Hteththemeth a obținut locul 2 la finala mondială GBOB

Pe 26 mai 2016 a avut loc la Berlin finala mondială GBOB (Global Battle Of The Bands). Reprezentanții mai multor țări au participat în cadrul acestui concurs, printre care și trupa brașoveană Hteththemeth. Aceștia au ieșit pe locul 2, dar au câștigat votul trupelor participante și a fost declarata “Most Voted Band By World Finalists 2016“. Clasamentul final din urma acestui concurs este următorul:

  • Locul 1 – Sinoptik (Ucraina)

  • Locul 2 – Hteththemeth (România)

  • Locul 3 – Bow (Polonia)

  • Locul 4 – Vorbid (Norvegia)

  • Locul 5 – The Run (Australia) – cea mai votată trupă de către public

  • Locul 6 – The Atavists (Cehia)

După finala de la Berlin, Hteththemeth a spus următoarele cuvinte pe pagina lor de facebook:

Finala Mondială Global Battle of the Bands a fost o experiență extraordinară, din toate punctele de vedere. Am cântat alături de trupe foarte valoroase, ne-am făcut prieteni noi, am dus muzica noastră neumană la Berlin și în toată lumea, am fost primiți cu căldura și pasiune. Am dat tot ce am putut din noi în cele 8 minute de concurs și toată lumea a simțit asta. Concursul l-am terminat pe locul al doilea, dar noi simțim că am câștigat enorm. Ne onorează faptul că trupele participante ne-au ales prin vot, ca fiind cea mai faină trupă a serii. Îi felicităm pe prietenii de la Sinoptik și pe toți muzicienii care au pus o parte din ei în spectacolul din finală.

Vrem să vă mulțumim din sufletele noastre neumane Vouă, prietenii noștri dragi, pentru toată susținerea pe care ne-ați arătat-o! Ne-a dat o energie fantastică să vă știm aproape de noi! Suntem nerăbdători să reîncepem concertele în țară și să ne reîntâlnim cu voi! Și vrem să le mulțumim celor de la GBOB România, și în special directorului național Richard Constantinidi, pentru încrederea pe care a avut-o în noi, când ne-a acordat un wildcard pentru finala națională a concursului.

Ne vedem în curand!
We are Hteththemeth!

Câștigătorii concursului, Sinoptik, nu sunt străini publicului român, aceștia au participat în urmă cu o săptămână în cadrul festivalului Rock’N’Iași “Open Air” 2016.