Finalul anului 2021 aduce în atenția scenei underground cea mai recentă producție semnată I Lie. Proiectul este unul de tip “one man project” ce aparține lui Alex Bălăiță, basistul actual al trupei Contraband X. După o primă producție originală numită „Alright„, respectiv o reinterpretare în piesa „Don’t Fade Away„, a urmat și prima colaborare pentru melodia „Ride„.
Un lucru cu care am fost obișnuiți cu fiecare producție lansată sub egida I Lie au fost videoclipurile fiecarei piese. Comparativ cu mulți artiști autohtoni, Alex Bălăiță a reușit să facă un clip care să aibă sens cu lansarea în sine. „Ride” nu este vreo excepție, cadrele realizate de Mart Production fiind prezente de-a lungul clipului. Sunt imagini cu drumuri ce trec printr-un deșert, în adevăratul sens al cuvântului, dar, care se potrivesc perfect cromatic cu ușoara melancolie care ți-o inspiră piesa. „Ride” este și prima colaborare realizată de I Lie, vocea lui Radu Codreanu auzindu-se încă din primele versuri. Inițial, aș fi crezut că este solistul din Guilty, o alta trupă din underground-ul autohton, dar, spre surprinderea mea, nu e. Timbrul vocal este similar în schimb, e genul de voce care îți inspiră o oarecare melancolie chiar din prima audiție. Nu este prima dată când Radu Codreanu este vocea unei piese, acesta lansând în trecut piese proprii precum „Inside„.
Muzica și versurile de la „Ride” reprezintă o colaborare între I Lie și Radu Codreanu, dar cel din urma acaparează vocal cea mai mare parte a piesei, I Lie fiind mai mult un backing vocal pe refren, în special. Exact ca la producțiile anterioare, partea tehnică este reprezentată de aceiași oameni, mai exact de Claudiu Achiroaei pe partea de producție, iar Matias Endoor pe partea de masterizare. Trebuie remarcat acest lucru, deoarece sunt mulți artiști care lansează piese ce au cu totul alți oameni în spatele părții tehnice, nicidecum aceleași persoane, iar acest lucru poate afecta de multe ori vibe-ul artistului sau a trupei în sine. Toate producțiile semnate I Lie au același tipar, într-un fel, inclusiv pe partea de mix și master. Din cele 3 producții lansate până-n prezent, putem remarca faptul că ele emană o stare care se joacă efectiv cu sentimentele ascultătorului și-l induce în stări care chiar îi dau de gândit de cele mai multe ori.
Pentru mai multe detalii legate de I Lie, vizitați pagina oficială a proiectului.