Concert Rares Totu’s Midnight Sun în Gio Pub & Restaurant, Bacău
Posted on
Duminică, 17 Decembrie 2017, Gio Pub & Restaurant vă invită la o seara de muzică rock alături de Rareș Totu’s Midnight Sun. Trupa se întoarce în Bacău pentru a doua oară, primul lor concert având loc pe 1 Aprilie 2016 în clubul Pub S4, închis între timp.
Rareș Totu este un muzician român activ pe scena muzicala încă din anii ’80. În anul 1987 a format trupa Trans Express, alături de care a câștigat în acel an toate competițiile desfășurate în țară. Astfel, Rareș a câștigat toate premiile pentru chitară și a fost numit Cel mai bun chitarist al anului 1987. Doi ani mai târziu, datorită piesei The Heat Of The Night, revista Metal Hammer avea să îi numească „cea mai bună trupă și cel mai bun cântec care au apărut din spatele Cortinei de Fier”. Pentru o perioadă, Rareș a cântat și la clape în cadrul formației Compact.
În 1990, în urma unor concerte foarte bine primite în Ungaria, s-au hotărât să se mute în Budapesta, întorcându-se în țară doar pentru show-uri la evenimente importante ca Rock’ 91 sau în deschiderea concertului Uriah Heep. În 1992, a primit al doilea sau titlu de Cel mai bun chitarist al anului, de data asta în Ungaria.
După un accident soldat cu moartea lui Bela Raduly, bateristul trupei la acea vreme, Rareș a hotărât să se întoarcă în România și a format, în 2003, trupaMidnight Express. O piesa a acestora (o versiune a cântecului All Along The Watchtower) a fost inclusa pe CD-ul Romanian Tribute To Hendrix.
Din 2014 formația colaborează în ocazii speciale cu solistul american Dean Bowman, fost component al legendarului grup newyorkez de fusion Screaming Headless Torsos dar și fost colaborator al lui John Scoffield. Dean Bowman a mai lucrat cu mari nume ale jazzului american ( Don Byron , Charlie Hunter, etc ). Alăturarea cu solistul american produce o muzică variată, cu elemente funk dar și blues, fiecare membru punându-și amprenta specifică pe produsul final, care devine un amestec surprinzător de energie și finețe.