Duminica, 28 aprilie 2024, Underground Pub din Iași vă invita la concertul trupelor Harmasar și Self Programmed Deaf (SPD). Acestea au susținut un turneu intitulat „Din Sânul Basarabiei” care a cuprins orașe precum București, Chișinău, Galați sau Bacău. Iași este ultimul concert din cadrul acestui turneu. Atât Harmasar cât și SPD se reîntorc în Iași după mai mulți ani. Ultima dată au cântat pe 4 noiembrie 2018, tot împreună, dar în clubul Rocknrolla. Acel concert a făcut parte din turneul „Fall Tour ’18” la care a mai participat și trupa Controversy.
Harmasar este o trupă de folk/pagan metal din Chișinău. Trupa a luat naștere prin anul 2013 iar ca orice trupă nou înființată, a început să cânte mai mult cover-uri în primele concerte. A făcut cover-uri după piese precum „Ciuleandra„, „Andrii Popa” de la Phoenix, „Mestecăniș” de la Bucovina sau „Midsummer Night” de la Korpiklaani. Timpul a trecut, iar albumele și producțiile de studio au început să apară. A lansat până-n prezent 2 materiale discografice. Primul a fost albumul integral de studio intitulat „Din Pământ”. Acesta a fost lansat în anul 2016 și a avut parte inclusiv de o campanie de donații pentru strângerea fondurilor necesare pentru partea de producție. Al doilea album este unul de tip EP și se numește „Păcatu’ ” și a fost lansat în anul 2022. Și-a făcut prezența în cadrul mai multor festivaluri de profil precum Celtic Transilvania, Rock’N’Haret din Chișinău sau Open Camp Vaslui. Este recunoscută pentru piese precum „Daoi„, „Vaslui 1475„, „Ciuleandra” sau „Tapae„.
Self Programmed Deaf (cunoscută și sub acronimul de SPD) este o trupă ce combină trăsături din diferite genuri a muzicii grele cum ar fi groove metal, hardcore, deathcore și grindcore. A fost formată în orașul Chișinău în anul 2010. Din punct de vedere liric, versurile ating teme psihosociale, trupa promovând simplitatea în atitudine, viziuni deschise și sinceritatea în mesaj. Toate acestea, interpretate de Alina (tobe), Alexei (chitară), Evgheni (bas) și Victor (voce/text), se combină într-o prestație scenică sinceră și plină de energie care a permis trupei să evolueze de-a lungul anilor pe scena numeroaselor concerte și festivaluri din Moldova, Ucraina și România. Are un album de tip EP intitulat „PolyEgo” ce a fost lansat pe 13 aprilie 2012 și single-uri precum „Transcend” sau „Făptura„.
Accesul în Underground Pub va începe undeva după ora 19:00. Biletele se găsesc în continuare pe rețeaua IaBilet.ro la prețul de 60 de lei. Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina oficială a evenimentului.