Trupa ieșeană Nouă Ani Lumină, una dintre puținele prezențe post-rock de pe scena muzicală autohtonă, a lansat recent piesa “Contact“. Premiera a avut loc pe 24 ianuarie 2021.
Este prima producție lansată pe anul 2021 pentru membrii Nouă Ani Lumină. “Contact” are o istorie foarte interesantă. Ca orice piesă a trupei, aceasta se menține în zona “cosmică”, dinafara planetei noastre. Fiecare piesă a avut o anumită temă ce se lega de cosmos, iar “Contact” nu stă mai prejos. Cu toate că sunt doar doi membrii în trupă la ora actuală, sunetul este însoțit de multe elemente inspirate din genul muzical shoegaze, ridicând cu mult complexitatea piesei. Piesa e prezentă în concertele trupei de cel puțin 2 ani, atrăgându-ți atenția mereu cu “partea vorbită”. Sunt multe părți în interiorul piesei ce conțin părți inspirate parcă din spusele unei persoane ce a fost în spațiul extern al planetei noastre. Părțile respective, mereu erau redate de Silvan Plăcintă, toboșarul trupei Nouă Ani Lumină. Acesta ținea un reportofon îndreptat spre cel mai apropiat microfon, distorsionând total traiectoria piesei. Chiar îți dă senzația că este o alipire dintre două lumi diferite: cea vorbită, contopită perfect cu muzica “dreamy” a piesei.
Pe părțile vorbite, se aude vocea lui Dumitru I. Grumăzescu, unul dintre cei mai importanți anticari din istoria României, trecut în neființă în urmă cu 2 ani. Artwork-ul piesei a fost realizat de Adriana Elian, de text fiind responsabil Silvan Plăcintă.
Pentru mai multe detalii legate de viitoarele producții, intrați pe pagina oficială a trupei.
One thought on “Nouă Ani Lumină a lansat piesa “Contact””