Pentru cine nu este familiar, „Părerile la rece” sunt recenziile mele de la concerte. Aceste „păreri” vor începe să fie extinse în mai multe forme, mai multe subiecte și lista poate continua. Începem prima „părere la rece despre albume”, alături de Dvorakk și Sebastian Rohmer. Sunt doi oameni ce se află rătăciți prin underground-ul românesc în momentul redactării acestui articol. Dvorakk este axat pe hip-hop, în timp ce Sebastian Rohmer este axat pe muzica electronică. Împreună au colaborat în realizarea materialului discografic intitulat sugestiv „Delir Urban„. Pe canalul oficial de bandcamp al lui Dvorakk, apare următoarea frază ce descrie sugestiv acest album:

În 8 track-uri am atins subiectele mai puțin pozitive ale vieții urbane contemporane (aici vorbim mai ales despre București‬): consumerism, capitalism, moralitate, decadență, spiritualitate, angoasele specifice din mediul urban actual.

Principala sursă de inspirație pentru versurile celor 8 piese este orașul București. Nu este nicidecum un album pozitiv, nu arată măreția unui anumit oraș, arată pur și simplu viața așa cum este într-un oraș mare: un mare, mare delir.

Albumul începe cu piesa intitulată sugestiv „Deșertul Realului„. Aceasta exprimă încă din titlu tema ei, agitația urbană fiind de multe ori un deșert al lumii reale. Piesa este cumva un scurt rezumat al albumului, exprimând starea văzută de la geamul unui bloc de la parter. Sunt descrise acele „dune de nisip” din acest deșert urban prin versuri precum „e un deșert urban în jur, mii de speranțe ajunse scrum mă simt atât de singur„.

A doua piesă de pe album are probabil cel mai sugestiv și evident titlu: „București„. Încă din primele versuri îți descrie atmosfera insuportabila din capitala țării și cum acesta crește în fiecare zi prin alte construcții noi. Refrenul în schimb e extrem de real și dur: „E București, contează câți bani faci nu contează cine ești„. Realistic vorbind, majoritatea oamenilor ce se mută din provincie în București se mută pentru o situație financiară mai bună, nicidecum pentru oraș în sine, recunoscut de mulți ca fiind un oraș parșiv și ipocrit când vine vorba de mentalitate.

A treia piesă se intitulează „Post-uman” și este singura piesă de pe acest album ce are câteva versuri în limba greacă prin vocea lui Alfa-Pi. Imediat după, Dvorakk revine cu versuri ușor filozofice, mai ales în refren, atunci când se referă la oameni după ultimul lor stadiu de evoluție. „Post-uman” scoate în evidență faptul că în acest „delir uman” uităm pur și simplu să fim oameni, îngropându-ne sistematic în mod treptat în fiecare zi cu care ne confruntăm în acest „delir urban”.

„Zbor” este o piesă poziționată ca un moment de respiro printre piesele pline de ură și scârbă provocată de marele „delir urban„. Beat-ul făcut de Sebastian Rohmer se contopește perfect cu versurile interpretate de Dvorakk ce se aud precum niște voci în cap: rătăcite și fără sens dar care sunt poziționate la momentul potrivit în această piesă. E genul de piesă ce te face să te simți rătăcit într-un oraș imens iar singurul tău refugiu rămâne cerul poluat al acelui oraș.

„Bulevard” este probabil cea mai evidentă piesă de pe acest album. Această piesa descrie pur și simplu lucrurile ce le găsim pe un bulevard, începând de la case de amanet și terminând cu magazine tip supermarket. Piesa în a doua parte ia o ușoară întorsătură, Dvorakk parcă fiind întrerupt din a spune până la capăt versurile, în timp ce beat-ul lui Sebastian Rohmer preia controlul total al piesei, starea oferită fiind foarte difuză, bizară și greu de înțeles. E un val de reacții ce nu știu cum să se manifeste.

„Fantome” este singura piesă de pe acest album ce beneficiază de un videoclip oficial. Se vrea, fără doar și poate să fie hit-ul oficial al albumului. Videoclipul este unul simplu, cu Dvorakk în prim-plan înconjurat de fum. Cumva, piesa vrea să reproducă starea de spirit ce ți-o formezi când stai închis într-o cameră și începi să vezi „pe tavan fantome„. Delirul exprimat pe tot albumul se regăsește extrem de bine în aceasta piesă, în special în versuri în care sunt foarte multe lucruri retorice, cu un răspuns extrem de direct.

Montajul videoclipului a fost realizat de Ioana Ciobanu, de imagine ocupându-se Mihai Ciobanu și Paul Chirilă. Videoclipul piesei „Fantome” s-a aflat sub regia lui Theo Stancu.

„Spleen„, conform DEX-ului, este o stare nemotivată de melancolie, manifestată prin plictiseală și dezgust față de orice. Cumva, piesa prevestește finalul albumului, aceasta având probabil cel mai marcant și ușor de reținut refren dintre toate piesele: „Cine sunt eu?! De ce aleg întotdeauna drumul cel mai greu„. Imaginea oferită de „Spleen” este o stare de continuă agitație pe o stradă dintr-un oraș imens și rece.

Piesa ce încheie albumul „Delir Urban” este una cu un titlu mai mult decât evident: „În Stradă„. E probabil cea mai semi-optimistă piesă de pe acest album, cumva te îndeamnă să ridici capul în sus și să înfrunți realitatea crudă a unui oraș imens.

Dvorakk și Sebastian Rohmer au reușit în 8 piese să creeze o întreagă poveste reală. Nu este un album pozitiv, nu e genul de album „gangsta”, e un album ce exprimă o poveste în fiecare piesa, piesele fiind aliniate precum niște capitole. Abia când mergi pe stradă ascultând acest album poți înțelege cu adevărat mesajul acestuia și-l recomandăm cu cea mai mare căldură. Albumul este disponibil și pe canalul oficial de bandcamp a lui Dvorakk.