Pe 21 februarie 2024, Ana Coman și-a început oficial turneul de lansare al ultimului său album intitulat „Tu nu o să mă uiți”. Până-n prezent, a susținut concerte în orașe precum București, Sibiu sau Cluj-Napoca. Underground Pub din Iași este singura locație din cadrul acestui turneu care va avea parte de 2 concerte, evenimentul inițial din data de 7 martie fiind sold-out. După Iași, vor mai urma concerte în Bacău, Suceava, Craiova, Timișoara, Constanța, Galați, Brașov, Bistrița și Târgu-Mureș.
Ana Coman se întoarce în orașul Iași după aproape un an, ultimele evenimente având loc în perioada 28-29 aprilie 2023 în pub-ul The Trumpets. Ea este una dintre cele mai recunoscute artiste din underground-ul românesc. Deși a cochetat cu muzica de mică, de abia prin 2018 și-a dat seama că muzica este mult mai mult decât un hobby. A început în variantă acustică, voce și chitară, la Radio Guerrilla, în cadrul rubricii “Ana are cântec”. Ulterior, a susținut câteva concerte în cafenele sau cluburi underground, ca mai apoi în 2019 să i se alăture Dan Minel Stoica la clape și chitară și Daniel Olteanu la tobe și producție. Aceștia sunt recunoscuți pentru activitatea lor din trupe precum NoruNegru sau Jurjak. Odată cu prima piesă în limba română, „Contratimp„, Ana a avut parte de o ascensiune mare și participări la festivaluri importante din țară precum Electric Castle, Rocanotherworld, Open Camp Vaslui sau, Astra Film Sibiu. În martie 2020 și-a lansat albumul de debut intitulat „9 Missed Calls”. Conform descrierii albumului, acesta prezintă „9 situații conectate de aceleași sentimente febrile, 9 nopți albe, 9 frici, 9 speranțe, 9 visuri, 9 „e ultima oară”, 9 țipete, 9 finaluri, 9 începuturi.” De atunci, a mai lansat albumul „Pretext” în 2023, respectiv „Tu nu o să mă uiți”, aflat la ora actuală în plin turneu de lansare. A colaborat cu mai mulți artiști din zona underground, făcându-și simțită prezența pe producții semnate Aeon Blank, Unflicted, Omu Gnom sau SPP. Este recunoscută pentru piese precum „Contratimp„, „Până Mâine„, „Run„, „Cum Ești” sau „Apel în așteptare„.
În Underground Pub din Iași, Ana Coman va cânta pe 6 martie, respectiv pe 7 martie. Evenimentul inițial din data de 7 martie este sold-out. Bilete pentru concertul din 6 martie se pot găsi în continuare pe rețeaua IaBilet.ro la prețul de 74 de lei. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.