Concert Recycle Bin & Skaieții în clubul Rocknrolla din Iași

Vineri, 20 octombrie 2023, clubul Rocknrolla din Iași vă invită la o seară cu muzică punk. Trupele invitate sunt Recycle Bin din București și Skaieții din Iași. De altfel, Recycle Bin se reîntoarce în Iași după aproape 13 ani, ultima dată cântând pe 13 noiembrie 2010 în clubul Hand, închis de foarte mulți ani. Evenimentul respectiv a făcut parte din turneul de lansare al albumului “Cronicile din Retardia”. Skaieții în schimb, și-a făcut prezența inclusiv recent pe scenele locale, ultima dată cântând pe 7 octombrie 2023 în Berarium Tankeria Ursus din Iași.

Recycle Bin este una dintre cele mai vechi trupe punk/ska-punk din România la ora actuală. Înființată în anul 2007 în București, formația a lansat de-a lungul timpului 4 albume discografice. Primul a fost „Stupidity Tour”, lansat în 2007, urmat de „Pokemon & The Bastard” în anul 2008. Anul 2010 aduce al treilea album intitulat „Cronicile Din Retardia”, respectiv „Împărăția Muștelor”, lansat în anul 2014. Și-a făcut prezența pe scenele României în cluburi din orașe precum București, Bacău, Timișoara, Suceava, Iași sau Cluj-Napoca. Este recunoscută pentru piese precum „Retardia„, „Imnul Copiilor„, „Unde Sunteți” sau „Pokemon And The Bastards„.

Anul 2021 aduce câteva remake-uri la piese vechi pentru piese precum “Meseria e brățară de aur” și “Pentru că aș putea“. În prezent, lucrează la al cincilea album care se va intitula “Pandemic Hits”. Va fi un album predominat de cover-uri, până-n prezent fiind lansate preluări după piesele “Lasă-mă, Papa, la mare” de la Andrè, “Privirea ta” de la DJ Project sau “T0ata lum3a dans3aza cu m1n3” de la Fuego.

Skaieții este o trupă reggae/ska/punk din Iași. A luat naștere unde prin perioada pandemiei, prin anul 2021. Ca și element muzical principal, membrii formației combină jam session-ul cu improvizația. Este formată din Alexandru Hobincu la tobe, Vlad Minea la chitară bas, Sergiu Gușa la chitară și Tudor Merlușcă la chitară. Conform Ziarului De Iași, “din momentul concepției până în prezent au concertat în numeroase localuri din Iași, însă principalele două locații sunt sala de repetiții pe care o iubesc și pietonalul Lăpușneanu pe care îl înfrumusețează vara cu muzică la instrumente. În reprezentațiile lor stradale, de pe Lăpușneanu, au pus zâmbete pe fețele trecătorilor mici și mari, care fie au fost doar la plimbare, ori s-au oprit pe bancă sau la un dans. Muzica de stradă reprezintă o formă de exprimare liberă a artei urbane, în interiorul orașului și are ca scop estetizarea fundalului sonor cotidian. Ceea ce interpretează este o formă de luptă împotriva stresului și a depresiei prin caracterul improvizat dar totodată folosind teme cunoscute; practic este o rearanjare a conținutului muzical contemporan în forma muzicii live cântată de trupă.” Până în prezent nu are nicio piesă de studio, majoritatea fiind preluări sau improvizații. Printre acestea, se pot regăsi cover-uri după “În gradină lui Ion” de la Benone Sinulescu, “N-avem probleme cu formația” de la Partizan, sau chiar intro-uri de jocuri. Pe canalul de YouTube al trupei exista inclusiv o improvizație live făcuta după intro-ul din jocul GTA: San Andreas.

Evenimentul din clubul Rocknrolla va începe undeva după ora 19:00. Biletele se găsesc pe rețeaua IaBilet.ro la prețul de 48 de lei. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.

Leave a Reply