Sâmbătă, 4 martie 2023, va avea loc un concert cu casa închisă semnat om la lună. Acesta face parte din turneul „Totul pe vinil”, cel mai mare turneu din istoria trupei, care se va întinde pe o perioadă de 3 luni. Primul eveniment din cadrul acestui turneu deja a avut loc pe 3 martie 2023, în Berăria Valhalla din Bacău și continuă în Underground Pub din Iași, primul concert sold out de până acum. În Iași, formația se întoarce după aproximativ 6 luni, ultimul eveniment avându-l pe 15 septembrie 2022, atunci când a lansat single-ul „Marele Gutui”.
Conform descrierii oficiale, ” „Totul pe vinil” înseamnă cel mai mare turneu din istoria trupei: trei luni și peste douăzeci de concerte, în care om la lună aduce în fața publicului cântecele cunoscute și deja iubite, într-un show cu multă energie și emoție. Turneul începe pe 3 martie și parcurge toată țara, încheindu-se pe 21 mai.
“Am început în vara lui 2018, cu o voce, o chitară și un pian. Au trecut aproape cinci ani, iar proiectul meu solo s-a transformat într-o trupă ce crescut cu fiecare concert și cu fiecare moment memorabil ce ne-a legat definitiv pe unii de ceilalți. Am trecut o pandemie împreună, am scris trei albume împreună, iar acum suntem foarte mândri că putem să le prezentăm pe vinil, într-o colecție de luat acasă și ascultată de o mie de ori și așezată în rastelul de viniluri prețioase și ascultată iar. Cu bucurie și cu drag, așa cum a fost făcută.” – Doru Pușcașu / om la lună. „
om la lună a început în mai 2018 ca proiect de rough acoustic poetry al lui Doru Pușcașu, un demers sincer și autentic de poezie cântată, în care chitara sau pianul completau versurile meșteșugite ale lui Doru. În toamna lui 2019, lui Doru i s-au alăturat Dragoș Strat, Cătălin Constantin și Adrian Maraloiu, om la lună devenind astfel full band, cu apariții live tot mai dese.
În 2020, în perioada de lockdown, trupa a compus EP-ul „Dans”, pe care l-a lansat în vara aceluiași an, pornind apoi în primul turneu din istoria sa, descoperind oameni și locuri noi și devenind în scurt timp foarte iubită pentru mesajul autentic și încărcat de vulnerabilitate și pentru sinceritatea fiecărei apariții.
În 2021, om la lună a lansat primul album complet – În caz de om la lună, strigați „om la lună stânga/dreapta”, după caz – un disc extrem de apreciat de public și de criticii de specialitate, și a avut numeroase concerte și participări la festivalurile din țară.
La finalul lui 2021, membrii trupei au petrecut împreună două săptămâni complet izolați într-un sat de la poalele Munților Vrancei și au compus un nou material – „Echilibru”, pe care l-au lansat în iunie 2022. Acest album a adus o nouă direcție de explorat, una în care poezia și căldura mesajelor se îmbină cu elemente și sunete noi, păstrând sinceritatea și vulnerabilitatea cântecelor, dar adăugând noi valențe creațiilor trupei. Albumul a fost promovat printr-un turneu prin nouă orașe din România, dar și prin prezența la festivaluri importante, ca Electric Castle, Rocanotherworld, TIFF, CODRU Fest și Electric Nights.
om la lună a crescut cu fiecare concert, cu fiecare episod de muzică și storytelling, transformând fiecare apariție într-o experiență foarte intimă, memorabilă, ce apropie oamenii într-un mod iremediabil.
La cinci ani de la înființare, om la lună a devenit una dintre cele mai populare și iubite trupe de rock alternativ/indie rock din România, cu numeroase concerte sold out și cu o comunitate de fani devotați în toată țara.
Accesul din Underground Pub va începe după ora 19:30 iar concertul în sine după ora 21:00. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.