Concert Bosquito în Berăria Valhalla, Bacău

Vineri, 10 iunie 2016, Berăria Valhalla din Bacău vă invită la concertul trupei Bosquito. În perioada următoare, trupa are programată patru concerte, primul oraș fiind Bacău.

Bosquito este una dintre cele mai populare trupe românești, înființată în orașul Brașov. Stilul abordat este o fuziune între mai multe genuri, cel de baza fiind rock, cu ușoare fuziuni de muzică latină sau pop rock, cu influențe de muzică balcanică sau țigănească. Trupa este fondată la începutul anului 2000, iar primul lor hit, „Pas cu pas” a fost primit cu mare căldură de public. În același an, trupa a lansat primul lor material discografic intitulat sugestiv „Bosquito„. În primăvara anului 2001, trupa lansează piesa „Tigano„, iar datorita concertelor naționale dese, trupa a ajuns să fie declarată cea mai bună trupă live din anul 2001. Au urmat alte trei materiale discografice, „Sar Scântei” lansat în 2002, „Cocktail Molotov” lansat în anul 2003 și „Fărâme din Soare” lansat în anul 2004.  Trupa în tot acest timp s-a aflat sub egida casei de discuri MediaPro Music, dar în 2004 aceasta semnează cu Cat Music/Media Services. La începutul lui 2005 decizia de a părăsi piața din România este definitivă, iar pe 16 martie grupul pleacă în S.U.A. Totuşi, pe fondul plecării, Mario Apostol şi Mişu Constantinescu părăsesc trupa. Bosquito are pentru prima dată o formulă de 4. Cu două zile înainte de plecare, trupa filmează videoclipul piesei „După furtună„. Trupa se întoarce împreună la Bucureşti şi continuă să concerteze în vara lui 2005 cu Adrian Ciuplea (viitorul membru „Viţa De Vie”) pe post de colaborator la bas. În ianuarie 2006 Radu şi Andrei părăsesc definitiv ţara. În timp formează trupa de indie-rock „Madame Hooligan”, ce se bucură de largă apreciere în Los Angeles fiind considerată una din cele mai de perspectivă formaţii de pe coasta de vest. În paralel, Radu deţine titulatura de Bosquito. În 2010, acesta se întoarce pentru prima data în țară după plecare, iar în noiembrie 2010, trupa Bosquito este reformată. Prima piesă lansată după această revenire a fost „Când Îngerii Pleacă„, lansată în toamna anului 2011. Ultimul material discografic al trupei a fost lansat în anul 2014 și se numește „Babylon„. Trupa Bosquito a rămas de-a lungul timpului cunoscută pentru piese ca „Marcela„, „Așa că beau„, „Pepita” sau „Hopa Hopa„.

Concertul din Berăria Valhalla va începe după ora 23:00, intrarea fiind de 40 de lei. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.

One thought on “Concert Bosquito în Berăria Valhalla, Bacău

Lasă un răspuns