Pe data de 5 aprilie 2024, E-an-na a lansat cel mai recent material discografic. Acesta este un EP ce se numește sugestiv „Serată cu E-an-na” și conține doar 3 piese. Acesta reprezintă, până la ora actuală, cel mai scurt album al formației.
Pentru început, trebuie să menționez că E-an-na este una dintre cele mai recunoscute trupe de pe scena folk metal-ului românesc. Înființată în Sibiu la începutul anului 2015, trupa a devenit cunoscută publicului larg prin piesa „Jiana„, lansată în august 2015. A prins foarte repede la publicul metal din România, chiar dacă a avut doar 5 piese oficiale la început. A ieșit pe locul 2 la categoria „Best Metal Newcomer” din cadrul premiilor Metalhead Awards, ce au avut loc pe 30 ianuarie 2016. Trupa se autocaracterizează ca fiind una ce cântă „mioritic metal”. În cei 9 ani de carieră, formația și-a făcut prezența pe cele mai importante scene metal ale țării, cântând în cadrul unor festivaluri precum Rockstadt Extreme Fest, Rock’N’Iași sau Celtic Transilvania. A cântat inclusiv în afara României, participând la concursul Wacken: Metal Battle din Germania în anul 2017. Atunci a obținut locul 2 în cadrul acestei competiții, egalând Dirty Shirt din punctul acesta de vedere, care obținuse la rândul ei locul 2 în anul 2014. Discografia trupei cuprinde 3 albume integrale de studio, mai exact „Nesfârșite”, apărut în 2019, „Fascinathanatango” din anul 2021 și „Alveolar”, lansat în anul 2023. Are și 3 albume de tip EP. Primul se numește „Jiana” și a fost lansat în 2017. Al doilea a fost „MLR” și a apărut în anul 2021. Acesta a reprezentat cel mai controversat album al trupei datorită/din cauza abordărilor nonconformiste ale influențelor muzicale. Trupa a abordat stiluri ceva mai orientale, care te duc cu gândul direct la muzica lăutărească sau manele de multe ori și le-a combinat cu folk metal. Lucrul acesta le-a adus în primă fază o mare indignare din partea publicului metal autohton, fiind acuzați în acea perioadă că „și-au stricat reputația”. Membrii trupei au explicat în anumite interviuri abordarea lor și motivul creării anumitor piese. De altfel, cea mai mediatizată piesă și, motivul principal pentru aceste controverse a fost piesa „Malere„, care a participat inclusiv la selecția națională de la Eurovision din anul 2022. Totodată, membrii trupei au profitat de acest val de controverse, devenind, într-un mod ciudat, mult mai populari de pe urma acestui album. A făcut inclusiv clipuri de promovare pentru concerte pe rețelele de socializare în care se autocaracterizau ca fiind „cei care au distrus muzica”.
Personal, am auzit de E-na-na încă de la început, de altfel, i-am văzut prima dată live în anul 2016. Am avut un „love-hate relationship” cu trupa asta, în special când au lansat EP-ul „MLR”…dar asta până mi-am dat seama de caterinca din spatele acestui album și am revenit la sentmente ceva mai bune. Sunt multe piese ce le ascult pentru că-mi plac liric și nu neapărat pentru faptul că sunt „piese săltărețe și de voie bună”. Preferatele mele all-time rămân „Fântânile de la Capătul Lumii” și „Floare de Fier„, ambele extrase de pe albumul „Alveolar”.
Al treilea album de tip EP se numește sugestiv „Serată cu E-an-na”. Albumul a fost lansat în noaptea zilei de 5 aprilie 2024 și este disponibil pe toate platformele de streaming cunoscute precum YouTube, Spotify sau Bandcamp. Prima dată când am văzut că are doar 7 minute ca lungime am crezut că-i un sample din fiecare piesă, dar, după ce-am văzut că sunt doar 3 piese și pe toate platformele de streaming ce arată la fel ca lungime am ajuns la concluzia că-i cel mai scurt album discografic al trupei.
Prima piesa este denumită „Seratango„. Denumirea m-a dus cu gândul că ar fi o piesă de pe albumul din 2021 al trupei, „Fascinathanatango”, în care majoritatea titlurilor se terminau cu sufixul „tango”, dar, nu era cazul. În schimb, muzical vorbind, este efectiv o parte sau un sample, mai bine zis, a piesei „Muntango” de pe albumul menționat. Sună ceva mai finisat din punct de vedere al sunetului comparativ cu versiunea de pe „Fascinathanatango”.
A doua piesă este o reinterpretare a melodiei „Pielea” de albumul „Nesfârșite”, apărut în anul 2019.
Producția originală de la „Pielea” e un folk metal autentic din partea formației, sună energic, dar tipic scenei metal, în timp ce versiunea de „serată” chiar îți dă senzația că o poți auzi literalmente în orice fel de împrejurare, petrecere sau întrunire. E-an-na a reușit să o transforme într-o piesă de cabaret. în adevăratul sens al cuvântului, ceea ce nu-i un lucru rău. Mulți artiști și trupe refac piese după o anumită perioadă de timp, dar, de cele mai multe ori, le distrug. Nu e cazul cu „Pielea” de la E-an-na; sincer, cred că-mi place mai mult varianta de „serată” decât cea originală.
Piesa care încheie acest scurt EP se numește „Hora Bucureștilor„. Odată ce-am auzit „i-auzi cum pleacă„, efectiv mi s-a distorsionat total așteptarea. Nu mă așteptam nicidecum la o lăutarie metal. Am căutat după, de curiozitate „Hora Bucureștilor” pe YouTube și, nu m-a mirat deloc că alte versiuni ale piesei aparțin lui Marian Mexicanu’ sau Marcel Budală, lăutari de profesie. Chitara de la începutul piesei de la E-an-na chiar ne duce în zona de trupe precum Azur sau Generic dacă ar face un cover după Marian Mexicanu’. Finalul în schimb devine total din zona metal semnată E-an-na, terminând interesant acest scurt EP.
Nici nu știu ce aș putea să zic despre acest EP decât că mi-a plăcut, per ansamblu. M-a bulversat rău, mai ales la „Hora Bucureștilor„, dar, e cu siguranță un „must listen”, mai ales că are doar 7 minute. Personal, recomand „Pielea” de pe acesta și, mi-ar plăcea să existe și un videoclip la piesă, cândva, mă duce prea mult în zona de muzică de cabaret. Sincer, nici nu cred că ar fi foarte greu, mai ales că videoclipul de la piesa „Suit în Nor„, tot de la E-an-na, e făcut într-un stil oldie.
Conform DEX-ului, „serată” reprezintă o reuniune, întrunire cu caracter muzical, literar etc. E-an-na chiar a reușit să facă asta, a contopit în 7 minute stilurile muzicale de pe 3 albume diferite și, cumva, au făcut o scurtă prezentare muzicală la ce ne putem aștepta de la ea, mai ales în concertele live.
E-an-na nu a anunțat dacă albumul sau produse aferente ar exista în format fizic. Momentan este disponibil doar pe platformele de streaming. Dar, dacă vor exista, va fi anunțat, mai mult ca sigur, pe pagina de Facebook a trupei.