Salutare, dragi hoinari. Încep o mică mare categorie pe acest blog, numită sugestiv „Bacău Stories”. Acestea vor reprezenta întâmplările petrecute pe străzile orașului lui Bacovia, experimentate de mine sau de prietenii mei. Începem cu prima „poveste”.

Seara trecută, m-am întâlnit accidental pe stradă cu Ștefan, un tip ce-l cunosc datorită concertelor și blogului în mod special. Nu ne întâlnim așa de des, defapt nu ne întâlnim deloc, dar, știți, e genul ăla de prietenie în care nu ne întâlnim, dar când o facem, povestim ca și cum ne-am știi de-o viață. Așa a fost seara trecută. Ne aflam pe strada Mioriției, o stradă comună ce se desparte spre casele noastre la un moment dat. Vorbeam, pur și simplu vorbeam, și s-a ajuns discuția la firmele băcăuane precum Dedeman sau Agricola Bacău. Era o discuție total aleatorie, nici nu știu cum de-ajunsesem să vorbim despre asta. În fața noastră, undeva după restaurantul „Miorița”, se afla un tânăr de până-n 25 de ani. Acesta era beat, mergea șerpuit pe drum. Discuția noastră de firme, se terminase, și ajunsesem la o discuție de tipul „chestia aia e de căcat„. Tipul din față, a auzit, și a intrat în discuție extrem de nervos.

A început să spună „wăi, cum să faci Dedeman-ul de căcat, tu știi ce-i Dedeman?! E cea mai mare firmă din Bacău, frati-miu lucrează acolo, nu e de căcat cum ziceți voi„. Tipul a tot repetat, a repetat la infinit chestia asta, aveai senzația că-i un CD zgâriat ce tot repetă același lucru la infinit. Eu și Ștefan, eram ușor cam timorați, nu știam ce-i poate capul, dar când am văzut că repetă, și tipul nu reprezintă vreun pericol, ne-am liniștit. Tipul cu Dedeman, cu toate că era beat, mergea cot la cot cu noi, și tot repeta că „Dedeman e cea mai mare firmă din Bacău„, moment în care am cedat și am început să-i vorbesc și să-i răspund extrem de sec „nu e Dedeman cea mai mare firmă din Bacău, e Agricola„. Realistic vorbind, cam așa e la ora actuală, produsele lor aflându-se în toate hypermarket-urile mari din țară. Ștefan se abținea să râdă în momentul ăla, și se retrăsese puțin în spate, abținându-se în continuare să nu pufnească într-un râs teribil.

Tipul nostru, își schimbase placa, și spunea de data asta „wăi, nu, mă refeream la firmă de construcții că-i cea mai mare„. Și tot repeta aceiași expresie învățată, și răbufneam de fiecare dată „am înțeles, ai mai zis asta, nu mai repeta„. La un moment dat, îi făcusem semn lui Ștefan să trecem strada, și am făcut-o. (intersecția străzilor Mioriției – Logofăt Tautu). Tipul venea după noi, noi abia ne abțineam să nu râdem ca tolomacii, și el tot repeta la infinit expresiile sale. Le combinase cumva încât să pară cursive. Eu îl întrebasem pe tip, „Unde mergi?!„, și aparent mai  avea un bloc distanță de destinația sa. Și tot așa, repeta, repeta, repeta, repeta, repeta, cum repet eu acuma cuvântul „repeta”. Am ridicat tonul vocii și i-am zis „Am înteles în plm, nu mai repeta!!!„. Deodată, parcă se îmblânzise, și mi-a zis „nu voiam să te superi, voiam să înțelegeți cum e treaba cu Dedeman„. Imediat după asta, a zis „Mă ierți?! Mă ierți?! Mă ierți?!„, și tot  așa a fost până am scăpat de el și a plecat. Eu i-am zis să nu mai repete, iar Ștefan murea de râs aproape. Tipul plecase, și noi am trecut strada înapoi pe partea unde trebuia să fim. Exact când treceam, am început să radem extrem de tare și puternic. Eram foarte amuzați, râdeam încontinuu. Am povestit minute bune faza, imitând tipul de mai devreme.

Inițial, voiam să punem ca status pe Facebook chestia asta, dar apoi am ajuns la comun acord să facem o postare pe blog. Așa a apărut ideea cu „Bacău Stories”, și sper din suflet să continue, cu întâmplări banale, dar extrem de amuzante.

Hoinăreală plăcuta!