Sâmbătă, 14 mai 2022, Art Rock Cafe din Suceava vă invită la concertul trupelor ieșene Inside și Belzeduh. Pentru ambele formații, va fi primul concert din acest an. Inside se reîntoarce în Suceava după 7 ani, în timp ce Belzeduh se va afla pentru prima dată în acest oraș.
Inside este o trupă ieșeană de rock alternativ înființată la finalul anului 2012. Anul 2013 a marcat debutul scenic al formației. La început, a avut concerte, majoritatea pe plan local sau în zona regională a Moldovei, în orașe precum Suceava, Botoșani sau Galați. În cadrul ediției de Rock’N’Iași din anul 2015, și-a lansat primul album intitulat „Povești„. Acesta cuprinde piese precum „Muza„, „Despre Tine” sau „Hello„.
În martie 2016, Inside are primul concert în București. Acel recital a avut loc la Club Fabrica, în cadrul unui eveniment aflat sub egida Dark Side Nights. Două luni mai târziu după acel concert, a fost invitată la festivalul POT Music din Chișinău, fiind singurul eveniment extern al trupei până la ora actuală. După o prima apariție la festivalul Hangariada din Iasi în mai 2016 și un concert alături de trupa bucureșteană The Amsterdams în noiembrie 2016, în iarna aceluiași an, trupa a călătorit în Covasna, în vederea unui prim concert la un eveniment privat, care a avut loc la Grand Hotel Balvanyos și unde a experimentat cu un setlist mai extins, care a inclus, pe lângă predominantele piese proprii, și câteva cover-uri de la trupe precum Weezer, Nirvana sau Garbage.
După o perioada de hiatus început în martie 2017, Inside revine în anul 2018, concertând inclusiv în cadrul unui eveniment acustic marca Sofar Sounds, la Iași. Din 2019, trupa se concentrează mai mult pe repețiile necesare creării unor noi piese, ele fiind continuate și îmbunătățite între anii 2020 și 2021. Ca rezultat, Inside se afla acum în plin proces de înregistrare a unui nou EP, acesta anuntând atât o tranziție pronunțată către sonorități cu influențe din sfera metal, pe care trupa abia așteaptă să le reveleze fanilor și publicului, cât și abordarea limbii engleze în noile cântece. Majoritatea pieselor de pe viitorul album se aud deja în concertele trupei. Până în prezent, singura producție nouă prezentă într-o variantă de studio este „Crezi„.
Belzeduh e o trupă ieșeană de heavy rock’n’roll, care combină influențe de la stoner rock și alternative până la metal progresiv și death. Conform descrierii oficiale, aceasta s-a născut în 2018, din plictiseală, frustrare și furie. Aceste trăiri pot fi clar resimțite în sunetul caracteristic primului album marca Belzeduh, intitulat „Lost & Found”. Acesta a fost lansat pe 28 martie 2020. În prezent, îi are în componență pe Teodor Șovărel la voce și chitară, Tudor Arhip la chitară, Claudiu Murgulescu la bass și Vlad Ștefaniu la tobe și voce secundă. În ultimul timp, Belzeduh s-a apucat de producția celui de-al doilea album. Conform descrierii oficiale, acesta „va explora mult mai mult teritoriu necunoscut decât primul„.
Evenimentul din Art Rock Cafe va începe undeva după ora 20:00. Biletele vor fi de 30 de lei. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.