Concert Bucovina în Underground Pub, Iași

Sâmbătă, 5 martie 2022, va avea loc un concert semnat Bucovina. Acesta se va desfășura în Underground Pub din Iași. Acest eveniment trebuia să se desfășoare mai devreme, dar, a fost amânat. Concertul inițial trebuia să aibă loc pe 28 ianuarie, ulterior pe 5 februarie. Motivele au fost strict medicale, direct legate de membrii trupei, care au avut sau au intrat în contact cu persoane ce au avut Covid-19.
Ultimul eveniment al formației din orașul Iași a avut loc în urmă cu 6 luni, pe 25 septembrie 2021, în cadrul festivalului Rock’N’Iași „Open Air”. Condițiile de participare sunt cele stabilite de reglementările în vigoare, iar numărul de bilete este restrâns.

Bucovina este una dintre cele mai recunoscute trupe de pe scena metal românescă. Este în același timp și una dintre cele mai vechi trupe ale orașului Iasi, având 21 de ani de existență. În tot acest timp, ea a devenit una dintre numele de marcă ale scenei de metal din Romania, a adunat un fan-base impresionant și multe concerte atât în țară cât și în afară. De altfel, e nelipsită de la marile festivaluri de profil, făcându-și prezența de-a lungul timpului în cadrul unor festivaluri precum Rockstadt Extreme Fest, Bucovina Rock Castle sau Rock’N’Iași. Discografia trupei cuprinde 4 albume de studio, 1 EP si 1 single release. În prezent, lucrează la un nou album. Acesta se va numi „Suntem Aici”. Nu se știe momentan când va fi lansat acest nou album. Printre noile producții, „Tăriile Văzduhului” este una dintre noile piese ce se va afla pe acest material și, cel mai recent videoclip lansat de Bucovina. Trupa a fost, este și va fi mereu asociată cu piese precum „Mestecăniș„, „Spune tu, Vânt„, „Straja” sau „Șoim În Văzduh„.

Evenimentul din Underground Pub va începe undeva după ora 19:00. Biletele sunt disponibile deja pe rețeaua IaBilet.ro. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.

Lasă un răspuns