Am prieteni rasta, man!

Acum ceva vreme, făceam recenzii constante de la concerte pe acest blog. Încă mai fac din când în când, dar, majoritatea acestora se află de o bună bucată de timp pe OneVibe, în trecut Eragon Vibes. Am fost primul om de pe această pagină ce a scris despre trupe și piese rock. În același timp, pe aceiași pagină, se afla doar o singură persoană pe partea de reggae. Numele acestuia e  Sebastian Nedelcu, dar numele sau de scenă e Natty Ned. De ce zic nume de scenă?! A fost o surpriză extrem de plăcută să aflu că acesta este un DJ, dar nu orice fel de DJ, unul axat pe reggae. Am avut ocazia să-l cunosc pe data de 4 decembrie  2015, când a avut loc în Pub S4 din Bacău petrecerea intitulata sugestiv „Jamaican Vibes. Natty a venit alături de Undersky, cel ce se afla deja pe scenă și mixa în momentul în care am ajuns în club.

N-a fost prea greu să-l recunosc, pentru că, era puțină lume, și Natty e ușor de recunoscut, pentru că în toate pozele sale de pe facebook avea și are în continuare poze îmbrăcat cu simboluri reggae. Are și-un tatuaj pe interiorul unui braț cu culorile reggae. În seara aia m-am distrat teribil, chiar dacă au fost 10-20 de oameni prezenți. Undersky și Natty mixau ca și cum în fața lor erau 2000 de oameni, atât de fericiți erau. A fost pentru prima dată când aceștia au fost în Bacău, și s-au simțit extrem de bine, ei cunoscându-i pe băieții din SECNA precum Johnny K, Epoch sau Kult’ură.

Natty și Undersky sunt doi oameni cu picioarele pe pământ, din câte am remarcat, și chiar se bucurau de oamenii aceia puțini prezenți. Pe lângă asta, aceștia mixau și băgau reggae de cea mai bună calitate, nu era o petrecere reggae cum făcuse un club din Bacău odată, The Stage pe numele sau. Era odată un eveniment care se chema Reggae Party” în clubul The Stage din Bacău, și au băgat trap toată seara, și doar câteva piese reggae la început. Natty și Undersky chiar bagău reggae pe bune, și cu simț de răspundere, tranziția pieselor nefiind obositoare și  lipsită de logică.

Îmi place că datorită unor pagini de internet, cunoști persoane super mișto și legi prietenii, pornind de la un factor comun: muzica. Sper să-i mai revăd pe Natty și Undersky cu alte ocazii, chiar mi-a făcut plăcere sa stau cu ei. Sper din suflet ca mai multă lume să audă de ei, și să mixeze pe scene din ce în ce mai mari. Au potențial să facă din orice public mort un public extrem de viu.

Hoinăreală plăcută!

22

One thought on “Am prieteni rasta, man!

Lasă un răspuns