Concert Bucovina și Serpent Stream în Underground Pub din Iași

Vineri, 3 februarie 2023, Underground Pub vă invită la primul eveniment metal al acestui an din această locație. Acest concert are ca scop lansarea celui mai recent album semnat Bucovina intitulat „Suntem Aici”, apărut pe 14 decembrie 2022. Trupa nu se va afla singură pe scenă, în deschiderea acestuia fiind formația locală Serpent Stream.

Bucovina este una dintre cele mai recunoscute trupe de pe scena metal românescă. Este în același timp și una dintre cele mai vechi trupe ale orașului Iasi, având 23 de ani de existență. În tot acest timp, ea a devenit una dintre numele de marcă ale scenei de metal din Romania, a adunat un fan-base impresionant și multe concerte atât în țară cât și în afară. De altfel, e nelipsită de la marile festivaluri de profil, făcându-și prezența de-a lungul timpului în cadrul unor festivaluri precum Rockstadt Extreme Fest, Bucovina Rock Castle sau Rock’N’Iași. Discografia trupei cuprinde 5 albume de studio, 1 EP și 1 single release. Ultimul este „Suntem Aici” și cuprinde piese precum „Tăriile Vazduhului„, „Vara Toamnei” sau „Stahl Kennt Keinen Rost„. Albumul se găsește integral pe pagina de YouTube a trupei. Pe lângă producțiile noi, trupa a fost, este și va fi mereu asociată cu piese precum „Mestecăniș„, „Spune tu, Vânt„, „Straja” sau „Șoim În Văzduh„.

Serpent Stream este o trupă de nu metal/metalcore din Iași, înființată în decembrie 2015. Conform propriei lor descrieri, numele trupei vine din alăturarea cuvintelor „Serpent”, care reprezintă în principiu un simbol malefic, un simbol al răului, al ispitei, al pericolului, membrii trupei fiind de părere că în societatea contemporană, simbolul domină asupra sufletului omenesc, și „Stream”, ce are ca scop reliefarea aspectelor negative ale societății redate prin cuvintele și metaforele membrilor. Majoritatea concertelor semnate Serpent Stream au fost pe plan local, dar trebuie menționat faptul că trupa a participat în trecut la diverse competiții între trupe precum Wacken: Metal Battle Romania și GBOB România. Și-a făcut prezența inclusiv pe scena festivalulul Rock’N’Iași „Indoor Edition”, în mai multe rânduri, cântând în aceiași zi cu trupe precum Magen, Firtan, sau Bucovina. Până la ora actuală, nu are niciun material discografic lansat, dar toate compozitiile din concertele trupei sunt productii proprii. Are piese lansate precum „When I’m Gone„, „S.T.F.U„, „Get Out” sau „Tired„.

Accesul în clubul Underground va începe undeva după ora 20:00. Biletele online s-au epuizat. Exista posibilitatea să mai fie bilete la intrarea în seara evenimentului, dar, organizatorii nu au anunțat nimic oficial în acest sens. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.

One thought on “Concert Bucovina și Serpent Stream în Underground Pub din Iași

Lasă un răspuns