Dupa cum va spuneam in postarea anterioara, mi se pusese pata pe satul Odobesti. La dracu, un sat facut intr-o panta de 45 de grade mi-a rupt picioarele, ma dureau de muream, credeti-ma. Dar, obosit cum eram, mi-am continuat hoinareala.

 

Era undeva dupa ora 12.00, iar peisajul ma linistea. Daca nu era peisajul ce-mi ranea retina uneori, hoinareala era un iad curat.

Am iesit oficial din comuna Odobesti, si mi-am continuat drumul, in stanga mea aflandu-se o padure.
Dupa ce-am trecut acest drum, a aparut o alta vale in fata. Am stat putin pe ganduri si mi-am bagat picioarele in ea hoinareala. Era trecut de ora 13.00, iar picioarele mele inotau in transpiratie. Asa ca m-am intors, neobisnuit cu ideea de a merge inapoi.

Cand am intrat din nou in Odobesti, era mai bine. Macar nu urcam de data asta, coboram. Am facut poze la diferite „obiective” (daca se pot numi asa) ale satului. Sus aveti caminul cultural al Odobestiului.

Clopotnita bisericii din Odobesti

Biserica din satul Odobesti

Am iesit din Odobesti, iar pe marginea soselei se aflau niste blocuri de piatra. Bine macar ca ele exista pe marginea drumului, pentru ca dupa ele e o rapa de toata frumusetea. Asa ca, mai bine iti faci praf masina, decat sa te faci si pe tine praf totodata.

Peisajul superb ca si pana acuma, dar picioarele erau din ce in ce mai amortite. Dar am continuat totusi, pentru ca nu aveam de ales de data asta, trebuia sa ma intorc acasa.

In poza de mai sus nu se intelege, dar, in departare se vedea Bacaul. Se vedea ca un miraj, parca ma aflam intr-un desert de zapada. Si chiar asa a si fost.
Va urma…