Concert Oncology & Left Hand Path în The Gate Bar, Iași

Sâmbătă, 18 ianuarie 2020, barul The Gate din Iași vă invită la concertul trupelor Oncology și Left Hand Path. Va fi primul concert pentru ambele trupe în orașul Iași. Acest eveniment face parte din turneul „Maligning Romania Tour”, ce a avut ca locații orașe precum Cluj-Napoca sau Arad. Concertul din Iași va fi ultimul din acest turneu. Acest concert are ca scop lansarea ultimului album semnat Oncology, intitulat „Omniversal Antigenesis”.

Oncology este o trupă de brutal death metal originară din Coleraine, Irlanda De Nord. A fost înființată în anul 2014, lansând de atunci două albume de studio. Primul a fost „Infinite Regress” lansat în anul 2014, iar al doilea este „Omniversal Antigenesis”, aflat în plină promovare la începutul anului 2020. Trupa și-a făcut prezența pe scene metal din Irlanda, țara lor natală, cât și din alte țări europene precum Țara Galilor sau Germania. A cântat în festivaluri muzicale precum Siege Of Limerick din Irlanda, Eradication Festival din Țara Galilor sau Holsteiner DeathFest din Germania. Este recunoscută pentru piese precum „Infinite Regress„, „Ascencion Of The Parasite„, „Celestial Ruination” sau „Virions In The Exosphere„.

Left Hand Path este o trupă româneasca de deathcore/progressive death metal. A fost înființată în anul 2016 în orașul Cluj-Napoca. Până la ora actuală are doar un EP lansat în anul 2019. Acesta este intitulat „Left Hand Path” și a fost lansat sub egida casei de discuri Loud Rage Music. Versurile trupei sunt inspirate în principal din teme lăuntrice precum trăirile interioare umane, filosofie, știința, sau teme ceva mai violente precum haosul, război sau distrugere. Majoritatea concertelor le-a avut la nivel local sau în orașe relativ apropiate precum Sibiu, Oradea, Arad, Satu Mare sau Deva. Totuși, și-a făcut prezența inclusiv pe scene metal din afara României, cântând în cadrul unor festivaluri precum Summer Frenzy din Budapesta, Ungaria. Este recunoscută pentru piese precum „Egoschism„, „Left Hand Path” sau „Cognitive Ills„.

Evenimentul din barul The Gate va începe undeva după ora 21:00. Trupele propriu-zise vor începe să cânte după ora 21:30. Intrarea va fi de 15 lei. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.

Lasă un răspuns