În ultimii ani, scena rap underground din România e din ce în ce mai activă. Nimeni nu știe datorită cărui lucru se datorează acest fenomen, dar, concertele sunt dese, accesul la informație este mai mare ca oricând și, în mod automat, criteriul selectiv al fiecăruia dintre noi este de asemenea mult mai dezvoltat. Există mulți MC, din păcate, care rămân doar la stadiul de „o piesă lansată” odată și atât, nicidecum o continuare sau o dezvoltare în acest sens. Alții, folosesc instrumentale preluate de la piese celebre, fără să treacă de acel punct și să experimenteze propriile instrumentale. Cazacov în schimb, e o excepție de la regulă. Nu putem spune că este o mega-revelație a rap-ului autohton, dar, nu ai cum să nu remarci persistența și ambiția de a încerca a lui Adrian Cazacu, omul din spatele MC-ului numit „Cazacov”.
Artistul este activ de câțiva ani sub egida casei de producție „Dacia Records”, proiect din care mai fac parte artiști și producători ca Franț sau Mereu. După cum a anunțat în trecut, pe 23 Aprilie 2018 și-a lansat primul album solo intitulat „Trup Cu Suflet„. Nu este primul material discografic în care apare Cazacov, în trecut apărând pe mixtape-ul „Meniul Zilei” realizat de Dacia Records, dar, este primul album solo al artistului. Coperta în sine este una simplă, cu Cazacov prezentat într-un fel ca Harley Two-Face din Batman. O parte este animată, iar cealaltă este Adrian Cazacu din lumea reală, cumva punând accentul pe faptul că o parte este trup, iar cealaltă suflet, de unde vine și titlul albumului de altfel.
Albumul începe cu o piesă cu un titlu sugestiv, „Bun venit„. Încă din primele secunde ale piesei îți intră în cap pianul din instrumentalul făcut de Vox Latina. E exemplul perfect de piesă produsă perfect, părțile lirice ale Oanei, respectiv a lui Wice picând perfect în tempo-ul piesei. „Bun venit” e piesa ce prezintă realitățile cotidiene, precum prostituarea treptată a oamenilor ce sunt în stare să se vândă pentru bani, dar uită cu adevărat esența pentru care fac acest lucru. Artiștii punctează bine subiectele ce le ataca în mod direct. fără versuri subliminale sau mascate într-un fel sau altul sub anumite simboluri.
Instrumentalele pe bază de sunete de pian predomină primele piese ale albumului. Pentru piesa „Povață„, instrumentalul a fost creat de AMAVI, de mix și master ocupându-se Maich. Exact cum spune titlul, piesa este exact un sfat îndrumător, Cazacov legând în mod direct sintagma ce a dat titlul albumului său, „Trup cu Suflet”. Este singura piesă de pe acest material ce nu este cântată în colaborare cu un alt MC/artist, iar acest lucru face piesa cumva mai „personală”, sentimentul transmis de Cazacov fiind mai profund și mai sincer. E cumva o confesiune a propriei sale vieți, fiind prezente anumite elemente critice ce țin strict de viața lui Cazacov.
Dacă primele două piese erau mai mult de natură contemplativă, „Pe de rost” este total opusul. Este genul de piesă din categoria „iubire cu năbădăi”. Poziționarea piesei în album este cumva bizară, datorita faptului că primele producții chiar începeau să creeze o poveste. „Pe de rost” nu este nicidecum o piesă rea, e probabil cea mai „comercială” producție de pe materialul „Trup Cu Suflet”, lipsită de complexitate și ușor de înțeles. A suna comercial nu e nicidecum un lucru rău; prin piesa „Pe de rost” s-ar putea ținti un public ce nu prea gustă producții de nivel underground. Această piesă a fost realizată în colaborare cu Hoffy, ce-și face simțită prezența doar la refren, iar Dudyan acoperă strofa de la finalul piesei.
O piesă interesantă este „Rap„. Este intitulată sugestiv, contopindu-se perfect pe instrumentalul lui Fanas. Piesa în sine începe cu recitarea unui citat celebru semnat de teologul elvețian Karl Barth, contopindu-se perfect cu versurile lui Cazacov și cuprinde diss-uri specifice „rap”-ului, cu aluzii finuțe asupra anumitor puncte de interes. De mix și master-ul acestei piese s-a ocupat Maich, piesa fiind înregistrată la AMAVI Studio.
A cincea piesă se intitulează „Primplan„. Este o piesă realizată de Cazacov și Franț, din punctul meu de vedere sufletul și mintea din spatele casei de producție Dacia Records. Au fost primii MC afiliați acesteia și era imposibil ca pe primul material discografic a lui Cazacov să nu apară vreo colaborare între cei doi. De fiecare dată când cei doi colaborează în mod direct, piesa pare o discuție cursivă intre doi prieteni, muzica fiind principalul lor „Primplan„. Chiar dacă beat-ul piesei aparține lui Retnik, Cazacov și Franț își pun propria amprentă pe piesă, făcând o producție cu un sunet ce te duce cu gândul la o stradă dintr-un cartier rău famat, rătăcit printr-un răsărit de soare dintr-o zi de lucru. E genul de piesă ce-ți crează scenarii imaginare în cap, iar „Primplan” stă acolo pe fundal ca un soundtrack al acelui scenariu fictiv.
Orice album trebuie să conțina un „hit” sau o piesă care să iasă în evidența mai mult decât celelalte. Fără doar și poate, „Fum de Dacie” este cea mai completă piesă de pe albumul „Trup cu Suflet”. Intrumentalul este realizat de Franț, de versuri și interpretare ocupându-se Cazacov și Phani. Am putea spune că este piesa perfecta pentru rap-ul underground. E interesant începutul instrumentalului lui Franț, datorită faptului că își schimbă brusc linia melodică în momentul în care Cazacov începe să interpreteze prima strofă. E un instrumental bizar, în sensul bun al cuvântului, ducându-te cu gândul la unele producții semnate de artiști precum Kazi Ploae. Trecerea aia bruscă exact la asta te duce gândul, la o chestie total ambiguă dar extrem de bine concepută. Mijlocul piesei, acea „pauză” dintre strofe, are un instrumental care parcă s-ar derula automat, ajungând la altă strofă, dar de data asta interpretată de Phani. „Fum de Dacie” e exact ceea ce vrea să exprime băieții de la Dacia Records, o sursă de fum ce se tot extinde și te face să interpretezi în cele mai bine neașteptate moduri posibile. Sincer să fiu, prefer să existe piese cu mult conținut decât unele care mor din momentul în care abia le-ai dat „play”, iar „Fum de Dacie” are foarte mult conținut.
Prima dată când vezi titlul de „SREVNI„, te întrebi „ce Dumnezeu înseamnă?!”. Apoi îți dai seama că este cuvântul „invers” scris deasemenea, invers. Exact ca la „Bun venit„, „SREVNI” este o piesă destul de evidentă, cu experiențe de viață exprimate în mod direct într-o piesă ce nu atinge ca timp 2 minute și 20 de secunde. Franț s-a ocupat de instrumental, iar Maich a asigurat mix-ul și master-ul piesei.
https://www.youtube.com/watch?v=64X64cgNeZ4
Un alt MC afiliat cu casa de producții Dacia Records este Mereu. „S-aud” este piesa cu cel mai întunecat instrumental de pe tot albumul. Lezter a reușit să facă un instrumental ce începe cu un xilofon specific unui cântec de leagăn. iar la un moment dat se aud și câteva scratch-uri ce te duc cu gândul la un film horror. Refrenul e imposibil să nu-ți rămână în cap, flow-ul e bine poziționat pe versuri precum „S-aud, strada ți-e stăpână…„.
https://www.youtube.com/watch?v=8f6QH3yK7XM