E printre ultimele mele postări din 2024, și, vă spun din capul locului: vă mulțumesc pentru susținere, cuvinte, fapte, tot ceea ce ați făcut pentru mine și îi salut cu căldură toți oamenii mișto pe care i-am cunoscut în acest an. Bineînțeles, cei ce încă sunteți prin jurul meu, mă-nclin. Anul 2024 se termină și pentru mine. A fost un an bun, per ansamblu, în care m-am regăsit de multe ori și, o voi face în continuare și-n 2025.

Nu mă aștept să înțelegeți nimic din postarea asta, sunt la fel ca multe postări de pe acest blog: mesaje din trecut pentru mine, cel din prezent. Nu degeaba secțiunea de ”memorii” e un jurnal public de cele mai multe ori.

Încep cu piesa mea „semnatură” pentru ultima zi a anului: „În Anii Ce Au Trecut” de la B.U.G. Mafia, varianta originală, nicidecum cea cunoscută de tot poporul. M-am gândit serios despre ceea ce voiam să scriu, dar, nu aveam subiect despre cum să încep această retrospectivă. Apoi am dat play la piesa de mai jos și mi-am amintit: anii ce-au trecut…
Nu mă simt bătrân nici pe departe, nu o voi face vreodată, iar asta s-a dovedit și-n acest an. Am 31 de ani, dar, mentalitatea de 17 se menține. Am maturitatea necesara să supraviețuiesc, să mă întrețin singur și să fiu serios exact când trebuie. În rest, sunt un troll. Am troll-at cam tot ce se putea și anul asta: concerte, oameni, chiar enervând anumiți oameni care m-au și făcut o curvă cu două fețe. Nu că ar fi ceva nou, dar, mă amuză că încă pățesc chestia asta. Totuși, cred că e primul an în care mi-am dat seama că trec anii, efectiv trec, dar eu chiar rămân același om. Totul s-a schimbat în jurul meu în ultimii 14 ani de când am acest blog și cred că abia în 2024 mi-am dat seama de acest aspect. Am senzația că rămân la fel în timp ce lumea din jurul meu își schimbă starea. Mi se pare că devine mai tristă, mai ancorată în stările cotidiene, în monotonia propriei vieți. Sunt sătul la rândul meu de o oarecare monotonie, doar că eu îmi dau seama de asta, iar alții nici nu bagă de seamă.

În anul 2024 a avut loc olimpiada de la Paris, la care am vrut să mă uit inițial pentru prestația trupei Gojira de mai jos. Știam dinainte de faptul că va cânta, dar, voluntar, m-am și uitat la unele competiții sportive din cadrul evenimentului. Uitându-mă, mi s-a reaprins apetitul pentru sport. hobby-ul meu principal dinaintea concertelor și a scrisului. Un fel de „eu” înainte de „eu, cel prezent”. Am început din anul 2024 acest lucru, să-mi reamintesc de sport, începe să mă fascineze ideea de triathlon și parkour, ultimul practicându-l prin liceu. Nu l-am practicat vreodată la modul profesionist, să fac triplu șurub în aer sau chestii de genul ăsta, parkour-ul la mine s-a rezumat mereu la „a ajunge din punctul A în punctul B” într-un mod cât mai mișto. Mulțumesc universului că încă mai pot sări, trebuia eu sa ma uit iar la clipuri de la Storror și la documentarul „Jump London” ca să-mi reamintesc asta. Dar, a fost plăcut, de ce să mint, „eu” înainte de „eu” chiar era mișto. A fost și primul an în care în perioada verii nu am mers la niciun concert, ceea ce-i uimitor pentru mine, parcă nu am turbat atât de tare.

Am mers la multe concerte și-n acest an. Am avut ocazia inclusiv să văd Rammstein live. Bineînțeles, că nu am văzut concertul la noi, dar am vizitat Praga. Într-una din zile, am sa postez recenzia concertului și a excursiei mele din Praga din mai 2024, dar, mai e până atunci. Partea cu scrisul am neglijat-o tare, dar, în 2025 se schimbă asta.
În anul 2024 am devenit mult mai disciplinat. As zice cumva că am un mini midlife crisis, dar, n-am trăit nici măcar o treime din viața mea până-n prezent. Am învățat în acest an să mă gândesc la mine mai mult. Când zic de „mine”, mă gândesc strict la propria persoană, lucru ce nu l-am făcut cred că niciodată. În anii trecuți eram mega depresiv, pesimist cumva în anumite privințe, dar, în 2024 parca m-am resetat total. Chiar am avut un moment în care simțeam că îmi pică iar tot universul din jurul meu, dar, efectiv mă simțeam ca o lumină într-un întuneric atât de familiar. Îmi place să cred că nu am nicio frică și că mi le înfrunt mereu. Îmi place să cred că sunt adaptabil ca o vulpe și rezilient ca o broasca țestoasă, lucru care m-a ținut mereu la suprafață. Uneori, trebuie să pornim de jos ca să ajungem sus, să fim lumina care va refuza mereu să se predea întunericului, lucru după care chiar mă ghidez în viața asta. Sunt atât de personal, dar totuși atât de închis, e ciudată starea.

Ce-mi doresc din anul 2025?! Nimic, vreau să existe, în primul rând, restul vin de la sine.

Am o grămadă de lumi în interiorul meu care se zbat să facă una mai bună din mine. 2025 e genul ăla de an. În 2024 am simțit că un moment de cotitura vine, iar în 2025 e posibil să se arate. Sunt atât de optimist cu privire la asta și nici măcar nu știu de unde vine atâta bucurie. Abia aștept!

Aveți grijă de voi, oriunde v-ați afla…