În ultimii ani, Iașiul a oferit muzicii metal foarte multe trupe. Toate sunt la nivel de underground, majoritatea susținând concerte doar la nivel local. Unele chiar au dispărut, iar altele au avut o pauză mai îndelungată. Aamon e una dintre trupele ce a reușit să rămână unită după foarte mulți ani. Pe deasupra, a lansat primul album în urmă cu aproximativ 2 ani.
Trupa în sine a fost înființată în anul 2009, fiind o prezență constantă pe scena underground locală a orașului Iași, susținând concerte în cadrul unor locații precum clubul Rocknrolla, Muzeul Literaturii Române sau Casa De Cultură A Studenților; majoritatea prezențelor fiind în cadrul festivalului Rock’N’Iași. A reușit abia în toamna anului 2018 să lanseze primul album de debut. Acesta este de tip EP și este intitulat “Forevermore”. Cu câteva luni înainte de lansarea oficială, Aamon publicase primul videoclip al piesei “Rituals“. Este totodată și prima piesă de pe album. Acesta conține 6 piese, toate fiind auzite de-a lungul anilor în concertele trupei, foarte puține având și o variantă înregistrată de studio.
Pe 12 mai 2020 a fost lansat videoclipul piesei “Beast Within“. Aamon a respectat de la bun început ordinea cronologică a pieselor de pe album. “Beast Within” este într-adevăr al doilea videoclip făcut după o piesă de pe album, dar totodată este și a doua piesă de pe acesta. Majoritatea site-urilor muzicale precum Let’s Rock sau Bloodbath au descris imaginile videoclipului prezent și au identificat locațiile unde s-au filmat imaginile respective. Este un colaj de imagini filmate în perioada 2014-2019 din diverite concerte și evenimente în care a fost prezentă Aamon. Acestea au fost filmate de Claudiu Achiroaei, Alex Bălăiță, Alex Darie, Răzvan Lupașcu (Allyas Dweller), Valeria Murariu, Dan Petrea-Lazăr, de echipa Radio3Net TV și Delia Sevastru. Se pot remarca ușor locații precum scena festivalului Rock’N’Iași de la Casa De Cultură A Studenților, 31 Motor’s Pub din Suceava, Rock’N’Roll Center din Zalău sau chiar clubul Rockstadt din Brașov.