Concert Taine & Subliminal Damage & Third-EYE în Pub S4, Bacău – Păreri la rece (video)

Acest articol a fost recuperat de pe site-ul Eragon Vibes/OneVibe. Articolul original a fost scris de mine pe data de 1 mai 2015. Ca să fiu sigur că nu se va pierde, repostez recenzia respectivă pe acest blog.

Cu toate că acest concert a avut loc acum fix două săptămâni, nu-l putem trece cu vederea. A fost primul concert al trupei Taine din Bacău, și de obicei primele concerte ale unor trupe cu vechime trebuie însemnate,

Undeva pe la orele 22:00, în Pub S4 se afla extrem de puțină lume. Toată seara a fost cam așa, lumea venind de-a lungul serii, dar într-un număr extrem de mic. Au fost maxim 60-70 de persoane, dar acele persoane totuși, parcă știau de ce se află acolo. Unele trupe, precum Taine, au fost destul de așteptate în Bacău, chiar dacă lumea ce aștepta această trupa era cam slabă din punct de vedere numeric.

Undeva pe la ora 22:20, a urcat pe scenă trupa nemțeană Third-Eye. Concertul din 17 aprilie 2015 a reprezentat cel de-al treilea concert al acestei trupe în orașul Bacău. Aceștia au cântat în trecut în compania unor trupe precum RoadkillSoda sau Truda. Comparativ cu celelalte concerte, în care playlist-ul acestora era cam asemănător, la acest ultim concert l-au schimbat puțin. În principal, piesele abordate de aceștia au rămas cele de pe singurul lor album, „Red Democracy„, piese precum „Blind„, „Word Cerebral Orgy” sau „Layers of Downfall„. Pe lângă acestea, trupa a avut și-o piesa nouă intitulată „A new beginning„. Suna destul de interesant, stilul trupei rămânând același; Third-Eye e genul de trupă ce începe să-și facă propria „amprentă” muzicală, și ăsta reprezintă un lucru bun. În ultima vreme, trupele se tot înființează și se destramă, dar Third-Eye începe să rămână închegată. Au un album la activ, și va urma și cel de-al doilea.

Third-Eye a abordat și doua cover-uri destul de grele atât ca și gen, cât și din punct de vedere instrumental. Aceste piese au fost „Feasting on the blood of the insane” de la Six Feet Under și „Anubis” de la Septicflesh. Unii fani prezenți au fost cam duri, și-au zis că trupa Third-Eye a cam măcelarit piesa celor de la Septicflesh. Dacă ascultați varianta celor de la Third-Eye cu piesa originala, nu prea există mari diferențe totuși. Trupa încearcă, și n-ai cum să perfecționezi piesele fără să încerci să le cânti. Third-Eye încearcă, și probabil din acest motiv încă sunt chemați în Pub S4. Trupa a coborât de pe scenă undeva după 30-40 de minute de cântat.

Undeva pe la ora 23:00, a urcat pe scena trupa ieșeană Subliminal Damage. La fel ca și Third-Eye, aceștia au cântat pentru a treia oara în Bacău. Încă de la prima piesa, „Next Day” nu puteai să ignori faptul că trupa se aseamănă la stil într-un mod izbitor cu trupa Tool: genul ăla de piese complexe instrumental „presărate” cu ură din partea vocalului. Trupe precum Subliminal Damage, la ora actuală, nu exista în România. E ceva nou pentru peisajul muzical autohton, și s-a putut simți acest lucru și-n Pub S4. Vlad, solistul trupei, a mulțumit de câteva ori publicului și trupelor pentru prezență. Acesta a spus că Subliminal Damage, încă nu are album, dar vor avea undeva spre sfârșitul anului. Ce-i drept, trupa nu are vreun album la ora actuală, dar are multe, multe concerte, iar lucrul ăsta e mult mai important decât orice album scos.

Trupa Subliminal Damage a cântat piese precum „Carnival” sau „Time loop„. Comparativ cu celelalte trupe, aceștia au avut un număr mai redus de piese, dar toate erau destul de complexe și diferite ca sunet între ele. Niciuna nu puteai spune că se aseamănă cu cealaltă. Trupa a terminat concertul cu piesa „Programmed Extinction„.

Undeva după miezul nopții, a urcat pe scenă trupa Taine. Comparativ cu primele trupe, aceasta a avut parte de cel mai numeros public al serii, majoritatea fanilor prezenți aflându-se în fața scenei pe durata prestației lor. Trupa a început concertul cu piese de pe albumul „Ressurection„. Aceștia au cântat toate piesele de pe acesta. Taine a avut de fiecare dată câte un videoclip proiectat la fiecare piesă în parte, iar la varianta acustica a piesei „The Genius Way„, aceștia au avut un clip tribut lui Chuck Schuldiner, regretatul solist din trupa Death. Pe toată durata piesei, în club era liniște, iar la finalul acesteia, fanii prezenți au aplaudat. A fost genul ăla de moment în care Bacăul chiar a arătat că are clasă și îi respectă pe cei „căzuți” de-a lungul anilor și încă sunt apreciați pentru muzica lor. Același lucru se poate spune și despre Taine, care au adus acest omagiu.

Taine a cântat de-a lungul serii piese precum „Three days in darkness„, „To infinity” sau „No personality„. Ultimele lor piese au fost „Pierdut” și, probabil cea mai cunoscută și apreciată piesă a trupei, „Înger sau demon„. Trupa a coborât de pe scenă în aplauzele publicului prezent.

A fost genul ăla de seară în care trupele au dat totul pe scenă, dar nu prea aveau cui să dea. Fanii au fost prea puțini la număr pentru niște trupe atât de bune, ceea ce e trist. Bacăul are în continuare o problemă cu fanii reduși la număr la concertele rock. Concerte tot sunt, public nu prea, din păcate. Lăsând publicul la o parte, trupele chiar au dat totul pe scenă, și, sperăm să mai auzim de ele pe viitor.

Lasă un răspuns