Sincer, nu-mi vine să cred că-mi fac ziua de naștere publică, dar, nu pot rata un moment de genul astă. Astăzi e ziua mea, fac 30 de ani, n-am cum să omit acest detaliu. Nu-mi vine să cred nici acum că am vârsta asta, dar, mă bucură, într-un fel. Nu am ajuns în stereotipul ăla tipic de „vai de mine, ce bătrân sunt!„. Totodată, luna aceasta, am aniversat 13 ani de când exista acest blog. Din start vreau să vă mulțumesc pentru toate reacțiile pe care le-ați avut, bune, rele, mari sau mici. N-aveți idee cât de mult înseamnă pentru mine. Iar, pentru asta, mă înclin!

1 aprilie 2010 – noaptea…habar n-aveam ce fac…

Atunci erau la moda blogurile, orice nătâng ca mine putea să aibă unul. Chiar cred că blogurile erau „vlogurile” de atunci. Doar că, scrisul pare mai memorabil de multe ori. Mai pățesc chestia asta când citesc ceva cu lux de amănunte, iar lucrul ăsta îl am mai bine conturat vizual în cap decât un film în adevăratul sens al cuvântului. Da, fac poze și clipuri la concerte, dar, scrisul m-a afirmat pe mine. Nu aș fi crezut niciodată că mă voi pricepe la scris, am fost varză la română prin liceu, rar aveam o medie bună, iar în a 12a aveam media generala 5 la limba română. Bine, chiuleam de rupeam de la orele profei, că mă enerva teribil, dar asta e altă poveste…

Timpul a trecut, mult prea mult. Am literalmente 30 de ani astăzi, iar blogul l-am început aproape de vârsta de 17 ani. Sunt două vieți de om într-una singură, dar, care nu pot trăi una fără alta. Adevărata mea personalitate mi-am dezvoltat-o în ultimii 13 ani, iar lucrul asta nu l-aș fi făcut dacă nu mergeam pe la concerte, nu experimentam muzica și atmosfera live. Totodată, nu aș fi cunoscut mentalități și oameni diferiți, care mi-au conturat personalitatea și m-au făcut să fiu mai deschis. Inclusiv grupul meu actual de prieteni, cu excepția unuia, restul îi știu doar de la concerte și, automat, doar prin intermediul blogului. Am ajuns cumva un meme pe seama asta, în ultimii ani am început să aud mai des „tu ești Hoinar Printre Litere?!” în loc de „tu ești Paul?!„. E ciudat, dar, mă măgulește lucrul ăsta de fiecare dată.

Totodată, am primit unele jigniri teribile în ăștia 13 ani, Nu știu neapărat dacă sunt jigniri în adevăratul sens al cuvântului, dar, mulți nu înțeleg ceea ce fac. Da, nu am scris mult în ultimii ani, mi-ar plăcea să schimb asta, iar, scriind articolul ăsta fără o traiectorie anume, îmi renaște starea marfă dată de scris. „Scrisul salvează, mereu o va face…” lovește din nou…

Revenind…

Pentru ce fac ceea ce fac?! Pentru mine, înainte de toate. Nu aveți idee cât de plăcut e să găsești informații pe propriul blog mai mult decât găsești pe Google, doar pentru că blogul ăsta încă nu e indexat cum trebuie.
Ce am realizat material din blogul asta?! Nimic. Și nici n-o voi face. Prefer să fie blogul ăsta activ cât timp încă respir și gândesc cât de cât dar să știu că sănătatea mea mintală e intactă. Și da, e intactă, e mai vie ca oricând. E ciudat că nu mai sunt trist cum eram odată. Îmi revăd postările vechi, mai ales cele din categoria „Memorii„, și, nu mă mai regăsesc în totalitate în ele. Înțeleg momentul și motivul pentru care au fost scrise, dar, e apusă perioada aia.

Am zis-o recent eu către mine: Dacă în primii 30 de ani am avut ceva probleme, stări aiurea, decepții, resemnări, singurătăți, în următorii 30 am de gând să-i trăiesc din plin. Nu, nu pe principiul „sex, drugs and rock’n’roll”, mai degrabă „hoinăreli, oboseli de la drumeții și momente în care mi-am simțit propria ființă”. Și asta fac, scriind asta simt că mă motivează să continui ceea ce fac. O să vedeți în continuare „o nișă a nișei” pe acest blog. Chiar vreau să continui să promovez cele mai slab mediatizate evenimente și lucruri posibile.

Până data viitoare, vă mulțumesc mult că ați contribuit la propria mea persoană în acești 30 de ani, 13 ani, sau, naiba știe ce analogie numerologică mai deduce mintea mea. Citind asta, m-ați ajutat mai mult decât ați crede voi vreodată.

Hoinăreală Plăcută!