Concert byron & Rome în Berăria Valhalla, Bacău – Păreri la rece (video)
Posted on
Pe data de 10 aprilie 2016, Berăria Valhalla din Bacău a găzduit concertele trupelor byron și Rome. Băieții de la byron s-au reîntors în Bacău, ultima dată cântând în același loc. În schimb, Rome a fost pentru prima dată în orașul Bacău. Lăsând la o parte faptul că Rome a venit pentru a patra sau a cincea oara prin România, a fost primul concert al trupei din orașul lui Bacovia. Aceștia au cântat alături de trupa byron într-un mini-turneu prin România în mai multe orașe din România.
Locația aleasa pentru acest concert a fost una inedită. În Bacău erau cunoscute doar două mari scene pe care cântau trupele cumva rămase publicului de nișă, „underground” în acest caz: The Stage și Pub S4. Berăria Valhalla există de ceva timp ca și locație, în aceasta organizându-se destul de multe concerte și evenimente, concertând de-a lungul timpului trupe precum Timpuri Noi, Spitalul de Urgență sau chiar byron, aceștia cântând în trecut în aceiași locație.
Undeva pe la ora 21:00, clubul găzduia vreo 50-60 de persoane, iar până la finalul serii numărul a ajuns undeva pe la 100 de persoane. Intrarea la acest concert a costat 40 de lei, biletele celor din Berăria Valhalla fiind personalizate cu afișul evenimentului. Locația în sine, e foarte rustică și neașteptat de bine aranjată. Gândiți-vă că ați intra într-o locație veche ce vă amintește cumva de o cabană, tot decorul berăriei fiind făcută din lemn. Pe lângă scenă, se află în permanență niște mese mai înalte făcute din butoaie de lemn. Scena în sine, este una foarte mică, de înălțimea unei trepte, ceea ce îți oferea cumva sentimentul că nu este nicio scenă în berărie.
Concertele trupelor au început undeva după 21:30. A fost neașteptat de repede acest lucru, având în vedere că majoritatea concertelor din Bacău întârzie în medie două, chiar trei ore de la data stabilită pe afiș. A fost și mai neașteptat faptul că prima trupă a serii a fost Rome. Cumva se înțelege, publicul băcăuan e mai familiarizat cu byron decât cu Rome. Componența trupei a fost formată doar din doi membrii, Jerome Reuter, solistul trupei și Eric Becker, cel mai nou chitarist al trupei. Abia când erau membrii trupei Rome pe scenă îți puteai da seama că înălțimea scenei este potrivită pentru locație, trupa era cumva la nivelul publicului prezent și puteau fi observați din orice direcție a berăriei. Muzica trupei Rome este un amalgam de stiluri muzicale, dar care are folk-ul la bază. Melodiile trupei conțin foarte multe elemente de post rock, neofolk dar și elemente din post-punk. Jerome Reuter a avut pe toată durata concertului o chitară acustică în timp ce Eric Becker avea o chitară electrică. Nu-ți puteai da seama la ce să te aștepți, dar apoi a început concertul și a fost nevoie doar de o piesă precum „Les Iles Noires” să-ți faci o idee. Această piesă a fost printre primele piese ale serii iar sunetul oferit era de-a dreptul inedit. Chitara acustică era completată de chitara electrică, aceasta din urmă fiind folosită cu riff-uri de joasă tonalitate, cât să fie auzite. Stările oferite de aceste piese erau de contemplare, în principal, și cumva te regăseai în versurile pieselor, chiar dacă acestea abordau teme istorice în principal. Jerome Reuter cânta piesele destul de clar, puteai pur și simplu să te pierzi în versurile unor piese precum „A Farewell To Europe„, „One Fire” sau „To Die Among Strangers„. Publicul a fost foarte receptiv la piesele celor de la Rome, majoritatea oamenilor prezenți aflându-se în fața scenei, aplaudând la finalul fiecărei piese. În cadrul acestui concert, trupa a cântat piese și de pe viitorul lor material discografic, „The Hyperion Machine„, ce urmează să fie lansat în luna august a acestui an, dintre care putem aminti „Skirmishes for Diotima” sau „Stillwell„. Spre finalul concertului, trupa a cântat piese ceva mai cunoscute, precum „The Torture Detachment„, „Das Feuerordal” sau ultima piesa, „Swords To Rust, Hearts To Dust„. Publicul a strigat „bis” după această piesă, iar Rome a cântat o ultimă piesă. Aceasta a fost „Querkraft„, concertul lor terminându-se după aproximativ 40 de minute, fiind aplaudați de publicul prezent. După prestația acestora, aceștia au fost așteptați de fanii prezenți pentru autografe, unii dintre ei având și materiale oficiale ale trupei pentru autografe. Acești fani, pe lângă autografe și poze, au spus că nu se așteptau să vină în orașul Bacău și este o surpriză plăcută pentru ei. A fost o surpriză Rome, e o prezență destul de rară în România. Un alt lucru de remarcat la aceasta sesiune de autografe a fost faptul că personalul din Berăria Valhalla i-au rugat să semneze într-o carte. Acea „carte”, pe lângă faptul că arăta exact ca decorul berăriei, cuprindea autografe de la artiștii ce au participat la toate evenimentele ce avusese loc în Berăria Valhalla până în acel moment. Artiștii puteau scrie absolut orice, și chiar așa era, în acea carte se puteau remarca pe lângă semnături și gânduri de la acei artiști. La capitolul „originalitate”, Berăria Valhalla chiar are multe puncte pozitive. Nu e primul club ce are autografe de la artiști, dar să le expui într-o carte personalizată după locație chiar e o idee originală.
N-a durat mult că pe scenă deja se aflau băieții de la byron. Concertul lor a început undeva după ora 23:15. Din primele momente în care te uitai la public puteai vedea absența anumitor fani ce erau aflați în primul rând la Rome, dar la byron nu s-au chinuit să rămână. S-ar fi înțeles dacă pe scenă s-ar fi aflat o trupă total paralelă cu stilul abordat de Rome, dar nu era cazul.
Printre primele piesele ale serii cântate de byron s-a putut regăsi „Marea„, publicul fiind captivat datorită refrenului ușor de reținut și de cântat. A fost una dintre cele mai puternice ovații ale serii la refrenul acestei piese. Au urmat apoi piese foarte lente. Piesa „Cu capu-n nori” a fost cântată la final doar de public, urmată apoi de „Sirens„, o piesă cântată la melodică, destul de lentă la rândul ei. A urmat piesa „Losing Control„, o piesă energică expusă în alt mod. Tot concertul trupei byron a fost semi-acustic, piesele având un sunet ceva mai lent, iar „Losing Control” a fost cel mai bun exemplu. Totuși, partea de final a piesei a fost ceva mai energică, Dan Byron, solistul trupei, reușind să-și rupă o coardă de la chitara acustică la care cânta. Pe moment, s-a schimbat chitara lui Dan cu altă chitară, dar imediat după terminarea piesei, trupa a luat o pauza de 10 minute, timp în care s-a schimbat acea coardă ruptă.
A urmat o parte ceva mai energică, pe fundal auzindu-se piese precum „It Ain’t Gonna Happen Today„. A urmat piesa „The Dawn of a Drunk Bum„, o piesă care a fost prezentată ca fiind genul de piesă „după o dimineață aiurea„. Precum „Sirens„, aceasta a fost cântată la melodică la rândul ei. Au urmat două piese cunoscute. Prima a fost „1000 de chipuri„, o piesă ce aparține în mod normal trupei Kumm, dar a fost lansată în perioada în care Dan Byron era solistul trupei, iar cea de-a doua a fost „Songul Pușcăriașului„, o piesă foarte difuzată la vremea lansării ei pe Radio Guerilla. Ultima piesă oficială a serii a fost „Gone Fishing„, o piesă de pe ultimul album al trupei, „Eternal Return„. A urmat publicul să strige „bis, bis„, și a fost cumva amuzant cum reacționa Dan; cumva instiga publicul să strige mai tare. Pe toată durata serii trupa s-a conectat foarte fain cu publicul. E interesant faptul că piesele lor sunt destul de serioase, au teme destul de profunde, dar atitudinea solistului e foarte optimistă; te binedispune doar felul în care reacționează la reacțiile publicului. Ultimele piese ale trupei au fost „Melancolic” și „Perfect„, fără doar și poate cele mai cunoscute piese ale trupei byron, după acestea trupa fiind aplaudată la scena deschisă de fanii prezenți. byron i-a chemat pe scenă pe cei din Rome, concertul terminându-se cu ambele trupe făcând o plecăciune asupra fanilor prezenți. A urmat o sesiune de poze și autografe cu fanii prezenți.
Pe toată durata serii, s-a aflat în partea stângă a scenei o masă cu produse oficiale ale trupelor byron și Rome. La aceasta puteai găsi tricouri, cd-uri, vinyl-uri, chiar și halbe de bere. Sonorizarea a fost foarte bună pe toată durata concertului, acustica Berăriei Valhalla fiind foarte clară, nu s-au putut sesiza pe parcursul concertului probleme de sunet. Concertul trupelor byron și Rome a fost unul bun, surprinzător de bun. Berăria Valhalla e unul dintre puținele locuri din Bacău în care poți spune că își respectă clienții cu mult profesionalism, începând de la personal și terminând cu trupele ce cântă în această locație. Personal, recomand cu mare căldură această locație, deschisă în fiecare zi, nu doar la evenimente.
One thought on “Concert byron & Rome în Berăria Valhalla, Bacău – Păreri la rece (video)”