Îți mulțumesc că ai existat, 2017!

Salutare, dragi hoinari. Vedeți poza de mai sus?! Așa am fost majoritatea anului 2017, cu camera respectivă în mână la o tonă de concerte. Este pentru al doilea an consecutiv în care ultima mea postare din an este una retrospectivă. Am recitit articolul din 2016 pe aceiași temă înainte să mă apuc de scris. Uitându-mă în spate, 2017 a avut mai multe pozitive decât negative.

Pe plan personal, îmi mențin în continuare părerile, și distrug totul din jurul meu ce vine din trecut. Chiar dacă primesc urări de ziua mea de la anumite persoane din trecut, mă prefac că nu e ziua mea doar ca să nu le dau satisfacția ca au reținut ziua mea de naștere (Hey, Nutty, how you doin’?!), pentru că, trecutul e mort, iar eu nu profanez morminte și nu permit ca alții să facă același lucru. Profesional, sunt ok, mulțumit, liniștit. Iar când vine vorba despre blog, a fost un an al naibii de mișto.

Am cunoscut atâția oameni faini, fie din greșeală, fie că voiam să-i cunosc, dar toate au fost în cadrul unui eveniment. Înca mai țin minte rockoteca din Roman din martie când am plecat singur din Bacău și mă așteptam să fiu linșat, dar, spre surprinderea mea, am rămas cu o tona de cunoștințe. Îi salut în mod special pe Mircea de la Alt+Feel, Diana aka Dawn Elenor (un artist al naibii de fain), Pric, respectiv Vlad și Andra. Știu ei prea bine cine sunt. Dar, înainte de acest eveniment, a fost al zecelea concert Vița De Vie. Am reușit performanța să vad aceiași trupă de 10 ori, în 3 orașe diferite, în decursul a 7 ani. Nici nu-mi dau seama cum de-am ajuns aici, dar, am ajuns să merg într-un alt oraș, de unul singur, și să cunosc oameni faini în 31 Motor’s Pub. Îi salut cu aceasta ocazie pe Cezar Doru (un om ce menține mișcarea underground activă în Suceava), Gabi Roșu (face poze super mișto și e caterincă rău tipa) și Bianca, cel mai mare fan Coma în viață.

Evenimentele din Bacău au fost în continuare menținute prin staff-ul din Berăria Valhalla. Culmea, primul meu concert din 2017 a fost unul 3 Sud Est  din aceasta locație și m-am distrat teribil. În Iași în schimb, Rock’N’Iași rămâne festivalul meu preferat din Moldova. Mulțumesc tuturor oamenilor faini implicați în edițiile din acest an.

Am participat în 2017 inclusiv la filmarea unui videoclip, băieții din Outstorm invitându-mă din timp la acest eveniment. Încă țin minte și acum versurile din „Electric Mind„, prea șmecheră melodia.

N-am cum sa uit cel mai important eveniment pentru mine din punct de vedere concertistic. Am văzut Omul Cu Șobolani pentru a treia oară în viața asta, DAR A FOST CEL MAI BUN CONCERT CE-L VOI VEDEA VREODATĂ DIN PARTEA LOR. Am fost singur la concert, singurii oameni cunoscuți îi cunoscusem la rockoteca menționată anterior. Îmi rupsesem capul la piesa „În Zbor„, încă îmi vine să plâng cât de fericit am fost în momentul respectiv. Fără doar și poate momentul meu de extaz maxim din tot acest an, puteam să mor după aceasta piesă, eram prea fericit.

Ce vreau în 2018?! Pentru început, să termin recenzia concertului celor de la Tenebres din octombrie 2017, stă de atunci la stadiul de „ciornă”, iar dacă nu o termin, Diana din trupă mă va da cu capul de violoncelul ei și chiar nu vreau asta, instrumentul ăla are un lemn al dracului de dur. Vorbind de Tenebres, e trupa întunecată cea mai tare pe care am descoperit-o în 2017 și inca le ascult albumul lor din când în când.

Ce mai urmează în 2018?! Multe chestii video, asta vă pot garanta, și multe amintiri din 2017 în prima săptămână din Ianuarie.

Pe final, le mulțumesc tuturor oamenilor ce mi-au stat alături mereu și s-au lămurit odată pentru totdeauna ca sunt total imprevizibil și loial până-n măduva oaselor. Știți prea bine cine sunteți, nici nu trebuie să vă prezint, fie că e nostim, fie că e o circumstanță unl00cky, fie că bem bere brună, sau „la femei suntem amanți” și „e jale cu noi”. Dacă am omis pe cineva în postarea asta, îmi cer scuze, știu prea bine că nu am găsit context favorabil să introduc și „cultura rap” în această postare, dar, salut Dacia Records, Allecso și Ioana, tipa de la concertul cu Kazi Ploae din Iași. Ne vom auzi și-n 2018. Până atunci,

Hoinăreală Plăcută!

One thought on “Îți mulțumesc că ai existat, 2017!

Lasă un răspuns