele Romane din București. Spectacolul din cadrul festivalului Rockstadt Extreme Fest va fi unul aniversar, ce marchează 30 de ani de existență a trupei.
Paradise Lost este una dintre trupele pioniere ale combinației muzicale doom/death metal, alături de Anathema și My Dying Bride. A fost înființată în anul 1988 în Halifax, Anglia. Numele trupei provine din poemul cu același nume scrisă de poetul englez John Milton. În cei 30 de ani de carieră, a lansat 15 albume de studio, ultimul fiind „Medusa” lansat în anul 2017. Trupa a început să încorporeze muzică instrumental-electronică începând cu albumul lor din 1997, „One Second„. În albumul din 2002, „Symbol of Life”, Paradise Lost a diminuat elementelor electronice în favoarea revenirii la stilul orientat pe chitară. Trupa a fost și rămâne o influență și o sursă principală de inspirație pentru tinerii artiști. Jonas Renkse de la Katatonia a spus la un moment dat că formația sa „a început ca un „fangrup” al lui Paradise Lost„.
Este o trupa nelipsită de pe marile scene metal ale lumii, în trecut făcându-și prezența la festivaluri precum Wacken sau Summer Breeze din Germania, Brutal Assault din Cehia sau Download Festival din Anglia. Componența formației de-a lungul timpului a rămas aceeași, constând din solistul Nick Holmes, chitariștii Greg Mackintosh și Aaron Aedy, și basistul Steve Edmondson. Holmes and Mackintosh sunt principalii compozitori ai trupei, majoritatea albumelor trupei fiind creditate lor. Peste ani, formația a schimbat doar bateriștii. Ultimul toboșar, Waltteri Väyrynen, este membrul oficial al trupei din anul 2017.
Paradise Lost a fost, este și va rămâne mereu cunoscută pentru piese precum „Beneath Broken Earth„, „Faith Divided Us Death Unites Us„, „Don’t Belong„, „Pity The Sadness„, „As I Die” sau „Forever Failure„.
One thought on “Prima confirmare oficială de la Rockstadt Extreme Fest 2019”