Căldură – nimic anormal,

Un simț plăcut, palpabil,

Uneori, mult prea banal,

Alteori insesizabil.

–

Întuneric – liniștit,

Răcoros ca toiul nopții,

Un abis de neclintit

Sau lăsat în voia sorții.

–

Neru a fost cândva un om,

Pierdut și foarte timorat,

Frenetic în al său biom,

Ca un cal ce-a nechezat.

–

În mintea sa era un haos,

O declarație de ură,

Fără niciun alt adaos:

Ducea lipsă de căldură.

–

Apoi căldura a venit,

Și începea să-l înfioare,

Se simțea cam nimicit

De căldura de la Soare.

–

Iar Soarele înțelegea,

Frica sa implementată,

Încet și sigur îi scotea,

Durerea sa intens formată.

–

Neru voia ca să accepte,

Faptul că nu mai e singur,

Ai fi zis c-are concepte,

De care nu-i atât de sigur.

–

Soarele voia intens,

Pe Neru ca să-l ajute,

Dar nimic nu avea sens,

Că el nu voia să lupte.

–

Soarele tot apunea

Și răsărea de atâtea ori,

Lumina sa însenina

Și nu dădea deloc orori.

–

Neru era de tot blocat,

De nimeni n-avea ascultare,

Mintea-i mergea sacadat,

De la atâta timorare.

–

Și-a revenit într-un final,

Și avea multe de spus,

Iar Soarele i-a fost fatal

Și pe vecie a apus.

–

Neru era de tot pierdut,

Iar sentimentu-i de ocară,

Cu toate că el a știut

Că Soarele o să dispară.

–

Soarele știa chiar totul,

Toate gândurile negre,

Și nu punea ușor botul,

Că-i zicea că sunt „tenebre”.

–

Știa că Neru suferă,

Că nu-i vreodată ascultat,

Chiar de el tot ziseră,

Mereu fiind neajutorat.

–

Mai știa să și asculte,

Mâțâielile precare,

Era de-ajuns doar să consulte,

Fiind țintuit spre Soare.

–

A încercat să îl ajute,

La dracu’, chiar a încercat,

Dar încercările-s trecute,

Iar Neru e tot ciudat.

–

Nu știe deloc să spună

Sau să mai aibă opinii,

El lasă Soarele s-apună,

Văzând absența luminii.

–

Neru începe să vadă,

Lumea neagră, tenebroasă,

Nu mai vrea deloc să creadă,

În lumea vie, valoroasă.

–

El continuă decăderea

Și e în splendoarea ei,

Parcă ar fi Învierea

Sau doar data de Mai 3.

–

Parcă acum ar fi pe role,

Fugărind niște tramvaie,

Sau căutând chestii frivole,

Prin șine ce se încovoaie.

–

Dar sunt chestii trecătoare,

Restul e de-acum istorie,

Poate a fost folositoare

Sau o pată pe memorie.

–

Dar Neru își ia bătaie,

De la propriile gânduri,

E maltratat ca o potaie,

Gata să fie-ntre scânduri.

–

Gândurile sale-s vii

Și au o diferită formă,

El se tot împotrivi,

Iar ele acum se transformă.

–

Gândurile sunt umane,

Nu-s o ființă plăpândă,

Nu sunt persoane sărmane,

Au atitudini de osândă.

–

Și în Neru ei tot lovesc,

Ca-n istorie deraiați,

Și în continuu îl pocnesc,

Ei fiind mai scelerați.

–

Și lui îi cedează suflul,

De i se dărâmă trupul,

Într-un final el își dă duhul,

Acoperit de tot năduful.

–

Neru în schimb nu moare,

Abia acum realizează,

Pentru el nu e oroare

Când soarta lui se conturează.

–

El nu are cum să moară,

Pentru că e mort demult,

Dar acum este o fiară,

Ce nu se află-n niciun cult.

–

În lumea sa tâmpit formată,

Nu era deloc uman,

Dar era așa de alterată,

Încât se credea prostan.

–

El a fost în veci și-n pururi,

Întunericul suprem,

Dar a crezut în zeci de tururi

Că e un suflet boem.

–

Neru acum e definit,

Având diferite stări,

De răutate-i neclintit,

Precum munții sub mări.

–

Iar gândurile erau persoane,

Ce-l sacadau inconștient,

Rătăciți ca pe peroane,

Într-un spațiu insuficient.

–

Întunericul e moarte,

Iar moartea îl menține treaz,

Doar haosul îi mai desparte,

De liniștea unui necaz.

–

Neru pe toți i-a nimicit,

Dând întunericului roduri,

Doar în mintea sa ați suferit,

Într-un milion de moduri.

–

Neru domină neantul,

Știe doar că-n el apare,

El mereu este liantul,

Când Soarele nu mai răsare.

–

Îl domină cel mai bine,

Dar asta voi o veți spune,

Iar în beznă este bine,

Când Soarele nu mai apune.

–

El e răul necesar,

Nu-i deloc o scursură,

El judecă arbitrar,

În declarația sa de ură.

–

Bezna a fost a lui mereu,

Doar că el a tot negat-o,

Și n-a lăsat-o mereu,

Doar de viată a legat-o.

–

El vrea acum ca să confrunte

Soarele ultima dată,

E neclintit precum un munte

Sau ca orgoliul de fată.

–

Soarele încălzește vieți,

Până când n-o să mai fie,

Neru le ia, chiar de nu vreți

Și le păstrează pe vecie.

–

Căldura sa e temporară,

Uneori e chiar infern,

Lumina-i uneori precară,

Dar întunericu-i etern.

–

Neru privește vehement,

O dumbravă minunată,

Țintește Soarele atent,

Cu putere înverșunată.

–

El înconjoară Soarele,

Cu un curaj neînfricat,

Și resimt toate popoarele,

Darul său cel dirijat.

–

Soarele tot luminează,

Peste fericiți hoinari,

Ei poate nu realizează

Că-s bărboși și grădinari.

–

Tărâmul Soarelui e vast,

Tărâm plăcut oamenilor,

Nu e nicidecum nefast,

E doar dublul vârstei lor.

–

Toți oamenii simt căldura,

Ca-ntr-o relație conjugală.

În care se simte ura

Obsesiv-maniacală.

–

Căldura nu-i copleșitoare,

Toți oamenii sunt teferi,

Clasa-i toată muncitoare,

Nicidecum de oameni lefteri.

–

Dar sunt oameni legendari,

Sau prin regate plecați,

Cu Soarele sunt solidari,

Și ușor îndoctrinați.

–

Sau poate sunt neînțeleși

Și mâzgâliți prost pe piept,

Sau de prin baruri culeși,

Sau din orice unghier nedrept.

–

Luminează pe teritorii,

Fără pic de zăpadă,

Dar dimineața sunt notorii,

Pentru ninsorile grămadă.

–

Sentimentul îmbietor,

Este peste tot simțit,

Chiar și iubăreților,

Al căror timp li s-a oprit.

–

Neru zâmbește liniștit,

În a sa viziune sumbră,

Știe că a fost de neoprit,

Calmând haosul din umbră.

–

El se credea denaturat,

Și un spirit veșnic singur,

Se simțea ca un ratat,

De un destin tragic sigur.

–

Dar chiar în bezna demențială,

Din Palatul Nemuririi,

Are o gardă imperială,

Uniți sub semnul înfrățirii.

–

Sunt pândarii neînfricați,

De absența căldurii,

Nu-s deloc înfricoșați,

De acest tărâm al urii.

–

Sau sunt persoane ce predau,

Sau suferă de anevrism,

Sau viața și-o împotmoleau,

În sportul numit „sticlism”.

–

Dar sunt și persoane

Cu un aspect diafan,

Pe platforme din peroane,

Cu meniuri raw-vegan.

–

Sau sunt persoane amuzate,

Că toți sunt speriați de tine,

Ele sunt neînfricate,

Chiar de sunt blocați în sine.

–

Sau sunt oameni dintr-un vals,

Și poate îi accepți ca frați,

Poate că-s considerați un fals,

Dar sunt foarte adevărați.

–

Nu e rău în întuneric,

E chiar ok în sânul lui,

E mai nasol și neprielnic,

Absența viitorului.

–

Un viitor stupid, senin,

Dar în care nu mai ești,

Și devine un mare chin,

Când stai atent să te gândești.

–

Neru dorește fericire,

Pentru toți din lumea lui,

Și dorește împlinire,

Celor din raza Soarelui.

–

A fost odată ca-n povești,

A fost cândva un Soare,

Stai, respiră și clipești,

Și nu trăi în nepăsare.

–

Neru se-ntoarce-n bezna lui,

Cumva regretă nespus,

Umbra faină a Soarelui,

Dar acesta a apus…