Concert Taake & Anomalie în clubul Quantic din București

Sâmbătă, 14 ianuarie 2023, clubul Quantic din București va fi gazda concertelor susținute de trupele Taake și Anomalie. Este primul eveniment important din aceasta locație pentru noul an. Taake se reîntoarce după 4 ani, ultima sa prezență fiind în cadrul Metal Gates Festival din anul 2019. În schimb, Anomalie, va cânta în premieră în România. Acest eveniment este organizat de Transcending Visions.

Taake este o trupa de black metal din Bergen, Norvegia. Inițial, formația s-a numit „Thule”, și a activat în perioada 1993-1995, dar Hoest, fondatorul trupei, a decis să o redenumească „Taake”. Numele trupei înseamnă „ceață” în limba norvegiană. S-a ales această denumire deaorece Hoest a vrut să reflecte cu adevărat spiritul muzical și liric norvegian. Totodată, denumirea este un tribut adus ceții ce înconjoară munții din jurul orașului Bergen. În cei 27 de ani de existență, Taake a lansat 7 albume de studio, ultimul fiind „Kong Vinter”, lansat în anul 2017. Totodată, au fost lansate o multitudine de alte materiale discografice de tip EP, split sau compilații. Și-a făcut prezența pe cele mai importante scene muzicale de profil precum Bloodstock Festival din Marea Britanie, Hellfest din Franța sau Maryland Death Fest din Statele Unite ale Americii. A cântat inclusiv în România, în locații precum clubul Quantic din București, în cadrul unor evenimente precum Metal Gates Festival. Este recunoscută pentru piese precum „Nordbundet„, „Myr” sau „Umenneske„.

Anomalie este o trupă de post-black metal, originară din Leobendorf, Austria. A fost înființată în anul 2011. Din punct de vedere liric, temele sunt diversificate. La începutul carierei, versurile se axau foarte mult pe teme legate de sentimente, vise sau viață urbană, urmând mai târziu să se aprofundeze în altele precum spiritualitate, natură sau criticism social. A lansat până-n prezent un EP și 4 albume de studio, ultimul fiind „Tranceformation”, lansat în anul 2021. Sub egida Anomalie, s-au lansat piese precum „Oxymora„, „Spiritual Distortion” sau „In Fear of Tomorrow„.

Biletele pentru acest eveniment s-au pus deja în vânzare pe rețeaua IaBilet.ro la prețul de 107,14 lei. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.

Lasă un răspuns