Concert caritabil Argatu’ în club Underground, Iași
Posted on
Vineri, 27 ianuarie 2017, clubul Underground din Iași vă invită la un concert caritabil alături de Argatu’, intitulat sugestiv „Folclor vs Electric”. Artistul revine în același club după 3 luni, ultimul său concert având loc pe 14 octombrie 2016, atunci când a cântat alături de romaN, solistul trupei Unda Comună.
Evenimentul este organizat de Interact Curtea Domnească, Rotaract Curtea Domnească, partenerul principal fiind clubul Underground. Toate veniturile cumulate în urma desfășurării proiectului vor fi direcționate sub formă de bunuri necesare către familia Sandu, din satul Crucea, comuna Lungani, județul Iași, care este alcătuită din 11 membrii (mamă a 10 copii, toți cu vârste sub 18 ani).
Argatu’ este unul dintre cei mai apreciați producători muzicali din România ultimilor ani. Este afiliat cu marea familie Subcarpați, fiind frecvent asociat cu membrii trupelor Cred Că Sunt Extraterestru sau Frații Grime. A debutat oficial în anul 2012, până la ora actuală având 3 materiale discografice, toate intitulate sugestiv „Culese din Cartier”. Are piese realizate în colaborare cu artiști precum Bean MC, Vali Umbră, AFO sau chiar Subcarpați, dintre care putem aminti „Rege pe deal„, „Camarad” sau „Să răsune-n țara noastră„.
Evenimentul va începe după ora 22:00, intrarea fiind sub forma unei donații de minim 15 lei. Pentru mai multe detalii sau eventualele modificări de program, intrați pe pagina oficială a evenimentului.