Orașul Bacău, sau mai bine zis, județul Bacău are o istorie interesantă când vine vorba de mișcarea din zona rock/metal. Au existat de-a lungul timpului mai multe trupe originare din aceasta zonă, care, au ramăs în underground sau pur și simplu s-au desființat după câteva cântări. Iar atunci când vine vorba de albume lansate, discuția devine una extrem de scurtă. Foarte rar au existat trupe din aceasta zonă care să lanseze albume. Majoritatea au rămas doar la stadiul de câteva piese lansate și nimic mai mult. Totuși, trupele nu încetează să apară, iar, în ultimii ani, apar inclusiv albume. Flaming Skies este probabil cea mai constantă prezență muzicală din zona rock/metal pe care a oferit-o orașul Bacău în ultima vreme. În urmă cu 2 luni, a lansat primul său album intitulat „Empire of Glass”. Acesta este disponibil pe majoritatea platformelor de streaming și a fost urcat integral inclusiv pe YouTube.

Ca și stil muzical, Flaming Skies este o trupă de metalcore, înființată în vara anului 2019. Concertele trupei au avut loc, în principal, doar la nivel local, în cluburi precum The Stage din Bacău. Totuși, a reușit să cânte și înafara orașului Bacău, fiind una dintre trupe participante la cea de-a doua ediție de Rock Metal Nation Fest ce a avut loc în București în perioada 2-3 iulie 2021.

Conform descrierii oferite chiar de trupă, „Empire of Glass” reprezintă „rezultatul a doi ani de muncă în care s-au format ca și trupă și și-au cizelat stilul. Au început să lucreze la piesele de pe album în iarna lui 2019 și au terminat în vara anului 2021, o perioadă grea, marcată de pandemie. Au reușit să treacă peste restricțiile de a repeta iar constrângerile și măsurile restrictive și-au pus amprenta pe stilul adoptat în piese.„

Albumul este lansat independent, nu se află sub egida niciunei case de discuri. De altfel, majoritatea albumelor din underground, mai ales din zona orașului Bacău sunt de natură independentă. Inclusiv formații ca Grohot, o trupă din Comănești, județul Bacău, tot la fel și-a lansat albumul, pe cale independentă.

Înregistrările pieselor au fost realizate în studio-ul Brothers of Rock și în studio-ul de înregistrări al lui Cătălin Roman. Trebuie menționat faptul că toate trupele din orașul Bacău, existente la ora actuală, au o mică sau mai mare influență din partea membrilor asociației Brothers of Rock, care, este formată din oameni care au activat sau activează în alte formații locale precum Driftwood sau Masked Toys. Pentru partea de mix și master, Flaming Skies a colaborat cu Marius Costache de la Studio 148, iar ilustrația albumului a fost realizată de Alexandra Racovițeanu (Straja).

Albumul în sine, conține 9 piese. Unele sunt mai vechi, deja cunoscute de către public, care au fost cântate doar live, dar și compoziții aflate în primă audiție. Conform descrierii trupei, „ordinea pieselor de pe album prezintă evoluția fiecăruia dintre noi care pleacă de la liniștea umbrelor, se luptă cu sine și cu sistemul corupt, se simte încătușat, este pe punctul de a renunța dar  speranța îi dă aripi și continuă lupta, devenind un erou.” Personal, îmi place ideea de „ordine” într-un album, general vorbind. Un album ar trebui să exprime o anumită stare, să te inducă în tema oferita de acesta, mai ales dacă are o denumire care să-ți atragă atenția. Prima dată când am văzut postat acest album pe Facebook, am zis „să-i dau o șansă”, cum fac la majoritatea producțiilor noi, mai ales cele din zona underground. Menționez de la bun început că metalcore nu e zona mea de interes. Ascult, analizez, dar, nu e genul meu de metal. Dar, dacă mi se pare că trupa are ceva de zis și pot spune ceva productiv în acest sens, o fac. Majoritatea trupelor din zona metalcore habar n-au ce fac sau sunt îndrumate foarte prost de la bun început. Nu e cazul celor de la Flaming Skies. Probabil că e și din cauza persoanelor cu care colaborează, mai ales din Brothers Of Rock. Albumul mi-a captat atenția înca de la prima piesă, care se intitulează sugestiv „Rising„. E cumva un intro cu un titlu potrivit, e genul de piesă instrumentală pe care aș putea să o aud lejer în deschiderea concertelor lor. Îți dă cumva senzația că e inspirată din muzica trupelor vechi de heavy metal, dar totuși cu un sunet produs în 2021.

Dupa „Rising„, se trece imediat în piesa „Shadows„, iar de aici, intensitatea crește, riff-urile nu mai sunt dreamy, încep să fie din ce în ce mai dure. E de apreciat că piesele semnate Flaming Skies au versuri clean și nu abuzează de partea de growl extrem de mult, iar când o fac, toată piesa e de așa natură încât trebuie acele elemente. Echilibrul se vede încă de la prima piesă „cu versuri”.

A treia piesă de pe album este „Autopsy„, sau cum îmi place mie să-i spun: prima mea interacțiune cu Flaming Skies. Mereu când văd piese pe un material discografic care au fost lansate înainte, am obiceiul să le ascult și prima lor variantă, special ca să văd dacă este vreo diferență. Sincer să fiu, este pe partea de producție. Prima varianta a piesei „Autopsy” pare una mult mai brută, mai „variantă demo”. Se observă clar că nu a fost finisată pe partea de mix și master și are cumva un sunet mai grundgy, în timp ce varianta de pe albumul „Empire of Glass” are un sunet mult mai îngrijit. Cu cât avansez în albumul acesta, cu atât îmi dau seama că membrii trupei au o afinitate pentru partea mai întunecată a vieții. „Shadows” făcea referire la moarte, dar „Autopsy” confirma acest lucru încă de la titlu. Nu vorbesc de autopsie în adevăratul sens al cuvântului, este doar o metaforă în jurul căreia se tot învârt. îți captează atenția într-un fel, e de apreciat acest lucru.

Piesa cu numărul 4 se numește „Locked Up„. După titlu și după data lansării oficiale a piesei, aș fi zis că e o piesa inspirată de pandemie. Culmea, chiar așa este. Conform descrierii oficiale a acestei piese, este o compoziție importantă pentru membrii trupei, scrisă într-o perioadă incertă, în care au încercat să profite de situație și să rămână creativi, dar și în siguranță, fără să fie într-o sală de repetiții. Ca și până acum, au vrut să transmită prin muzică ceea ce simt. Este o piesă despre oprimare, despre întrebări fără răspuns, despre dorințe pe care nu le putem împlini și lucruri pe care nu le putem spune.

La fel ca la „Autopsy„, am ascultat prima variantă a piesei, lansată cu mult timp înaintea albumului. Exact același lucru s-a remarcat la mix-ul și masterizarea piesei. Cu cât înaintăm în ascultarea albumului, cu atât ne dăm seama de munca depusă de Marius Costache la finisarea pieselor. Videoclipul piesei „Locked Up” e unul relativ simplu, trupa fiind în prim-plan, uneori prea mult aș putea spune. Cadrele sunt fixate cumva prea mult pe membrii trupei, fiind o absență a dinamismului dintre cadre, iar piesa cerea cumva acest lucru.

A urmat „Enlight„. Ordinea producțiilor de pe acest album nu sunt puse chiar aleatoriu, fiecare titlu de piesă reprezintă cumva „un capitol”. „Enlight” se află chiar la mijlocul acestor capitole și implicit al poveștii numit „Empire of Glass”.

Vorbind de acest „imperiu”, există inclusiv o piesă care poartă titlul albumului. Începe foarte lent, dreamy aș putea spune, dar apoi devine una dintre cele mai violente piese de pe album. Este prima de pe acest album care chiar mă duce cu gândul la alte trupe. E o combinație dintre trupe precum Parkway Drive și Goodbye To Gravity. Are părți vocale dure, riff-uri puternice și o melodicitate ce nu trebuie ignorată. Sunt inclusiv părți care-ți amintesc de un „ecou” ce completează perfect părțile de la finalul piesei.

Dacă mai devreme spuneam de titluri ca fiind niște „capitole”, titlurile ultimelor piese chiar la asta duc cu gândul. După „Empire of Glass„, a urmat piesa „Battleground„. Toate piesele de pe album, cu excepția „Rising” au o mică sau mai mare parte de „greutate”. Dar, parcă nu se compara cu piesele ce aproape anunță finalul albumului.

Având în vedere că deja mi-am făcut un obicei să ascult varianta anterioară a pieselor, am decis să ascult și prima variantă de la „Battleground„. Toate piesele înregistrate înainte au exact aceiași problemă: finisarea. În schimb, videoclipul mi-a atras atenția, în special că este filmat doar din concertele Flaming Skies, în special cele din cluburile băcăuane precum The Stage sau Boris, cumva inexistente la ora actuală. E exact genul de videoclip ce ar trebui să-l aibă orice trupă la început: cu imagini din concertele lor live, eventual cu publicul lor.

„Hero” este cea mai dură piesă de pe tot albumul, te bagă în starea deja provocată de piesele anterioare. Din punctul meu de vedere, e piesa „de wall of death” de la Flaming Skies. Are inclusiv momente de pauză, urmate de breakdown-uri total neașteptate și de bune.

„Defy” încheie în mod oficial albumul. Chiar te duce cu gândul la o piesă de încheiere a unui concert și, chiar s-a potrivit perfect ca fiind cea care încheie și albumul propriu-zis. Are inclusiv o variantă live, filmată în clubul Quantic din București. Atât varianta de studio, cât și cea live sună bine.

A fost o ascultare inedita pentru mine. În calitate de băcăuan, am ascultat inițial din pură curiozitate, dar, l-am ascultat apoi de mai multe ori. Efectiv l-am lăsat pe fundal prin casă ca să-mi fac o idee și l-am lăsat până la final, suna prea bine. Flaming Skies chiar are ceva de zis, mai ales că vine dintr-o zonă a țării defavorizată muzical. Plus de asta, este și o trupă de metalcore, un gen cu foarte puține prezențe active, mai ales în zona regională a Moldovei. Cu un mix și master bun, chiar poți scoate un material discografic decent, iar Flaming Skies și-a imbunătățit total piesele datorita acestui aspect, un lucru de apreciat. Personal, sper doar să mai continue, să se vadă dacă există o evoluție sau involuție în acest sens. E o trupă tânără, la propriu și la figurat, important e să încerce și să experimenteze mai departe, oricât de clișeic și prost ar suna acest lucru.

Pentru mai multe detalii legate de Flaming Skies, intrați pe pagina oficială a trupei.