Concert Contraband X & Paragon Collapse în Spot Bar, Piatra Neamț – Lansare videoclip „Blind”

Sâmbătă, 17 noiembrie 2018, Spot Bar din Piatra Neamț vă invită la concertul trupei locale, Contraband X. Acest concert are ca scop lansarea a primului videoclip și a primului single de pe următorul album, programat să apară în anul 2019. Piesa se numește “Blind” și aduce o nouă abordare muzicală, cu o orientare spre progressive metal. “Blind” îl are ca invitat special pe Petre Iftimie, cunoscut pentru activitatea sa din trupele Taine și Illuminati. În deschiderea evenimentului, va cânta trupa ieșeană Paragon Collapse.

Contraband X este o trupa groove death metal din Piatra Neamț. Aceasta s-a înființat în anul 2017, până la ora actuală având concerte doar la nivel regional, în orașe precum Roman, Suceava, Iași sau Piatra Neamț. Totuși, trupa a cântat în deschiderea unor trupe recunoscute din underground-ul autohton, precum E-an-na sau Truda. A lansat primul material discografic, „Ruins of Mankind„, în martie 2018. EP-ul a fost promovat în cadrul mai multor concerte în Piatra Neamț, Iași și Suceava, precum și printr-o participare la Bucovina Rock Castle. Piesa „Blind” este primul single de pe următorul album, dar și primul videoclip al trupei și marchează o schimbare de direcție muzicală, dar și una de componență. Alte piese din repertoriul trupei sunt „Hate Me!„, „Perpetual Nemesis” sau „Extinction Algorithm„.

Paragon Collapse este o trupa ieșeană de doom metal cu influențe psihedelice, atmosferice și progresive, fondată oficial în 2011, dar abia la finalul anului 2017 a început să fie mai activă și să lucreze la primul material discografic. Primele idei de creare a trupei au început să se contureze în 2008, după câteva sesiuni de jam-uri acustice. La acea vreme, chitaristul Alex Lefter, care este fondatorul și compozitorul trupei, l-a cunoscut pe chitaristul Ion Ciobanu. Împărtășirea acelorași preferințe muzicale a condus la inițierea unei colaborări. În 2009, Veronica Lefter s-a alăturat proiectului ca solistă și violonistă, iar la acel moment ideea unei trupe a devenit mai reală. După mai multe schimbări în formație, Dumitru Grosul la tobe, respectiv Vadim Puscas la bass s-au alăturat trupei în 2011. În vara aceluiași an, a fost înregistrat primul album demo. Trupa a rămas activă pe această linie până în 2014. După ce Dumitru și Vadim au părăsit formația, proiectul a fost pus în așteptare. În această perioadă, Alex a înregistrat mai multe demo-uri nepublicate. Printre acestea se numără versiunea remanentă a primului album, „The Dawning„. A fost lansat sub egida casei de discuri Loud Rage Music și conține piese precum „Nirvana„, „The Stream”, „The Endless Dream„ sau „A Winter Life„, ultima piesă având parte și de un videoclip oficial lansat pe 6 noiembrie 2018. În 2017 s-au alăturat doi membri noi, Vali Seciu la bass, respectiv Codrin Murariu la tobe. În 2018 Mihai Tabarca s-a alăturat trupei, înlocuindu-l pe Codrin Murariu.

Evenimentul va începe undeva după ora 20:00 și va include proiecția videoclipului, filmat și montat de Dhope Design și Oldboy Studio dar și concertele trupelor Contraband X și Paragon Collapse. Biletele se găsesc în incinta Spot Bar la prețul de 20 de lei. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.

Lasă un răspuns