Concert Jinjer în Underground Pub, Iași

Duminică, 27 noiembrie 2016, clubul Underground din Iași vă invită la concertul trupei Jinjer. Aceasta se întoarce în orasul Iași la șase luni distanță de ultimul lor concert, ce a avut loc în clubul Rocknrolla.

Jinjer este o trupă în plină ascensiune în ultimii ani. Originară din regiunea orașului Donetsk, Ucraina, trupa a luat naștere în anul 2010. Trupa abordează stilul numit metalcore, cu multe influențe din progressive sau groove metal.  Trupa a fost declarată în anul 2013 cea mai buna trupă metal din Ucraina. În același an, trupa a avut primul turneu international prin care au avut foarte multă expunere, trupa devenind populară și nelipsită de la unele festivaluri est-europene precum Rockstadt Extreme Fest sau Bucovina Rock Castle. Anul 2013 marchează și primul album intitulat „Inhale. Don’t Breathe„, un material discografic ce conține piese cunoscute de-ale trupei precum „Exposed as a liar„, „Scissors” sau „Hypocrites & Critics„. Al doilea album al trupei a fost lansat în anul 2014 și se intitulează „Cloud Factory„. De pe acest album au fost făcute videoclipuri la piesele „Who Is Gonna Be the One„, „Bad Water„, „No Hoard of Value” sau piesa ce dă titlul acestui album, „Cloud Factory„. Începutul anului 2016 marchează un punct culminant în cariera trupei. Aceștia au semnat cu Napalm Records, una dintre cele mai cunoscute case de discuri din Europa. Ultimul lor album, „King Of Everything„, al treilea din cariera trupei, se află sub egida celebrei case de discuri. Pâna acuma au fost lansate videoclipurile la piesele „Words of Wisdom” „Sit Stay Roll Over„ „I Speak Astronomy„, „Captain Clock” și „Just Another„.

Evenimentul va începe după ora 20:30. Pentru mai multe detalii sau eventualele modificări de program, intrați pe pagina oficială a evenimentului.

Lasă un răspuns