Podul de la Serbanesti – Bacau

Trebuie sa recunosc, mi-a fost dor de un „Reportaj al hoinarului”.
Dupa cum v-ati dat seama mare parte dintre voi, locuiesc in orasul Bacau. Dar, n-am stiut niciodata imprejurimile Bacaului in totalitate. Asta pana acum o luna, mai exact pe 5 februarie 2011, cand mi-am indeplinit aceasta curiozitate.
Cunosteam celelalte imprejurimi: in sud merg la tara de obicei, in vest hoinaresc aproape toata vara, iar in nord am fost de nu stiu cate ori, in special in directia Piatra Neamt. Dar niciodata n-am avut vreo treaba cu estul judetului Bacau, n-am cunostinte cine stie ce, rude nu mai spun. Asa ca, mi-am luat ghiozdanul, si-am pornit in hoinareala „Estului Salbatic”.
Totul a-nceput dimineata, abia batuse ora 7 in ceasuri. Exact cum se vede in poza de mai sus, zorii de zi abia se aratau, lumea mergea in graba la munca. Numai eu eram singurul nebun de pe drum, care nu avea o tinta precisa, doar isi dorea sa cunoasca estul.

Intrarea in cartierul Serbanesti

Abia intrasem in cartierul Serbanesti, si parca am oftat putin, spunandu-mi ca mai am mult de mers. Si intr-adevar, asa a si fost.

Bacau – Calea Barladului

Am trecut de prima parte a cartierului Serbanesti, si-am luat-o pe calea Barladului. Ceea ce vedeti in poza, adica in capatul strazii, este drumul parcurs pana in jurul orei 7.30. Mi-am vazut de drum inainte, si nici macar nu iesisem din Bacau.

Am mai mers eu putin, aproximativ 10 minute, iar in fata mi-a aparut primul punct de reper. Un deal, as putea spune, dar spuneai ca e o gramada mare de pamant, nu era un fir de iarba pe ea. Mi-am continuat drumul.

Intr-un final, am iesit oficial din Bacau. Nu credeam ca e asa de lung drumul, ma saturasem sa merg doar pentru a iesi din Bacau. Mi-am continuat hoinareala.

La nici 10 metri dupa ce-am iesit din Bacau, am vazut hale de la Avicola. Sincer sa fiu, m-am cam speriat, pentru ca erau niste caini in curte la Avicola, si nu mai aveau mult sa ma muste. Am vrut sa le fac o poza, dar n-am riscat. Mi-am continuat hoinareala.

Am intrat intr-un sat numit Holt. Nimic interesant de vazut. La iesire in schimb, erau niste stalpi de inalta tensiune. Pe langa faptul ca auzeai cum trece curentul prin fire, parca ii simteai vibratia. Nu inteleg (dar nici nu vreau), cum pot sta pasarile pe firele alea?!

Abia trecuse ora 8.00. Dupa ce-am iesit din Holt, primul lucru major intalnit in hoinareala mea a fost Podul Refacut de Peste Siret. Acum aproximativ 2 ani a fost refacut, deoarece fusese afectat de inundatii. Imi place podul asta pentu ca avea trecere pentru pietoni.

Privelistea de pe pod era splendida. Soarele inca nu rasarise, iar Siretul era pe margini inghetat. Numai o simpla aruncare de privire peste acest peisaj avea efectul unui ceai de tei: te linistea.

Aproape ca trecusem podul, dar, ceea ce am pozat mai sus m-a lasat rece ca vremea de afara. Nu inteleg cine avea nevoie de 2 bucati de gheata, una de forma patrata, iar alta dreptunghica. M-am gandit pentru un moment ca au fost cruci de gheata pentru Boboteaza, dar trecuse o luna de la aceasta sarbatoare.
Urmatoarea parte e o gluma proasta :
Ma gandesc ca forma dreptunghica era o „groapa” pentru un raposat. La cat de mult costa un loc de veci in ziua de azi, oamenii s-au reprofilat. E nasol daca era asa, pentru ca peste 2 luni, „mormantul se topeste”.
Va urma…