Confesional – Partea a IV-a – Întoarcerea e iminentă

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=AUhqOuVUlWI&w=560&h=366]
După multă, multă vreme, vă spun din nou „salutare, dragi hoinari printre litere”. Mi-am recitit înainte de a ma apuca de această postare ultimul „război al gândurilor”, și ultimul „confesional”. Pentru cei ce sunteți noi pe pagina aceasta, să vă spun câteva cuvinte despre „Războiul Gândurilor” și „Confesional„. „Războiul Gândurilor” reprezintă înșiruirea aleatorie a gândurilor mele lipsite de sens de cele mai multe ori, în timp ce „Confesionalul” reprezintă tot o înșiruire a gândurilor mele, doar că sunt mai organizate, și bine închegate.
Momentan, nu mă simt nicidecum ca în ultimul „Război al Gândurilor”. La naiba, chiar sunt fericit comparativ cu ultimele mele decepții. În schimb, în ultimul „Confesional”, chiar m-am regăsit. Aș putea spune că mă regăsesc în ceea ce scriu, ceea ce e cel mai important lucru, pentru că nu-mi place să mint când scriu, îmi place să fiu eu, și să-mi las degetele să-mi înșire gândurile în aceste cuvinte.
În ultimul timp, nu m-am ocupat deloc de pagina asta, dar asta s-a terminat acum câteva seri, când am setat blogul să arate ca acuma. Așa va rămâne, și vi se va impregna pe retină, încât nu-l veți uita.
În ultimele luni, n-am făcut mare lucru. Sunt veșnicul hoinar, ce-și caută liniștea. Într-un fel am găsit-o, dar e mult mai greu să menții aceasta liniște. E amuzant cum trebuie să mă panichez și să-mi circule fel de fel de gânduri prin minte ca să-mi găsesc liniștea. Faza e că eu știu ce am de făcut să-mi mențin această liniște, alții nici măcar nu știu ce-ar putea să-i liniștească. E trist dacă ajungi într-un punct în care nu mai știi ce te poate liniștii. 
Vorbeam cu Pebbles despre următorul subiect pe care-l voi aborda. M-am întrebat în ultima vreme dacă se merită cu adevărat să-mi continui activitatea mea „internaută„. Chiar mă gândeam dacă se merita să mai scriu în continuare. Și am ajuns la concluzia că nu mă pot opri. Scrisul mă calmează, el mă poate aduce pe linia de plutire atunci când sunt dus cu pluta și nu văd malul. Nu voi scrie probabil cărți ce se vând ca pâinea caldă sau să fiu vreun scenarist pe undeva, dar știu că-n lumea asta mai există oameni ca mine, sau ca tine, care se vor calma citind aceste rânduri. 
Ajungem într-un punct al vieții în care credem că viața noastră este total pierdută și nimic n-o mai poate reanima. Tind să contrazic acest lucru. Oricât de căcat ar fi viața asta, la un moment dat tot ne ridicăm, doar nu degeaba există expresia „am înviat din propria cenușă„. Dacă nu luptați, viața voastră e o pierdere de vreme. Odată ce v-ați hotărât să continuați lupta, atunci vă veți întoarce, iar de cele mai multe ori, întoarcerile sunt mai bune decât toată viața noastră până-n acea clipă a „întoarcerii„.
Hoinăreală plăcută!

One thought on “Confesional – Partea a IV-a – Întoarcerea e iminentă

Lasă un răspuns