În ultimii ani, orașul Iași a oferit lumii întregi multe trupe din diferite genuri, majoritatea aflându-se în underground în continuare. Printre acestea putem aminti Nouă Ani Lumină, Inside, Subliminal Damage sau Halmyris. Una dintre cele mai tinere trupe ieșene este Outstorm, o trupă de rock alternativ ce-ți amintește de perioada anilor ’90. Pe 16 iulie 2016, Seven Hills si-a lansat oficial primul material discografic în forma EP-ului „Gamechanger” în clubul Underground din Iași. Alături de aceasta, au cântat și trupele Outstorm și Till Lungs Collapse. După concert, am avut ocazia să vorbesc cu membrii trupei Outstorm, mai exact cu Octav Amarandei (tobe), Lucian Sebastian Radu (voce) și Dani Costescu (chitara).
Înainte de toate, de unde vine numele vostru, “Outstorm”?
Octav: Când ne-am ales numele, nu exista cuvântul în dicționar sau cel puțin nu l-am găsit noi. Era o perioadă mai zbuciumată, și de aici a pornit ideea numelui. Ne-am zis că “odată și odată o să ieșim din furtună” și așa a rămas “out of the storm”, iar într-un final a rămas “Outstorm”.
Lucian: Nici măcar Google-ul nu indexa expresia “Outstorm”. Țin minte și acuma că am făcut o listă cu vreo 30 de nume potențiale, iar printre acestea se afla și Outstorm.
Radu: Într-adevăr, era o perioadă foarte zbuciumată pentru noi. Octav a explicat mai bine.
Înainte de trupa Outstorm, ați avut experiențe muzicale anterioare?
Octav (râzând): Da, psihedelice. Eu unul, am cântat folk.
Lucian: Am mai cântat în diferite proiecte, nu le putem numi “trupe”, erau forme incipiente și nu a fost lansat nimic în formulele respective. Avem experiențe muzicale care nu sunt din zona rock-ului propriu-zis, și asta e bine pentru noi, pentru că ne adunam ideile și iese ceva mai diferit.
Aveți vreun material discografic lansat până la ora actuală?
Radu: Avem un prim EP intitulat “Outstorm”, lansat oficial la “Zilele Bergenbier” acum 2 ani. Anul acesta vrem să lansam un nou material discografic, momentan ne aflăm în procesul de creere.
Octav: A fost mai mult un demo decât un EP, dar, la vremea respectivă erau toate piesele noastre înregistrate profesional, la Studioul de Bază, alături de Vladimir Ivanov.
[soundcloud url=”https://api.soundcloud.com/playlists/46636421″ params=”auto_play=false&hide_related=false&show_comments=true&show_user=true&show_reposts=false&visual=true” width=”100%” height=”350″ iframe=”true” /]
Cum vi s-a părut publicul din aceasta seară?
Radu: Publicul a fost fain, doar că am avut ceva probleme la soundcheck.
În următoarea perioadă, aveți vreun concert programat?
Octav: Momentan, acest concert a fost ultimul programat, dar suntem în discuții cu diverse festivaluri, și sperăm să participam la unele dintre ele, cel puțin la nivelul Moldovei.
Aveți de gând să scoateți vreo piesă nouă sau un alt material discografic în viitorul apropiat?
Lucian: Încă sperăm să terminăm înregistrările pentru următorul EP, momentan suntem în tratative cu un studio.
Radu: O să lansăm cât de curând piesa “Crazy” și sperăm să fie primită cu căldură de public.
Un mesaj pentru fanii Outstorm?
Lucian: Fanii noștrii, nu-s foarte mulți, dar sunt adunați cu greu, cu trudă la fiecare concert în parte. Momentan suntem la început și ar trebui să avem răbdare pentru că, încetul cu încetul, fan-base-ul o să crească, iar eu îmi doresc să ne susțină în continuare și să aprecieze efortul pe care-l depunem și ne bucurăm foarte tare când vin în număr cât mai mare la concerte. Nu doar pe noi, să susțina muzica în general în România.
Octav: Sperăm să vină în continuare la concerte, să ne dea like-uri, share-uri și să ne susțină în continuare, promovându-ne cum știu ei mai bine. Fără fani, nu prea am putea face nimic. Putem spune că “fanii sunt Outstorm”, fără ei suntem nimeni.
Radu: Să susțină în general muzica, mai ales partea asta de underground, prea puțin promovată.
Un mesaj pentru cei ce nu ascultă/nu au auzit de Outstorm?
Octav: În general, oamenii au devenit foarte selectivi în ziua de azi în sensul că alege dacă vrea să vină sau nu la concerte. În zilele noastre, poți găsi orice pe internet, nu mai e ca-n anii ’90 când abia așteptai să vină trupa ta preferată în oraș. S-au schimbat mult lucrurile, dar totodată speram să se schimbe și-n bine, să afle lumea de concerte, eventual să afle și de noi.
Lucian: Putem spune că în general, fanii ce susțin underground-ul, sunt mai maturi, mai inteligenți, dar din păcate, sunt și puțin comozi și nu prea vin la evenimente. Ne dorim să susțină mișcarea înainte de toate. Pe lângă asta, ne dorim să existe și alte condiții ceva mai bune pentru trupele ce cântă în anumite locuri. Dar, prin munca ce o depunem în piese, vom încerca să ne facem mai auziți și să facem cât mai multă lume să ne asculte. Vrem să se vadă că muncim la piese și că facem lucrul ăsta din pasiune, înainte de toate, și vrem să răspândim aceasta pasiune mai departe. Pentru asta, noi muncim la piese, ne gândim la ele, încercăm să nu ne inspiram din alte parți și să fim cât mai originali și să inspirăm în același timp o “comercialitate”, una în care sa facem piesele cât mai plăcute și ascultabile de către viitorii ascultători sau fani ai trupei.