Concert Doomnezeu în Underground Pub din Iași

Vineri, 1 decembrie 2023, Underground Pub vă invită la concertul trupei Doomnezeu. Aceasta se va afla în premieră în orașul Iași. Evenimentul face parte dintr-o serie de concerte desfășurate cu ocazia sărbătoririi Sfântului Andrei. De altfel, formația cântă doar în perioada marilor sărbători creștine. Evenimentele au început pe 28 noiembrie în Escape Underground Hub din Timișoara și au continuat pe 30 noiembrie în clubul Quantic din București. Vor mai fi 2 concerte, cel din Iași, respectiv pe 2 decembrie în Flying Circus din Cluj-Napoca. Toate evenimentele sunt realizate sub egida Axa Valaha Productions.

Doomnezeu este una dintre cele mai discutate prezențe de pe scena underground-ului autohton din ultimii ani. A debutat la finalul anului 2019, în perioada Crăciunului, prima producție fiind o reinterpretare a colindului „La Viflaim colo-n jos„. Ca și gen muzical, este o combinație de stoner și doom metal, ultimul fiind una dintre sursele de inspirație ale numelui. Din punct de vedere al prezenței, al versurilor și al temei abordate, este una atipică pentru muzica românească. Zona lirică aleasă este strict din creștinism, în special cea din zona religiei ortodoxe, compozițiile fiind, de multe ori, o trimitere clară către cântecele ce se aud într-o strană bisericească. Membrii sunt anonimi, tot proiectul fiind sub un aspect al misterului. Singurul om public din staff-ul trupei este managerul acesteia, Mihai „Coro” Caravețeanu, un cunoscut promoter de metale extreme din zona underground autohtonă, recunoscut pentru activitatea sa alături de Axa Valaha Productions. Până în prezent, are un album intitulat „Doomnezeu”, lansat oficial pe 29 august 2023. Acesta cuprinde primele 6 producții oficiale ale trupei, ordinea fiind în funcție de apariția lor. Din punct de vedere al concertelor, Doomnezeu cânta doar în perioada sărbătorilor creștine de poruncă. Până-n prezent a avut câteva apariții live în orașe precum București, Timișoara sau Craiova. Este recunoscută pentru piese precum „Ține-i Blînzi„, „La Viflaim colo-n jos” sau „Du-ne Adu-ne„.

Accesul în Underground Pub va începe după ora 19:00. Biletele se găsesc la intrare la prețul de 50 de lei pentru „primii drept-credincioși” și 60 de lei după. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.

Lasă un răspuns