Vineri, 7 octombrie 2022, Underground Pub din Iași vă invită la un eveniment semnat Argatu’ și Moș Martin. Inițial, acest eveniment ar fi trebuit să aibă loc pe 29 aprilie 2022, dar, din motive personale ce țin de artist, acesta a fost amânat până la toamnă. De data aceasta, concertul va fi unul aniversar. Argatu’ sărbătorește în acest an 10 ani de la debutul artistic.
Argatu’ este unul dintre cei mai apreciați producători muzicali din România ultimilor ani. Este afiliat cu marea familie „Culese Din Cartier”, fiind frecvent asociat cu membrii trupelor Cred Că Sunt Extraterestru sau Frații Grime. A debutat oficial în anul 2012, până la ora actuală lansând 5 materiale discografice intitulate sugestiv „Culese din Cartier”, toate lansate sub egida cu același nume. Pe lângă acestea, a mai lansat alte albume independente, în care apare și în postura de interpret, nu doar de producător. În ultimii ani, Argatu’ colaborează foarte des cu Moș Martin, un MC ieșean cu care a realizat piese precum „Cine suntem noi„. Are piese realizate în colaborare și cu artiști precum Bean MC, Vali Umbră, AFO sau chiar Subcarpați, dintre care putem aminti „Rege pe deal„, „Camarad” sau „Să răsune-n țara noastră„.
Evenimentul din Underground Pub va începe undeva după ora 20:00. Warm Up-ul va fi NSLB b2b KAMAL, iar afterparty-ul de DJ Prankie, resident permanent al pub-ului. Biletele se găsesc în continuare în rețeaua IaBilet.ro la prețul de 25 de lei. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.